(Cuv. lat., "şi de la Fiul"). Prin această expresie se afirmă că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul şi că cele trei persoane ale Sfintei Treimi sunt întru totul egale. "Sfântul Duh îşi trage esenţa şi fiinţa subzistentă deopotrivă de la Tatăl şi de la Fiul şi purcede din veşnicie atât de la unul, cât şi de la celălalt ca de la un singur Principiu şi printr-o singură spiraţie... Şi pentru că tot ce este al Tatălui, Tatăl însuşi l-a dăruit Fiului său unic născându-l, cu excepţia paternităţii sale, şi această purcedere a Duhului Sfânt de la Fiul el o deţine din veşnicie de la Tatăl său care l-a născut din veşnicie" (DS 1300-1301). Folosirea acestei formule în Crez s-a făcut treptat în liturgia latină (între sec. al VIII-lea şi al XI-lea) şi constituie, până astăzi, un punct de divergenţă între Biserica Catolică şi Bisericile Ortodoxe.
