(Din lat. facúltas, posibilitate, capacitate). În Dreptul canonic, în sens larg, puterea de a face ceva valid sau licit în virtutea propriului drept sau în virtutea unui drept acordat de cineva în mod legal; în sens strict, puterea acordată cuiva de către un superior competent pentru a îndeplini în mod valid sau licit un anumit act juridic. Aşa sunt, de pildă, facultăţile habituale acordate Ordinarilor de către Scaunul Apostolic, sau facultatea acordată unui preot de către Ordinariul locului, pentru a putea asculta în mod valid mărturisirile sacramentale.
