(Din lat. exclaustrátio, în afara mănăstirii). Actul canonic (indult de exclaustrare) prin care se permite unui călugăr cu voturi perpetue să trăiască în afara comunităţii proprii pentru o anumită perioadă, nu mai mare de trei ani. Starea călugărului autorizat să trăiască în afara conventului sau mănăstirii şi care este eliberat, provizoriu, de obligaţiile incompatibile cu această stare.
