(Din lat. dispensátio, de la dispensáre, a distribui, a acorda cu dărnicie). Act administrativ prin care un superior ecleziastic competent suspendă, într-un caz particular, obligaţia de la observarea unei legi exclusiv canonice sau ecleziastice în favoarea unei persoane fizice sau chiar a unei comunităţi: dieceză, parohie, seminar etc.
