Grup de preoţi care, reprezentând toţi preoţii diecezei (parohi, vicari; seculari, călugări etc.), formează un fel de senat al episcopului şi le revine sarcina de a-l ajuta pe episcop în conducerea întregii dieceze, conform normelor dreptului, ca să fie promovat cât mai mult posibil binele pastoral al porţiunii poporului lui Dumnezeu încredinţată episcopului. Existenţa acestui organism în fiecare dieceză este obligatorie. Fiecare consiliu trebuie să aibă statute proprii. Jumătate din membrii consiliului sunt aleşi de către preoţi, iar cealaltă jumătate este formată din membrii de drept (vicarul general, vicarii episcopali, rectorul seminarului mare, unii diecezani) şi din membrii desemnaţi în mod liber de episcopul diecezan. În tot cazul, e necesar ca toţi membrii consiliului să fie preoţi competenţi, activi şi însufleţiţi de spirit de slujire, de disponibilitate şi plini de zel pastoral. Cei aleşi de către preoţi şi cei numiţi de episcop sunt desemnaţi pentru un timp determinat, stabilit de statute. Dreptul canonic stabileşte totuşi că întregul consiliu sau măcar o parte din el să fie reînnoit în decurs de cinci ani. Unele statute prevăd că nimeni nu poate fi ales de preoţi sau numit de episcop mai mult de două ori consecutiv. Consiliul e prezidat de episcop, are numai vot consultativ şi încetează când scaunul episcopal devine vacant (cf. CDC, can. 495-502; PO 7).
