Acasă Dicționar catolic Cenzor

Cenzor

Dicționar catolic / litera C

(Din lat. cénsor, derivat din censére, a evalua, a fi de părere, a hotărî). Persoană care se remarcă prin ştiinţă, doctrină dreaptă şi prudentă şi care este numită de autoritatea ecleziastică (Ordinariul sau chiar Conferinţa episcopală) pentru a-şi da părerea asupra cărţilor ce trebuie publicate şi care tratează chestiuni de credinţă şi morală. Cenzorul trebuie să-şi dea părerea în scris. Dacă, aceasta este favorabilă, Ordinariul să acorde permisiunea de publicare, punându-şi semnătura şi indicând data şi locul. Dacă nu este favorabilă, Ordinariul să-i comunice autorului lucrării motivele refuzului (CDC, can. 830). Cenzorul dă Nihil obstat (nu se opune nimic [din punctul de vedere al credinţei şi al moralei creştine] ca lucrarea să fie tipărită) sau Imprimi potest (poate fi tipărită), pe când Ordinariul dă Imprimatur (să se tipărească).