(Din gr. stóa basiliké, portic regal; lat. basílica). Denumirea dată în vechime bisericilor care, spre deosebire de simplele case transformate în lăcaşe de cult, erau construite după modelul bazilicilor civile din Imperiul Roman (începând din sec. al IV-lea d.C.), adică edificii mari, dreptunghiulare, de cel puţin trei navate dintre care cea de la centru e cea mai înaltă şi are ferestre proprii. Poartă numele de bazilică mare ("basílica máior") fiecare din cele patru mari bazilici din Roma: "Sfântul Ioan din Lateran", "Sfânta Maria cea Mare", "Sfântul Petru din Vatican" şi "Sfântul Paul din afara zidurilor". Titlul de bazilică mică ("basílica mínor") este un titlu onorific acordat astăzi unor biserici mai importante.
