(Din gr. apóstasis, părăsire, călcare a cuvântului dat). În sens strict, înseamnă părăsirea totală a credinţei creştine de către o persoană botezată în Biserica Catolică sau de către una care a fost primită în sânul ei după ce a fost botezată în mod valid în altă Biserică sau comunitate eclezială care nu este în comuniune cu Biserica Catolică. Nu trebuie confundată cu schisma sau cu erezia. De aceea, un catolic care părăseşte propria Biserică pentru a trece la o altă confesiune creştină nu săvârşeşte delict de apostazie, ci delictul de schismă sau erezie. Toate aceste trei delicte (apostazia, erezia şi schisma) sunt pedepsite cu excomunicarea látae senténtiae (cf. CDC, can. 731 şi 1364). În sens larg, înseamnă şi părăsirea stării preoţeşti de către un preot sau a vieţii călugăreşti de către un călugăr cu voturi perpetue fără aprobare din partea autorităţii ecleziastice competente.
