(Din gr. ána, îndepărtare, şi chórein, a merge). Credincios care, retrăgându-se din lume, în tăcerea singurătăţii, în rugăciune asiduă şi pocăinţă, îşi închină viaţa spre lauda lui Dumnezeu şi mântuirea lumii. Anahoreţii sunt recunoscuţi canoniceşte drept persoane consacrate dacă profesează în mod public cele trei sfaturi evanghelice, întărite prin vot sau printr-un alt legământ sacru, în mâinile episcopului diecezan şi, călăuziţi de acesta, trăiesc conform propriei stări (cf. CDC, can. 603).
