Din punct de vedere etimologic, adoraţia (lat. ad os, "la gură") este gestul punerii mâinilor la buze şi al înălţării lor spre un obiect sacru în semn de veneraţie şi de evlavie. Este dispoziţia fundamentală a omului care se recunoaşte creatură în faţa lui Dumnezeu, Creatorul său. A-l adora pe Dumnezeu înseamnă a-l recunoaşte ca Dumnezeu, Creator şi Mântuitor, Domn şi Stăpân a toate câte există, Iubire nemărginită şi îndurătoare (cf. Dt 6,13; Lc 4,8). A-l adora pe Dumnezeu înseamnă a recunoaşte, în respect şi supunere, "nimicnicia creaturii" care nu există decât prin Dumnezeu (cf. CBC 2096-2097).
