|
Scrisoare pastorală Comemorarea a 50 de ani de la moartea slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal "Iubirea crește prin iubire" Tuturor cititorilor pace și bucurie de la Domnul! În enciclica Deus caritas est, Sfântul Părinte papa Benedict al XVI-lea, vorbind despre iubire, afirmă că "iubirea crește prin iubire" și continuă: "Sfinții - să ne gândim, de exemplu, la fericita Tereza de Calcutta - au luat din întâlnirea cu Domnul, în Euharistie, puterea lor de a-l iubi pe aproapele într-un fel mereu proaspăt și, în mod reciproc, această întâlnire a devenit realistă și profundă tocmai datorită faptului că i-au slujit pe ceilalți. Iubirea lui Dumnezeu și iubirea aproapelui sunt inseparabile, sunt o singură poruncă. Dar ambele trăiesc din iubirea prevenitoare a lui Dumnezeu care ne-a iubit mai întâi" (I,18). Avem și noi ocazia, anul acesta, de a o comemora pe slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal, o tânără creștină a diecezei noastre care a trăit în timpuri recente (1935-1958), și care nu numai că a experimentat în viața ei iubirea lui Dumnezeu, ci a și știut s-o pună în practică, iubindu-l pe Dumnezeu și pe aproapele, ajungând până la jertfa supremă a vieții datorită acestei iubiri. În ziua de 24 august 1958, în timp ce se întorcea de la celebrarea sfintei Liturghii din Parohia Hălăucești, la care s-a acordat sacramentul Mirului, a fost atacată mișelește de un tânăr care a încercat să-i fure darul curăției, lucru pe care nu l-a reușit datorită curajului și credinței, care a făcut-o să se opună cu toate puterile intenției necurate a agresorului. A plătit curajul ei murind răpusă în urma celor mai bine de 42 de lovituri de cuțit. Unii ar putea spune că jertfa acestei tinere fost inutilă, noi însă afirmăm că a fost și este deosebit de rodnică pentru Biserica Universală și, mai ales, pentru dieceza noastră. Rodnică pentru că, prin moartea ei martirică, ea s-a adăugat atâtor alți martiri ai acelorași vremuri, care, la rândul lor, au știut să dea mărturie despre credință și iubire. Merită să-l amintim aici pe Preasfințitul episcop dr. Anton Durcovici. Într-adevăr, "iubirea crește prin iubire" și în mijlocul poporului nostru, pentru că slujitoarea lui Dumnezeu Veronica Antal a știut să iubească fără măsură, și pentru că această iubire nu a încetat să crească și să se răspândească în cei 50 de ani care s-au scurs de la moartea ei, o iubire care atrage sute de pelerini la mormântul ei pentru a cere mijlocire și tărie în mijlocul primejdiilor pe care le întâmpină pe calea credinței. "Nu se poate ascunde o cetate așezată pe munte. Nici nu se aprinde o candelă și se pune sub obroc, ci pe candelabru ca să lumineze pentru toți cei din casă" (Mt 5,15), spune Mântuitorul. Jertfa vieții slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal nu poate fi nici ea ascunsă, mai ales în timpul și societatea în care trăim, când tinerii și tinerele nu mai sunt ajutați să prețuiască darul curăției, când totul devine relativ în viața credincioșilor, când valorile tind să fie înlocuite cu pseudovalori. În ziua de 24 august vom comemora, împreună cu întreaga dieceză, cei 50 de ani de la trecerea în veșnicie a slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal, ocazie cu care vom avea posibilitatea să ne întărim în credință, să cerem mijlocirea acestei tinere și să ne rugăm, mai ales pentru tinerii și tinerele noastre, ca să prețuiască darul neasemuit al curăției, "poarta binecuvântată a cerului". De asemenea, ne vom ruga ca Domnul să o învrednicească de aureola sfințeniei și de cinstea altarelor. În acest sens, în ziua de 24 august, la ora 11.00, se va celebra o sfântă Liturghie solemnă în biserica Parohiei "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporești, urmând ca, în după-amiaza aceleiași zile, să se meargă în procesiune la mormântul ei din cimitirul satului și la locul stropit de sângele acestei slujitoare a lui Dumnezeu. Toți cei care doresc să participe la această comemorare se pot informa direct la Parohia Romano-Catolică "Adormirea Maicii Domnului" din Nisiporești, comuna Botești (NT), sau la pr. Damian Gheorghe Pătrașcu, postulatorul cauzei de canonizare a slujitoarei lui Dumnezeu Veronica Antal. Încrezători în lucrarea iubirii lui Dumnezeu printre oamenii timpului nostru, având siguranța ocrotirii și încurajării pe acest drum din partea sfintei Fecioare Maria și a sfinților noștri protectori, ne exprimăm bucuria unei speranțe ca toate procedurile în procesul de beatificare a slujitoarei lui Dumnezeu Veronica, să înainteze cât mai repede, iar exemplul și mijlocirea ei să umple inimile tinerilor noștri de stimă și prețuire față de valorile frumuseții credinței, a iubirii și a curăției. Ne bucurăm că figura ei luminoasă și curajoasă trezește multă admirație și atrage lumea spre Dumnezeu, lume care are nevoie de astfel de acte de curaj și mărturie de credință. În pelerinajul nostru spre Lourdes, pentru celebrarea celor 150 de ani de la aparițiile sfintei Fecioare în grota Massabielle, vom avea un gând special de comuniune și rugăciune cu cei care, la 50 de ani de la chemarea ei la ceruri, se vor afla în biserica din Nisiporești și o vor comemora cu vie afecțiune și bucurie sufletească pe slujitoarea Domnului Veronica Antal. Recomandăm cu bucurie rugăciunea propusă de noi pentru obținerea darului recunoașterii sfințeniei sale: "Dumnezeule, Părinte atotputernic, noi te lăudăm și îți mulțumim pentru că ai dat slujitoarei tale Veronica Antal tăria de a-și păstra curăția cu prețul vărsării sângelui, devenind un exemplu de trăire autentică a credinței. Cu multă bucurie, ea și-a oferit viața slujirii lui Isus prin votul de curăție și prin rugăciune continuă a căutat să aibă mereu candela aprinsă pentru a întâmpina pe mirele său divin. Te rugăm, Părinte veșnic, să învrednicești pe Veronica, slujitoarea ta, cu aureola sfințeniei pentru a deveni o adevărată pildă vie de tărie creștină și a susține tinerii și tinerele noastre pe drumul desăvârșirii și al fericirii adevărate. Prin Cristos Domnul nostru. Amin. Tatăl nostru..., Bucură-te Marie..., Slavă Tatălui...". Cu îmbrățișarea și binecuvântarea noastră arhierească. Iași, 15 august 2008
Petru Gherghel,
|
|
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2024 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat |