Iaşi: Predica rostită de ES Pietro Parolin la Ziua Tineretului

Excelenţe,
Iubiţi confraţi preoţi,
Iubiţi fraţi şi surori,
şi dragi tineri,

Sunt fericit să fiu aici cu voi, în această frumoasă catedrală a Diecezei de Iaşi, pentru a celebra împreună cu voi a zecea aniversare a beatificării episcopului Anton Durcovici, episcop al acestei Biserici locale şi martir in odium fidei, la aniversarea celor douăzeci şi cinci de ani de la vizita în România a Sfântului Ioan Paul al II-lea şi a celor cinci ani de la vizita Sfântului Părinte Francisc.

Îl însoţeam şi eu cu acea ocazie. Astfel, când am primit invitaţia Excelenţei Sale Mons. Iosif Păuleţ - căruia îi mulţumesc din inimă - să vin la Iaşi pentru această celebrare, mi-au trecut prin faţa ochilor acele imagini, şi mai ales am revăzut în inima mea sentimentele şi emoţiile pe care le-am trăit în timpul acelei intense prezenţe a Succesorului lui Petru în această ţară făcută rodnică prin sângele atâtor martori ai credinţei.

Vă aduc tuturor salutul, apropierea şi binecuvântarea Papei Francisc, mai ales vouă, dragi tineri, care sunteţi principalii protagonişti ai acestei celebrări: cu prospeţimea şi dinamismul vostru sunteţi o imagine elocventă a speranţei Bisericii.

"Voi, tinerilor, sunteţi fericita speranţă a unei Biserici şi a unei omeniri mereu pe cale" - a scris Sfântul Părinte în mesajul pentru a 38-a Zi Mondială a Tineretului celebrată la Lisabona în august anul trecut, cu titlul: "Bucuroşi în speranţă". Între virtuţile teologale speranţa pare aceea care, mai mult decât celelalte două, este îndreptată spre viitor într-o tensiune care aminteşte entuziasmul şi optimismul specifice tinerilor. Aşadar, putem spune că speranţa este cea mai tinerească dintre virtuţile teologale sau - aşa cum a spus recent Papa Francisc - "speranţa este virtutea celui care are inima tânără". "Aş vrea să vă iau de mână şi să parcurg împreună cu voi calea speranţei" - a adăugat el.

Iată, dragi tineri, este ca şi cum Papa Francisc ar fi aici în această dimineaţă prin prezenţa unui apropiat colaborator şi v-ar prinde de mână pe toţi şi pe fiecare în parte "pentru a parcurge împreună calea speranţei". Şi voi aveţi nevoie de speranţă. În ziua Înălţării, vorbind despre următorul Jubileu din 2025, papa a spus: "avem nevoie cu toţii de speranţă". Şi a continuat: "de speranţă au nevoie tinerii, adesea dezorientaţi, dar dornici să trăiască în plinătate".

Este chiar speranţa firul roşu al aniversărilor de astăzi şi al acestei celebrări euharistice care poartă titlul: "Forţa speranţei, bucuria recunoştinţei", care se inspiră din tema Zilei Mondiale a Tineretului: "Cei care speră în Domnul umblă, dar nu obosesc" (cf. Is 40,31).

În pregătirea Jubileului tinerilor care se va desfăşura în 2025 cu moto-ul: "Pelerini ai speranţei", invitaţia papei este aceea de a aprofunda semnificaţia speranţei creştine şi de a mărturisi cu bucurie că Isus Cristos este viu. Aşadar, să vedem ce înseamnă "speranţă" pentru un creştin şi în special cum ar putea să ne ajute să trăim mai bine astăzi în calitate de creştini autentici, fără a ne lăsa condiţionaţi de multiplele locuri comune.

Înainte de toate, ştim că speranţa este una dintre cele trei virtuţi teologale. Virtutea este decizia stabilă de a practica binele care se desăvârşeşte într-o obişnuinţă. Teologală pentru că îl are ca origine şi scop pe Dumnezeu însuşi şi este, în ultimă instanţă, un dar al lui Dumnezeu, rezultatul prezenţei Duhului Sfânt în noi care acţionează prin noi şi ne susţine în slăbiciunile noastre. Nu trebuie să o confundăm cu un simplu optimism, adică acea capacitate de "a privi la lucruri cu suflet bun şi a merge înainte", nici nu este pur şi simplu o atitudine pozitivă ca aceea a anumitor persoane "luminoase, pozitive". Pentru creştin, speranţa se naşte din întâlnirea cu Cristos care transformă viaţa dinăuntru, este conştientizarea prezenţei lui Dumnezeu în istorie şi în viaţa noastră, este dovada lucrurilor care nu se văd, este deja o prezenţă a ceea ce va veni.

Noi purtăm înăuntru această siguranţă şi, prin intermediul nostru, prezentul este atins de realitatea viitoare, lucrurile viitoare se revarsă în viaţa prezentă. Cei care ne întâlnesc o pot percepe şi, la rândul lor, pot să se lase atinşi de această prezenţă. În fiecare zi o trăim aproape în mod natural, pentru că împreună cu credinţa şi cu iubirea este parte a vieţii noi de har primită la Botez.

În Bula de convocare a Jubileului din 2025, pe care deja am citat-o şi care începe cu aceste cuvinte: "Spes non confundit" - Speranţa nu înşală (Rom 5,5), papa a preluat cuvintele Apostolului Paul pe care şi noi le-am ascultat în lectura a doua, amintindu-ne că "speranţa creştină nu amăgeşte şi nu înşală, pentru că este întemeiată pe certitudinea că nimic şi nimeni nu ne va putea despărţi de iubirea divină: «Cine ne va despărţi de iubirea lui Cristos? Oare necazul sau strâmtorarea sau persecuţia sau foametea sau lipsa de haine sau primejdia sau sabia? [...] Dar în toate acestea noi suntem mai mult decât învingători prin cel care ne-a iubit.

Căci sunt convins că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele prezente, nici cele viitoare, nici puterile, nici înălţimile, nici adâncurile şi nici vreo altă creatură nu va putea să ne despartă de iubirea lui Dumnezeu care este în Cristos Isus, Domnul nostru» (Rom 8,35.37-39).

Iată de ce această speranţă nu cedează în mijlocul dificultăţilor, pentru că se întemeiază pe credinţă şi este hrănită de iubire şi astfel permite să mergem înainte în viaţă".

Dragi tineri, înaintaşii noştri în credinţă, martorii care ne-au precedat cu semnul credinţei, martirii care n-au şovăit în a-şi da viaţa pentru Cristos, sunt pentru noi motiv de speranţă, ei înşişi. "Viaţa este ca o călătorie pe marea istoriei, adesea întunecată şi în furtună, o călătorie în care scrutăm astrele care ne indică direcţia.

Adevăratele stele ale vieţii noastre sunt persoanele care au ştiut să trăiască în mod corect. Ele sunt lumini de speranţă". Mărturia credinţei lor, şi în faţa încercărilor şi a morţii, este pentru noi certitudine că merită să trăim credinţa şi s-o mărturisim până la sfârşit, pentru că viaţa noastră a fost atinsă şi răscumpărată de Cristos şi noi nu mai trăim pentru noi înşine, ci pentru Cel care a murit şi a înviat pentru noi; pentru că noi suntem ai Domnului.

Aceasta este mărturia martirilor, ca aceea a fericitului episcop Anton Durcovici. În ochii lumii, martiriul său pare un eşec, dar el, ca toţi martirii, în credinţă a rămas înrădăcinat şi întemeiat în iubirea imensă a lui Dumnezeu.

Şi astăzi lumea tânjeşte la această iubire, dar o caută în locurile şi în lucrurile unde ea nu este. Noi suntem norocoşi pentru că iubirea însăşi a fost revărsată în inimile noastre prin intermediul Duhului.

Dragi tineri, dacă vreţi să trăiţi pe deplin viaţa şi credinţa şi să fiţi speranţă pentru omenirea sfâşiată de violenţă şi de egoism, căutaţi-l pe Isus, iubiţi-l pe Isus, mărturisiţi-l pe Isus, aşa cum spunea Sfântul Ioan Paul al II-lea adresându-se tinerilor.

În afară de asta, "a-l asculta pe Cristos şi a-l adora ne determină să facem alegeri curajoase, să luăm decizii uneori eroice. Isus este exigent pentru că vrea fericirea noastră autentică. [...]

Atunci când îl întâlnim pe Cristos şi primim evanghelia sa, viaţa se schimbă şi suntem stimulaţi să comunicăm altora propria experienţă". Fiţi pregătiţi să daţi mărturie despre speranţa care este în voi, Cristos însuşi.

Iată, odată întorşi în familii, în parohii, la şcoală, în situaţiile concrete ale vieţii, vestiţi-l pe Cristos şi prin cuvinte, dar mai ales cu viaţa voastră. Aşadar, hrăniţi această credinţă a voastră cu sacramentele, îndeosebi cu Euharistia, tărie pentru cei slabi, medicament pentru cei bolnavi, hrană pe drumul nostru pământesc. Învăţaţi de la episcopul martir Anton Durcovici să găsiţi sprijin şi tărie în Sacramentul Altarului.

Din această întâlnire cu Cristos, din această speranţă care este în voi, pot să se concretizeze alegeri curajoase, eroice, s-ar putea spune, pentru societatea de astăzi: angajarea pentru toată viaţa în căsătorie, în consacrarea călugărească, în preoţie.

Autenticitatea alegerilor noastre arată cât de profund am fost atinşi de Cristos în inimă şi în ce mod existenţa noastră este orientată spre el. Măsura iubirii - spunea Sfântul Augustin - este a iubi fără măsură.

Asta o putem mărturisi cu modul nostru de a trăi, cu alegerile de viaţă pe care le facem, chiar şi în mijlocul unei lumi care fărâmiţează, în care totul pare trecător, în schimbare continuă. Iată, în această lume care se schimbă, Cristos rămâne.

Înainte de a încheia, aş vrea să adaug un ultim lucru:

Câţi dintre voi eraţi născuţi în 1999?

Cu siguranţă, dacă eraţi născuţi, eraţi foarte mici. În acel an s-a petrecut ceva care, în mintea multora, nu doar în România, a rămas profund întipărit: la sfârşitul Sfintei Liturghii celebrate la Bucureşti de Sfântul Ioan Paul al II-lea, un strigăt a umplut piaţa: UNITATE, UNITATE! A fost un strigăt care a revelat o dorinţă care provine din simţirea adâncă a poporului român, din credinţa sa: dorinţa de unitate.

"Ut omnes unum sint!" ("Ca toţi să fie una!"), această rugăciune a Domnului Isus (In 17,21) este şi moto-ul episcopal al episcopului Petru Gherghel, pe care îl salut şi căruia îi mulţumesc pentru slujirea desfăşurată în timpuri care n-au fost mereu uşoare, la conducerea acestei dieceze.

Vouă, dragi tineri, vă este încredinţată această dorinţă şi această misiune, de a lucra în favoarea unităţii tuturor creştinilor, o unitate în jurul lui Cristos, susţinută şi întărită de aceeaşi speranţă care este în noi: Cristos Domnul.

Să-i cerem Mariei, Maica Speranţei, invocaţie pe care Sfântul Părinte a voit s-o adauge la Litania Lauretană, să-şi îndrepte privirea asupra voastră, a tinerilor, asupra acestei Biserici locale, asupra Bisericii universale, asupra întregii lumi.

Să invocăm ajutorul său şi ocrotirea sa, în acest templu dedicat ei - cu titlul de Regină -, speranţa noastră, cu rugăciunea pe care o cunoaştem toţi:

Bucură-te, Regină, Maica milei!
Viaţa, mângâierea şi speranţa noastră, bucură-te!
Către tine strigăm,
surghiuniţii fii ai Evei.
Către tine suspinăm,
gemând şi plângând
în această vale de lacrimi.
Aşadar, mijlocitoarea noastră,
întoarce spre noi ochii tăi cei milostivi,
şi, după surghiunul acesta,
arată-ni-l nouă pe Isus,
binecuvântatul rod al trupului tău.
O, milostivă! O, blândă! O, dulce Fecioară Marie! Amin.

SE cardinal Pietro Parolin,
secretarul de stat al Sanctităţii Sale Papa Francisc

Cardinalul Parolin la Ziua Tineretului în Dieceza de Iaşi

Scrisoarea tinerilor din Dieceza de Iaşi către Papa Francisc