![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]()
Faza diecezană a cauzei de beatificare și canonizare a slujitorului lui Dumnezeu, Dumitru Matei, a fost încheiată într-un cadru oficial și public de PS Iosif Păuleț, miercuri, 13 septembrie 2023, în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, la ora 19.00. Ceremonia a fost precedată de Sfânta Liturghie, prezidată de episcopul diecezei, avându-i alături pe PS Petru Sescu, episcop auxiliar, PS Petru Gherghel, episcop emerit, preoții care au condus cercetările pentru cauza preotului Dumitru Matei, preoți de la seminar și de la episcopie. La celebrare a fost prezent și Mons. Tuomo T. Vimpari, însărcinat cu afaceri a.i. la Nunțiatura Apostolică din București.
Conform protocolului acestei sesiuni de încheiere a cauzei de beatificare și canonizare membrii tribunalului au făcut un jurământ de fidelitate față de munca și rolul pe care le-au avut în timpul analizei documentelor. La final, PS Iosif Păuleț a încheiat în mod oficial sesiunea de beatificare și canonizare a preotului martir Dumitru Matei în faza diecezană.
Sesiunea s-a încheiat cu mulțumirea PS Păuleț adresată tuturor celor care s-au implicat în acest proces, după care a urmat o rugăciune pentru dobândirea beatificării preotului martir Dumitru Matei și binecuvântarea finală. Celebrările au fost transmise în direct de postul de radio ERCIS FM, iar postul de televiziune catolic Angelus TV a preluat sesiunea de încheiere. Pr. Claudiu Bulai * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 13 septembrie: Iași: Încheierea fazei diecezane a Cauzei de beatificare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul martir Dumitru Matei. Foto: Ovidiu Bișog * * * Înregistrarea transmisiunii în direct a Liturghiei și a ceremoniei de încheiere:
* * * Din arhiva ercis.ro: 110 ani de la nașterea Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (28 iulie 2023) 72 de ani de la execuția prin împușcare a Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei - un martir ce așteaptă să fie beatificat (21 februarie 2023) Cauza "Preot Dumitru Matei" a fost binecuvântată de Papa Francisc (6 octombrie 2022) Sărata: Hramul comunității și lansarea cărții Dumitru Matei, erou al carității creștine (25 septembrie 2022) Editura "Sapientia": Pr. Dumitru Matei. Erou și martir al credinței (septembrie 2022) Editura "Presa Bună": Dumitru Matei, erou al carității creștine (mai 2022) Cauza "Dumitru Matei": noi pași spre beatificare ( septembrie 2022) 71 de ani de la execuția Slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (21 februarie 2022) Sărata: Pr. Dumitru Matei, erou al iubirii, al carității și al credinței (20 februarie 2022) Iași: Liturghie solemnă și prima sesiune a cauzei "Dumitru Matei" (30 ianuarie 2022) Iași: Va fi deschisă faza diecezană a cauzei de beatificare și canonizare a slujitorului lui Dumnezeu preotul Dumitru Matei (30 ianuarie 2022) Sărata: Sfințirea monumentului dedicat preotului martir Dumitru Sandu-Matei (1 august 2021) Numirea unui responsabil diecezan pentru Cauza "Dumitru Matei" (12 martie 2021) Sărata: Preotul martir Dumitru Matei, comemorat în localitatea natală (21 februarie 2021) Iași: Dublu aniversar în Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" (21 februarie 2021) 1951 - 21 februarie - 2021: 70 de ani de la execuția prin împușcare a preotului Dumitru Sandu Matei (21 februarie 2021) Părintele Dumitru Sandu Matei, apostol al carității creștine (februarie 2021) La TVR 2, în cadrul serialului "Memorialul durerii", va fi un episod dedicat preotului erou Dumitru Sandu Matei (11 mai 2019) In memoriam pr. Dumitru Sandu Matei (21 februarie 2006) Comemorare (Din revista "Lumina creștinului", nr. 3/2001) lecturi: 2.
|
![]() |
![]() |
![]() |
![]() ![]()
|
![]() |
![]() |
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064-Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2025 * ![]() | ![]() |