Căsătoria creştină, de Toth Tihamer

Capitolul IV
Pregătirea pentru căsătorie

I. Pregătirea îndepărtată pentru căsătorie
   A) Să-i învăţăm pe copii autocontrolul
   B) Să-i obişnuim pe copiii noştri şi cu simplitatea, cu modestia, cu reducerea pretenţiilor
   C) Să ne obişnuim copiii cu viaţa morală, cu viaţa curată!

II. Pregătirea mai apropiată pentru căsătorie
   A) Perioada de logodnă este timpul autoexaminării
   B) Perioada de logodnă este perioada de cunoaştere a partenerului
   C) Biserica se preocupă de cei doi tineri în perioada de logodnă?

Iubiţi fraţi în Cristos!

Un proverb spune că la copilul mic şi grijile sunt mici, la copilul mare şi grijile sunt mari. Păcat că proverbul nu continuă pentru a vedea că cea mai mare grijă este atunci când copilul mare a ajuns tânăr matur sau tânără matură şi vrea să zboare din cuibul familiei ca să deschidă porţile unui nou sanctuar familial. Acum prinde, într-adevăr, grija cea mai mare inima bunilor părinţi: oare va fi fericită căsătoria aceea pe care vrea s-o încheie fiul sau fiica lor înaintea altarului?

Nu există părinte de familie care, cu inimă strânsă, să nu se gândească la apropiata căsătorie a copilului său, dar - din păcate - sunt mulţi aceia care se mulţumesc să aştepte acest noroc nesigur, în loc ca, prin educaţie înţeleaptă şi sistematică, să asigure fericirea viitoarei căsătorii a copiilor lor.

Pentru o căsătorie fericită trebuie şi educaţie şi tocmai această educaţie o neglijează cei mai mulţi părinţi. Îi învaţă pe copii maniere elegante, îi învaţă pedanterie şi dichis, îi învaţă sport, dans, limbi străine şi muzică - numai ceea ce este cel mai important nu-i învaţă: pregătirea pentru viaţa de căsătorie fericită. Iar viaţa de căsătorie fericită are nevoie de două feluri de pregătire: îndepărtată şi apropiată. Dacă în predica de astăzi mă opresc asupra acestor elemente, o fac pentru ca părinţii să se ajute şi de acestea, pentru a le asigura copiilor lor căsnicia fericită şi armonioasă.

I. Pregătirea îndepărtată pentru căsătorie

Dintre amănuntele pregătirii îndepărtate pentru căsătorie trebuie să mă opresc mai cu seamă asupra a trei idei care sunt absolut necesare pentru o viaţă fericită de familie. Acestea sunt: autocontrolul, simplitatea şi viaţa curată. Toate trei sunt nişte virtuţi atât de preţioase, încât fără ele viaţa fericită de familie nici nu se poate imagina.

A) Aşadar, înainte de toate, afirm că acel părinte, care îi creşte într-un autocontrol serios, îşi pregăteşte copiii pentru o căsătorie fericită. De argumentat această afirmaţie cred că nici nu e nevoie.

Ce este viaţa de căsnicie? Este o viaţă de comunitate. Iar viaţa de comunitate nu se poate imagina fără stăpânire de sine, fără iertare şi trecere cu vederea.

Viaţa comunitară, într-adevăr, cere multă iertare şi putere de stăpânire. Şi cauza decisivă a multor tragedii matrimoniale stă tocmai în aceea că soţii nu au fost obişnuiţi din copilărie să se controleze, să respecte voinţa altora. Nu mai trebuie să spun cât de mult este ameninţat de acest pericol mai ales copilul unic, care nu are fraţi şi care s-a obişnuit în toate să se caute pe sine şi propriile sale mofturi.

Acela care în căsnicie se caută pe sine, care se preocupă numai de interesele sale, de avantajele proprii, de fericirea proprie, nu va avea o viaţă de căsătorie armonioasă, deoarece va fi urmărit permanent de ispita de a vedea în soţul, respectiv în soţia sa, numai un obiect de desfătare, un instrument care asigură propria sa delectare. Ori temelia armoniei vieţii de familie este recunoaşterea şi a celeilalte părţi ca persoană, ca o individualitate, ca voinţă, ca persoană juridică; adică mă căsătoresc nu ca să fiu fericit, ci ca să fac fericit pe altul şi în aceasta să-mi găsesc şi eu fericirea!

B) Nu este mai puţin important însă, mai ales în vremurile noastre, să-i obişnuim pe copiii noştri şi cu simplitatea, cu modestia, cu reducerea pretenţiilor.

a) Ceea ce este adevărat, este adevărat: trebuie să recunoaştem cu durere că una dintre piedicile căsătoriei este şi lipsa de locuinţă, lipsa de posibilităţi materiale, lipsa de cele necesare pentru trai, venitul foarte mic. Acest lucru este adevărat. Să completăm însă propoziţia: nu face imposibilă căsătoria numai faptul că venitul multor oameni este foarte mic, ci şi faptul că pretenţiile unora sunt foarte mari. Şi acum să nu se supere stimatele mele ascultătoare - cine nu se simte în cauză, să nu dea atenţie - dacă o spun deschis: mai cu seamă unele femei au pretenţii ieşite din comun.

Trebuie ţinut cont neapărat de faptul că astăzi, în cele mai multe cazuri, un bărbat ajuns la vârsta căsătoriei nu are atâţia bani câţi poate cheltui o nevastă amatoare de cafea, care frecventează balurile, tot timpul machiată, cu manichiura şi coafura mereu la ultima modă, versată în companii de teatru şi anturaje, neinteresată însă în cele ale gospodăriei, ale bucătăriei şi îngrijirii copiilor! Atenţie! dacă salariul este mic, pretenţiile nu pot fi mari!

În schimb, dacă un tânăr găseşte o fată gospodină, modestă şi pricepută, care, pe lângă ştiinţă şi inteligenţă, este şi muncitoare, are şi gust, este şi economă, o poate lua imediat, fără să se mai întrebe dacă este şi salariată.

b) Bine - spun în replică la toate acestea destule fete - dacă noi ne arătăm faţă de tineri atât de înapoiate, de învechite, ne comportăm după manierele secolului trecut, nu ne vom mărita niciodată. Priviţi şi vedeţi cu cine se distrează cel mai mult tinerii! Nu cu fetele gospodine şi modeste, ci cu cele bine vopsite, care ştiu să flirteze bine, care ştiu să se facă dorite".

Astfel se scuză multe fete cu suflet bun - deşi, dacă ar urmări un pic lucrurile, şi-ar da seama că nu au dreptate. Tinerii, într-adevăr, se distrează cu plăcere cu astfel de fete cu o anumită trecere, dar nu şi le iau de neveste! Şi au dreptate, căci a lua de soţie o fată care vede sensul şi conţinutul vieţii într-o continuă distracţie înseamnă o adevărată catastrofă.

Iar pe aceste fete, care nu sunt nici cochete, nici limbute, nici cu părul vopsit, poate nici bogate, ci şcolite, amabile şi gospodine, le consolează, desigur, o analogie a unui scriitor italian spiritual, care aseamănă calităţile fetelor cu diferitele tipuri de ceasuri:
- Fetele la modă, dichisite şi cochete, sunt precum ceasul din turn: toţi îl privesc, dar nimeni nu are nevoie de el.
- Fetele frumoase, pline de mândrie, înfumurate, sunt ca şi ceasurile muzicale: la început ne distrează, după aceea însă devin plicticoase pentru toată lumea.
- Fetele bogate sunt precum ceasul de aur: abia îl vede omul şi imediat se interesează: cât costă?
- Fetele limbute, flecare, bârfitoare sunt precum ceasul deşteptător: terorizează timpanul.
- Iar fetele gospodine? Fetele gospodine sunt precum ceasul cu pendulă: sunt încete, dar se poate conta pe ele...

Să tragem deci învăţătura: din copiii obişnuiţi să fie modeşti şi simpli se formează şi soţii fericiţi, chiar în condiţii de viaţă mai modeste.

C) Pe lângă autocontrol şi modestie - ba chiar înaintea lor - părinţii şi educatorii trebuie să mai ţină cont încă de un amănunt ce nu poate fi neglijat: să ne obişnuim copiii cu viaţa morală, cu viaţa curată!

Indiferent ce concepţie are cineva, creştină sau de altă formare religioasă, fie el credincios sau necredincios, nu poate tăgădui nimeni că tinereţea trăită în castitate, în abstinenţă perfectă este cea mai bună pregătire pentru o căsătorie fericită şi este zestrea cea mai preţioasă a căsătoriei.

Viaţa morală, viaţa curată este valoarea culturală cea mai mare şi pentru faptul că ea este şcoala fără pereche a voinţei; şi pentru că ea îl obişnuieşte pe om cu autocontrolul atât de necesar şi în viaţa de căsătorie; şi pentru faptul că ea le dovedeşte celor neîncrezători că sexualitatea este departe de a fi totul pentru o viaţă umană cu conţinut bogat.

Toate acestea le-am ştiut şi până acum.

În vremurile noastre însă mai există un factor mai nou care le pretinde tinerilor castitate perfectă până la altarul cununiei. Şi aceasta este: eugenetica. Adică acea ştiinţă mai nouă din cercetările căreia rezultă tot mai limpede că sângele tânăr curat, neinfectat este cea mai mare binecuvântare şi cea mai mare comoară pe care o pot aduce tinerii soţi noii familii pe care o fondează. Şi, fiindcă din acest punct de vedere, asupra părinţilor apasă o responsabilitate mult prea mare în ceea ce priveşte copiii, îngăduiţi-mi, iubiţi fraţi, să scot în evidenţă acum această dublă obligaţie a părinţilor.

a) Prima: Părinţi, învăţaţi-vă copiii!

În timpul adolescenţei atât băieţii, cât şi fetele observă în propria lor fiinţă simptome biologice necunoscute. Cine îi va îndruma în aceşti ani tulburi? Cine îi va ajuta să se înţeleagă pe sine şi să înţeleagă tainicele mutaţii fizice şi psihice prin care, din voinţa sfântă a Creatorului, trebuie să treacă în aceşti ani ai evoluţiei? Acestea toate sunt obligaţii ale părinţilor.

Cine să-i spună, dacă nu mama, acelui adolescent sau acelei adolescente ce este acea nouă întâmplare fiziologică firească, pe care o aduce cu sine evoluţia şi despre care trebuie să ia cunoştinţă cu calm şi cu emoţie sfântă?

Cine să-i spună tânărului adolescent, mare de-acum, cum să gândească despre fată, iar fetei cum să gândească despre băiat, dacă nu mama? Ea trebuie să sădească în sufletul copiilor ei acea plantă din care va creşte preţuirea ideală, respectul pedant, buna-cuviinţă, amabilitatea şi atenţia faţă de sexul opus.

Şi cine le va spune copiilor mari, dacă nu părinţii, că nu există morală dublă nici înainte de căsătorie, nici în ea! Că mirele şi mireasa sunt supuşi aceloraşi legi morale şi că şi soţul este legat de aceleaşi legi ca şi soţia! O, dacă toţi oamenii ar înţelege, ar îndrăgi şi ar păstra aceste norme, cu cât ar fi căsniciile mai fericite, mai armonioase, mai frumoase - şi cu cât ar fi mai sănătoşi soţii şi copiii lor deopotrivă! Ştiţi că atunci ar dispărea boli groaznice de pe faţa pământului? Ştiţi că atunci ar înceta tragediile care storc lacrimi de disperare din ochii femeilor, ai mamelor decepţionate, ai soţilor înşelaţi? Şi ştiţi că ar fi de prisos orice lozincă eugenetică?

Iar dacă vreun părinte ar voi să dejoace această obligaţie sub pretextul că "este foarte delicat şi greu de vorbit despre aceasta", aceluia îi dau spre reflecţie numai o singură imagine: sufletul copilului este ca şi iedera; îi place să se prindă de tulpina stejarului pentru a se putea înălţa cât mai sus pe trunchiul său; dacă nu găseşte însă un stejar, se mulţumeşte şi cu un stâlp putred şi murdar, cu nişte ziduri igrasioase, cu nişte dărâmături; de el se prinde şi apoi are aceeaşi soartă a putregaiului, a igrasiei, a ruinelor!

b) În al doilea rând: Părinţi, ajutaţi-vă copiii!

Aici nu ajunge numai ştiinţa: să ştie; aici totul depinde de tăria de voinţă. Asistaţi-i deci, staţi lângă ei şi iniţiaţi-i să folosească toate mijloacele naturale şi supranaturale care îi ajută în viaţa de continenţă, la trăirea tinereţii curate.

Sunt necesare şi mijloacele naturale cum sunt, de exemplu, înnobilarea vieţii sentimentale, antrenarea sobră a trupului, permanenta ocupaţie, antrenarea voinţei. Dar chiar dacă facem toate acestea, încă tot nu ne putem atinge scopul fără ajutorul mijloacelor supranaturale, adică primirea deasă a sfintelor taine şi viaţa religioasă intensă. Să ascultăm, aşadar, cuvintele sfântului Augustin: "O Doamne, dragostea mea, aprinde-mă! Tu ne porunceşti înfrânare: dă-mi ceea ce-mi porunceşti şi porunceşte-mi ce vrei" (Conf. X,29).

Vizavi de falsa filozofare a lumii seducătoare şi mincinoase de azi, să-i învăţăm pe copii să creadă şi să se încreadă. Să creadă şi să se încreadă în faptul că se poate păstra continenţa morală perfectă până la cununie, deoarece o cere acel Dumnezeu care cunoaşte firea umană, îi cunoaşte şi instinctele şi dorinţele, dar cunoaşte şi voinţa omului precum şi puterea ajutătoare a harului supranatural. Dar să nu încetăm a accentua că adevărata libertate şi-o câştigă numai acela care ştie să se facă liber şi faţă de pretenţiile oarbe ale instinctelor. Nici nu ne putem imagina câtă putere capătă tânărul în lupta sa pentru castitate, dacă reuşim să-i prezentăm astfel această datorie: gustă şi savurează bucuria victoriei pe care o vei simţi atunci când vei reuşi să te eliberezi din lanţurile de sclav ale înclinării spre rău şi să zbori spre libertatea vieţii curate!

Iată cu câtă înţelepciune şi cu câtă iubire trebuie să facă părinţii pregătirea îndepărtată a copiilor lor pentru căsătorie.

II. Pregătirea apropiată pentru căsătorie

Pregătirea apropiată de acum n-o mai fac părinţii, aceasta este treaba tinerilor. Iar la aceasta ajută un aşezământ cu totul special: logodna.

Creştinismul sfânt se îngrijeşte cu o cucernicie şi cu un tact cu totul deosebit de perioada logodnei. Această perioadă nu este timpul desfătării, nu a visărilor nebune, ci a examinării proprii şi a partenerului.

A) Perioada de logodnă este timpul autoexaminării, o autoexaminare care trebuie făcută chemând în mod special în ajutor pe Dumnezeu. Oare există o clipă mai importantă în viaţă, în care omul să aibă mai mare nevoie de îndrumarea lui Dumnezeu, ca aceea a alegerii partenerei de viaţă? Nu acest lucru vrea să-l exprime şi proverbul rusesc? "Pleci la război? Roagă-te o dată. Pleci pe mare? Roagă-te de două ori. Te căsătoreşti? Roagă-te de trei ori!"

a) Este imposibil ca un tânăr serios care se află în pragul căsătoriei să nu-şi facă un examen serios de conştiinţă; el se angajează la nişte responsabilităţi uriaşe.

Îmi fac un cămin. Va trebui să am grijă de o soţie şi de nişte copii. Trebuie să mă mulţumesc cu o bucurie liniştită şi curată. Va trebui să muncesc cu dăruire. Va trebui să renunţ adesea la multe lucruri... Aceasta este prima parte a examenului de conştiinţă.

Dar ce gânduri înălţătoare şi încurajatoare găsesc în cea de a doua parte! Voi fi conducătorul responsabil al unei mici şi fericite ţări. Din munca mea va trăi familia. Din iubirea mea se va clădi noua viaţă. Eu fac fericit acest mic cuib... Va fi greu, va fi o sarcină dură, va fi un veşnic sacrificiu, dar toate acestea vor fi răsplătite însutit când voi auzi cuvântul fermecător: "Tată! Tăticule!"

b) Şi este imposibil ca atunci când o fată serioasă se află la un pas de căsătorie să nu-şi facă un examen asemănător de conştiinţă. Căci aceea care vrea să se mărite numai pentru a nu rămâne fată bătrână, aceea ar face mai bine să nu se mărite.

Ea trebuie, într-adevăr, să se gândească bine: voi putea fi eu o soţie bună, o mamă bună, o bună gospodină? Există în mine atâta fidelitate şi iubire, atâta spirit de sacrificiu şi dor de muncă, atâta sete de viaţă şi putere de iertare, atâta căldură şi iubire de Dumnezeu, necesare toate pentru împlinirea acestei întreite obligaţii: soţie, mamă, gospodină? Există în mine mai multă gingăşie decât vanitate? Îmi place mai mult să fiu acasă decât să mă afişez în lume? Va fi greu, voi avea obligaţii dure, va fi un veşnic sacrificiu, dar toate jertfele mele, toate nopţile nedormite, toată munca îmi vor fi de mii de ori răsplătite când voi auzi cuvintele: "Mamă! Mămică!"

Perioada de logodnă este, aşadar, perioada de autoexaminare.

B) Perioada de logodnă este, în acelaşi timp, perioada de cunoaştere a partenerului.

a) Căsătoriile pot fi nereuşite din mai multe motive. Dintre toate însă cea mai frecventă este graba; căsătoria făcută în pripă, fără cumpănire. Ieri s-au văzut pentru prima dată, astăzi se plac, mâine se căsătoresc. Jură "fidelitate veşnică", dar nu ştiu cui! Nu ştiu ce fire are celălalt, ce gândeşte el despre viaţă, ce înclinaţii are, ce defecte, ce planuri are... Este oare admis să se pornească în viaţă cu atâta uşurătate? Se poate permite încheierea căsătoriei în pripă, după elanul îmbătător al unei nopţi de dans?

b) Biserica a instituit perioada de logodnă cu scopul ca respectivii să reflecteze temeinic la pasul ireversibil pe care-l fac şi ca să aibă posibilitatea să-şi cunoască reciproc nu numai faţa de sărbătoare, ci şi pe cea cotidiană.

Poetul german Hebbel are o poezie instructivă "Liebesprobe", în care o sfătuieşte pe fată să-şi încredinţeze inima numai acelui băiat care ştie să rupă un crin cu atâta dibăcie şi gingăşie, încât din cupa sa să nu cadă nici măcar o picătură de rouă. Ce simbol profund se ascunde în această cugetare aleasă! Ce avertisment! Tineri, nu uitaţi să doriţi unul din partea celuilalt multă gingăşie şi delicateţe sufletească!

Da, acest lucru este important, nu ce spune despre logodnicul tău astrologul sau ţiganca ghicitoare în cărţi! E de necrezut: există oameni care întreabă papagalul sau şoarecele alb, care-i scoate planeta, dacă îi va reuşi căsătoria sau nu.

Prin urmare, potrivit gândirii Bisericii, perioada logodnei are drept scop să le dea tinerilor timp pentru a se cunoaşte reciproc şi a se convinge că şi unul şi celălalt au calităţile, împlinesc condiţiile care asigură reuşita căsătoriei. Care sunt aceste calităţi, care sunt aceste condiţii vom vedea data viitoare, căci astăzi mai avem de dezvoltat o idee referitoare la logodnă.

C) Oare nu este interesant faptul că Biserica, deşi se bucură de copiii ei care ajung în pragul căsniciei fericite, totuşi, cu îngrijorare - mulţi spun chiar cu scrupulozitate - se preocupă de ei în perioada de logodnă?! Ea vrea cu adevărat, pe de o parte, ca în timpul perioadei de logodnă cei logodiţi să se cunoască reciproc mai bine, pe de altă parte însă, le interzice în mod categoric multe lucruri la care inima aprinsă a logodnicilor nu poate renunţa decât silită.

a) Mulţi nu înţeleg acest lucru. Mulţi se plâng cu amărăciune că "Biserica nu are încredere în ei", că "Biserica îi bănuieşte de rele", altcumva nu le-ar cere să nu să se întâlnească decât în prezenţa părinţilor sau a cunoscuţilor şi nu în doi, în locuri izolate. Pentru ce nu aş putea pleca împreună cu logodnica mea în excursie de sfârşit de săptămână sau în turnee mai lungi? Pentru ce nu am putea noi rămâne singuri între noi? Atâta încredere nu are în mine religia mea? - spun cu amărăciune atâţia tineri, băieţi şi fete.

Nu în tine, X sau Y, nu are Biserica încredere, ci în om, în firea slabă, înclinată spre păcat a omului. Dacă tu şi logodnicul tău aţi fi câte un buştean, Biserica nu s-ar împotrivi, cu siguranţă, la excursiile în doi, la mersul pe motocicletă în doi, la trasul cu barca în doi, la week-end-ul în doi. Însă, fraţilor, tinerii mei fraţi, voi nu sunteţi buşteni! Voi sunteţi oameni! Credeţi experienţei de două mii de ani a Bisericii! Credeţi că, oricât de ideală şi curată ar fi iubirea voastră, în adâncul inimii fiecărui om - şi a voastră - bântuie porniri primejdioase. Biserica voastră, prin aceste dispoziţii, aparent foarte severe, nu vrea decât să vă apere de declanşarea acestor porniri sălbatice ţinute în frâu.

b) "Totuşi este mult prea puţin ceea ce religia noastră le îngăduie logodnicilor! Le îngăduie ca la întâlnire sau la despărţire, să se sărute cu mult respect unul cu celălalt. Atâta tot! Altceva nimic! Dacă eu nu-mi voi exprima şi în alt mod iubirea faţă de logodnicul meu, el va pleca şi mă va părăsi..."

Dimpotrivă, logodnica poate câştiga cea mai mare încredere şi respect, din partea unui tânăr serios, tocmai cu acest comportament sobru, reţinut. Acum încă nu-i aparţin definitiv, deci nu sunt încă a lui, tocmai de aceea mă controlez cu atenţie şi mă comport şi faţă de el cu reţinere. Astfel poate şi el avea încredere în mine că atunci când voi fi a lui, atunci voi fi, într-adevăr, numai a lui, nu şi a altuia! I-am dovedit cât pot fi de tare...

Spuneţi-mi, nu aşa ar trebui să gândească toţi logodnicii creştini?

* * *

Iubiţi fraţi! Atunci când oamenii se căsătoresc, şi Biserica, şi statul înscriu evenimentul în registre matricole mari, iar statisticienii, la sfârşitul anului, prind în rubrici numerice câte căsătorii au fost încheiate, la ce vârste, ce fel de cetăţenie au, căror clase sociale aparţin etc.

Statistica însă nu vorbeşte despre dimensiunea bucuriei sau a tristeţii, a fericirii sau a tragediei pe care o semnifică aceste cifre. Căci cine poate cunoaşte acele lacrimi mute pe care trebuie să le verse în nopţile de nesomn acele cupluri tinere? Cine poate cunoaşte groaznica ereditate pe care o vor târî după ei copii şi nepoţi cu organismul nenorocit, numai pentru că unul sau celălalt dintre părţile ce se pregătesc pentru căsătorie, sau poate amândoi, nu au trăit înainte de căsătorie aşa cum ar fi trebuit să trăiască, potrivit poruncilor lui Dumnezeu?

O, voi, fraţilor, care cu uşurinţă vă exprimaţi nemulţumirea faţă de severitatea Bisericii noastre, că nu vă permite "să vă trăiţi viaţa, să vă distraţi" şi în afara cadrului căsătoriei, voi toţi aceia la urechile cărora se şoptesc lozinci seducătoare ca acestea: "cuplu de prietenie", "căsătorie de probă", "căsătorie de week-end", priviţi la o floare splendidă, scăldată în soarele de primăvară, priviţi cum se aşază fluturele pe ea şi... soarbe, îi bea nectarul... Dar nectarul se termină repede... fluturele se mută pe altă floare, găseşte uşor şi o mie de flori - dar floricica pe care o priviţi rămâne singură, părăsită, închisă în sine îşi pleacă palidă căpuşorul şi în părăsirea sa se ofileşte, se sfârşeşte... ca şi acea floare a arborelui omenirii care, de asemenea, a fost frumoasă şi tânără, dar a voit să-şi savureze tinereţea împotriva poruncilor lui Dumnezeu.

Băieţi, fete, tinerii mei fraţi, această imagine dureroasă să vă vină în minte înainte de a vă deschide gura pentru a vă plânge împotriva poruncii a VI-a a lui Dumnezeu sau înainte de a escalada cu stupiditate interdicţia din partea lui Dumnezeu...

Nu pot încheia însă predica de astăzi cu acest acord atât de dureros! Să ascultăm, aşadar, binecuvântarea pe care o rosteşte psalmistul asupra familiei omului temător de Dumnezeu: "Fericit este omul care se teme de Domnul, care umblă pe căile lui! Te vei hrăni din munca mâinilor tale, fericit eşti şi bine îţi va fi. Femeia ta va fi ca o viţă roditoare înlăuntrul casei tale; fiii tăi, ca mlădiţele de măslin împrejurul mesei tale. Iată, aşa va fi binecuvântat omul care se teme de Domnul. Să te binecuvânteze Domnul din Sion... şi să vezi pe fiii fiilor tăi" (Ps 128/127). Amin.