Căsătoria creştină, de Toth Tihamer

Predici pentru cununii

I

Dragi miri!

Acum, când toată lumea din jurul nostru freamătă de nerăbdare ca şi când ar fi fost scoasă din ţâţâni; acum, când indivizi şi colectivităţi tatonând îşi caută calea în viitorul nebulos; când îngrijorarea nesiguranţei apasă sufletul indivizilor şi al popoarelor, inimile voastre îndrăgostite - ca doi porumbei gâfâind speriaţi - se refugiază aici, la fundaţia de stâncă a altarului, pentru ca să ceară de la Domnul prima flacără care să aprindă, în întunericul nopţii ce s-a lăsat asupra omenirii, lumina unei căsnicii fericite.

* * *

A) Bine aţi făcut - dragi miri - că v-aţi adus iubirea inimii înaintea Domnului pentru a fi oţelită.

Căci astăzi, când temeliile societăţii se clatină, voi vreţi să turnaţi temelii: piatra fundamentală a unei noi vetre de familie.

Azi, când totul oscilează şi se prăbuşeşte, voi vreţi să clădiţi: vreţi să aşezaţi pilaştrii unui fericit sanctuar familial.

Azi, când atâţia se urăsc, voi vreţi să înteţiţi iubirea: iubire fidelă unul faţă de altul, durabilă, până la moarte.

Care ar putea fi piatra fundamentală mai sigură pentru vatra familiei voastre, cu ce v-aţi putea voi lega inimile una de alta în fidelitate mai statornică, în dăruire mai rezistentă şi în iubire mai disponibilă pentru sacrificiu pentru toată viaţa, decât cu binecuvântarea Tatălui nostru ceresc şi cu ajutorul său?! Cu acel har ajutător de care vă face părtaş în sacramentul Căsătoriei în momentul în care-l primiţi, pentru ca, sprijinindu-vă cu iubirea care vă entuziasmează astăzi, să puteţi continua, în unitate indisolubilă, pelerinajul vostru pământesc.

B) Dragi miri! Tocmai pentru aceasta aţi venit voi înaintea altarului Domnului spre a-i cere binecuvântarea, pentru că vreţi să vă legaţi în căsătorie pentru toată viaţa.

Concepţia voastră nobilă nu poate suporta acea formă uşuratică a Căsătoriei pe care o propun şi nu contenesc a o propaga şi a o răspândi prin cărţi şi foiletoane, romane şi filme, anumiţi indivizi care declară că aduc lumii fericirea; acea formă în care Căsătoria nu este decât primul pas spre despărţire; acolo unde Căsătoria se încheie pe un timp determinat pentru a se renunţa la ea; unde femeile se mărită pentru a se putea despărţi şi se despart pentru a se mărita cu altul.

Nu! Voi aşa ceva nu doriţi! Voi ştiţi bine că în aşa ceva nu este binecuvântare. Nu este binecuvântare pentru că nu e fidelitate în aşa ceva! Nu există acea fidelitate, acea iubire pe care o simţiţi în această clipă în inimile voastre şi pe care Domnul Isus, întărind-o cu harurile sacramentului Căsătoriei, vă scoate oarecum de sub nestatornicia timpurilor pentru ca voi să ţineţi unul la altul cu iubire inseparabilă, imposibilă de destrămat chiar şi atunci când clipele grele ale vieţii îşi imprimă adânc pe frunte cutele grijilor.

Această fidelitate aprinde flacăra fericirii pe vatra familiei voastre, aceasta creează căminul fericit. Aceasta creşte şi-i învaţă pe copii, aceasta toarnă farmec suav asupra soţilor şi atunci când înserarea vieţii coboară peste ei şi firele argintii le împodobesc capetele.

Această fidelitate, acest altar, această cununie nu propovăduieşte amorul liber, ci iubirea fidelă; nu va îndemna la despărţire, ci la statornicie. Vă va îndemna să vă stimaţi unul pe altul, să stimaţi duhul cristic unul în celălalt, să stimaţi planul măreţ al lui Dumnezeu şi să înfăptuiţi, în ordine şi caracter, în gândire şi viaţă, în iubire gingaşă unul faţă de altul şi sprijin reciproc, ceea ce veţi jura pe cruce aici la altar: Să te iubesc şi să te respect în toate zilele vieţii mele.

Dacă acum vă întindeţi unul altuia mâna şi inima pentru legământul indisolubil cu acest gând serios, cu această credinţă cristică şi această iubire de Dumnezeu, atunci, dragi miri, să nu vă fie frică să păşiţi pe calea noii vieţi, pentru că, ajutându-vă unul pe altul, înţelegându-vă unul pe altul, împărţindu-vă bucuriile şi împărtăşindu-vă durerile, iubindu-vă unul pe altul după planul lui Dumnezeu, vă veţi face fericiţi unul pe celălalt, se va împlini în voi cuvântul poetului:

Gott mit mir
Mein junges Herz bei dir
Gott mit uns beiden,
In Trübsal und Freuden.
(Dumnezeu cu mine,
Inima-mi tânără cu tine,
Dumnezeu cu noi doi,
În bucurii şi în nevoi.)

* * *

Se poate clătina lumea: iubirea voastră statornică va fi cu atât mai solidă.

Se pot dezlănţui uragane: micuţa insulă a fericirii voastre va fi cu atât mai atrăgătoare.

Pot năvăli peste voi furtunile vieţii: micul vostru paradis pământesc, cuibul fericit al familiei voastre va fi cu atât mai fermecător, căldura ei graţioasă va fi cu atât mai plăcută...

Să-şi întindă Tatăl nostru ceresc asupra voastră braţele sale spre binecuvântare şi să vă fie conducător în toate zilele vieţii voastre. Amin.

II

Dragi miri!

Când văd o astfel de pereche de miri, două flori atât de tinere ale pomului omenirii, stând înaintea altarului cu inimi bătând puternic de emoţie şi bucurie, când vă văd întinzându-vă unul altuia mâinile tremurânde pentru a nu se mai desprinde niciodată; când, cu mâna pe crucea Domnului Cristos, sunteţi gata să rostiţi măreţele cuvinte: "Să te iubesc şi să te respect în toate zilele vieţii mele", în această clipă hotărâtoare îmi vine în minte un gând pe care, undeva, un scriitor german l-a aşternut pe hârtie.

Îngăduiţi-mi, dragi miri, ca înainte de a vă lega destinul vieţii unul de celălalt pentru vecie, să vă împărtăşesc acest gând pe care să-l pun înaintea voastră ca pe o stea conducătoare pe marea vieţii, mare în care vă avântaţi acum cu tânăr elan.

Acelaşi scriitor spune următoarele: "Die Gott nicht eint, die fallen auseinander" (Aceia pe care nu-i uneşte Dumnezeu, aceia se dezbină, se despart unul de altul). Voi aţi presimţit parcă adevărul acestui gând şi de aceea nu v-aţi mulţumit să puneţi la temelia sanctuarului noii voastre familii numai căsătoria civilă, ci aţi venit aici înaintea altarului pentru ca inimile voastre tinere să se unească împreună în mod indisolubil, aici înaintea altarului lui Dumnezeu, iar iubirea curată a inimii voastre să primească de la Dumnezeu ratificarea legală. Deoarece căsătoria nu este numai un contract civil, nu este numai o formalitate legală - este şi aceasta -, ci este întâlnirea destinelor a doi oameni, este împletirea definitivă a două vieţi umane care, tocmai pentru aceasta, trebuie să fie umplută cu intimitate, respect, iubire şi disponibilitate de sacrificiu.

1. Ce este necesar pentru fericirea vieţii de căsătorie? Iubire şi disponibilitate de sacrificiu. Iar Domnul Cristos exact această temelie dublă v-o aşază în sacramentul Căsătoriei.

A) Fundamentul demn de încredere al căsniciei fericite nu poate fi decât iubirea reciprocă, iar sacramentul căsătoriei în acest sens vă va ajuta să vă puteţi asigura această iubire reciprocă pentru toată viaţa.

Limbajul uman nu cunoaşte un cuvânt mai sublim decât acela pe care şi-l spun mirii unul altuia: te iubesc. Dacă-i spun cuiva: te admir - am spus oare totul? Nu-i pot spune nimic mai mult? Ba da, pot să-i spun: te respect. Şi dacă i-am spus: te respect - nu-i pot spune oare şi altceva, mai mult? Ba da, îi pot spune: te ador. Şi dacă i-am spus: te ador, am epuizat oare tot vocabularul - nu există un cuvânt şi mai mare? Nu! Nu l-am epuizat, căci îi mai pot spune ceva, ceva şi mai mult, un cuvânt ultim, dincolo de care nu mai merge limbajul uman, căci nu mai e în stare să meargă inima umană. Şi acest cuvânt este: te iubesc! Acest cuvânt, dacă este luat în plinătatea profundităţii sale creştine, este capabil să garanteze viaţa fericită de familie, deoarece conţine în sine şi cea de a doua parte, indispensabilă, a temeliei căsniciei: disponibilitatea de sacrificiu.

B) Viaţa fericită de familie nu se poate clădi decât pe iubirea sacrificală, căci contopirea pentru toată viaţa a două destine umane nu se poate realiza fără atenţia permanentă a unuia faţă de celălalt, fără iertare.

Prin urmare în acest sacrament Domnul nu numai că ratifică, pecetluieşte unirea voastră, el vă dă şi puterea necesară pentru sacrificiile vieţii comune. Căci nu vreau, dragi miri, să vă ascund un lucru: anume, că viaţa de căsătorie - pentru ambele părţi - nu este numai bucurie, ci şi venin; nu este numai fericire, ci şi înfrânare. Este bine să ştiţi acest lucru. Este bine să ştiţi de la început că marea vieţii nu este tot timpul atât de liniştită ca azi şi nici bolta cerească nu este mereu atât de albastră şi senină ca azi. Vin momente când oglinda apei mării este răvăşită de valuri, când nori turbulenţi vor răpi soarele dinaintea ochilor voştri.

2. Iar pentru ca atracţia sinceră a unuia faţă de celălalt să nu slăbească nici în zilele grele şi pentru ca disponibilitatea de a vă sacrifica unul pentru altul să nu se epuizeze niciodată, de aceea v-a chemat Domnul înaintea altarului, de aceea a orânduit un sacrament aparte pentru căsătorie, sacrament care, pe de o parte înnobilează atracţia voastră, o înalţă, o spiritualizează şi prin aceasta scoate această sublimă comoară a voastră de sub eventualităţile schimbătoare ale anilor trecători, pe de altă parte vă deschide izvoarele de har cu ajutorul cărora veţi fi capabili să vă îndepliniţi îndatoririle vieţii de căsnicie. Fiica mea! Fiul meu! - vă spune acum Domnul - voi care acum vă întindeţi mâna unul altuia în alianţă indisolubilă, pentru a porni împreună pelerinajul vieţii, priviţi-vă reciproc în ochii scânteietori şi, dincolo de ochii sclipind de focul fericirii, vedeţi-vă unul altuia sufletul - vedeţi-l şi, pe acela, iubiţi-l!

Să nu priviţi numai statura fermecătoare şi numai aceea să vă răpească, să nu iubiţi numai obrajii trandafirii şi privirea zâmbitoare, căci voi tot cu dragostea de azi trebuie să vă iubiţi reciproc şi atunci când greutăţile vieţii vor frânge statura tânără, fermecătoare, când grijile vor săpa riduri adânci pe faţa zâmbitoare, iar anii trecători vor ofili trandafirii din obraji. "Focul dragostei se stinge încetul cu încetul, dar iubirea puternică, entuziastă, disponibilă de sacrificiu nu are voie să scadă în căsnicie niciodată". Voi trebuie să vă iubiţi unul pe altul întotdeauna. Iubiţi, aşadar, unul în celălalt ceea ce este statornic şi nu cunoaşte schimbare, ceea ce singur are valoare dincolo de frumuseţea trecătoare: iubiţi-vă reciproc gândirea nobilă, virtuţile, năzuinţele, sufletul.

B) Pentru ca să puteţi face acest lucru, iubiţi-l pe Cristos care locuieşte în sufletele voastre.

Un proverb spune: "Căsnicia bună este o permanentă logodnă". Însă numai Cristos poate extinde bucuria fermecătoare a săptămânilor de logodnă asupra conţinutului întregii vieţi de căsnicie; numai acel Cristos care v-a copleşit sufletele amândurora cu darul îmbelşugat al bunătăţii şi al iubirii sale şi care, cu binecuvântarea sacramentului Căsătoriei, leagă acum, unul de celălalt, aceste două temute comori - căci înaintea sa, sufletul fiecărui om este o comoară cu o valoare nesfârşită.

Nici nu mai trebuie, dragi miri, să vă recomand, nu-i aşa, să asiguraţi loc în sanctuarul acelei căsnicii a cărui uşă o deschideţi astăzi, unei profunde religiozităţi, acelui Cristos Domnul care va copleşi cu binecuvântarea sa fericirea fără margini a inimii voastre, pentru ca binecuvântarea şi harul său sacramental să vă întărească în toate zilele vieţii voastre.

Priviţi, de pe cununa de mireasă, încetul cu încetul florile se ofilesc, cad şi rămâne cadrul dur metalic, sârma rece; dar, cunună de spini de-ar rămâne, dacă păşiţi în viaţă cu Cristos în sufletele voastre, nu vă va strivi nici agresivitatea acestei cununi.

* * *

"Die Gott nicht eint, die fallen auseinander!" Voi însă nu vreţi să vă dezbinaţi. Voi vreţi ca mâinile voastre care acum se îngemănează să nu se desprindă niciodată în viaţa voastră.

Ei bine, dacă acest lucru îl vreţi, rămâneţi mereu în iubirea lui Dumnezeu şi această iubire va trezi focul sfânt al dragostei voastre reciproce şi vă va da putere pentru a vă îngădui reciproc. Atunci - şi numai atunci - căsnicia voastră va fi fericită pentru că nici unul dintre voi nu va căuta "ceea ce-mi place mie", ci "ceea ce-i place celuilalt" şi atunci se va adeveri ceea ce Cristos Domnul a spus despre cei căsătoriţi, că vor fi două trupuri, dar un singur suflet. Atunci, într-adevăr, inima fiecăruia dintre voi se va regăsi în inima celuilalt, atunci bătaia inimii voastre va fi reglată în aceeaşi cadenţă pentru toată viaţa. Şi veţi fi două trupuri, dar una le va fi iubirea; veţi fi două gândiri, dar una le va fi dorinţa; veţi fi două inimi, dar acelaşi le va fi pulsul; veţi fi două suflete, dar una le va fi fericirea!

Fiţi fideli lui Dumnezeu, tatălui nostru ceresc şi binecuvântarea sa să vă însoţească în toate zilele vieţii voastre! Amin.

III

Iubiţi miri!

Când eraţi copii, probabil că vă plăceau foarte mult poveştile. Tuturor copiilor le plac. Vă mai amintiţi, nu-i aşa, cum începe fiecare poveste: "A fost odată ca niciodată". Şi vă mai amintiţi, probabil, că poveştile nu vorbesc despre nimic mai des decât despre prinţi şi prinţese - despre două inimi tinere - care se întâlnesc, se îndrăgesc se dăruiesc unul altuia şi trăiesc fericiţi, "trăiesc şi astăzi, dacă nu au murit..." - spune povestea.

"A fost odată ca niciodată"... aşa începe şi povestea inimii voastre, dar din această poveste voi vreţi să faceţi azi o realitate adevărată! A fost odată ca niciodată, au fost odată două inimi tinere - inimile voastre - şi aceste două inimi, prin voinţa minunată a lui Dumnezeu, s-au găsit la un moment dat, s-au contopit în focul iubirii celei mai curate şi când ochii voştri s-au cufundat în frumuseţea reciprocă a sufletelor voastre, a sunat în voi glasul hotărârii decisive. "Iată, dragă, pe noi Dumnezeu ne-a creat unul pentru altul. Ai putea tu să trăieşti împreună cu mine până la moarte? Ai putea tu să împarţi împreună cu mine toate bucuriile şi necazurile? Ai putea fi tu pentru mine, femeie fragilă, stăpân, sprijin cu braţ puternic? Ai putea fi tu pentru mine, bărbat împovărat cu griji, înviorare, fericire? Ai putea tu să mergi împreună cu mine înaintea altarului şi să rosteşti sublimul cuvânt: Iar noi vom fi fideli unul altuia până la moarte, aşa cum fidel trebuie să fie un soţ faţă de soţia sa, o soţie faţă de soţul ei".

Şi iată, voi de aceea aţi venit acum înaintea altarului Domnului pentru ca să vă spuneţi unul altuia aceste cuvinte sublime şi să pecetluiţi cu jurământul sfânt promisiunile făcute unul altuia.

A) În clipa în care se va auzi pe buzele voastre promisiunea sfântă că vreţi să aparţineţi unul altuia, veţi sta unul lângă celălalt de acum nu ca miri, ci ca soţi căsătoriţi, ca soţ şi soţie, legaţi indisolubil.

Vă voi cere apoi inelele de logodnă şi le voi da binecuvântarea Bisericii, încât cei care poartă aceste inele să rămână în pacea Domnului, să fie statornici în voinţa Domnului, să trăiască şi să sporească în iubirea sa ani mulţi şi fericiţi.

Apoi veţi primi înapoi inelele binecuvântate, dar nu fiecare pe al său, ci inversate. Şi când vă voi pune în deget inelele inversate, să simţiţi că, împreună cu inelele vi s-au inversat şi sufletele şi inimile; că, începând din această clipă, "eu nu mai sunt al meu, ci al lui şi el al meu; avem două creiere, dar o singură gândire; avem două trupuri, dar unul ne este sufletul; avem două inimi, dar una le este bătaia; venim din două familii, dar de aici înainte unul ne va fi numele".

Şi de acum nu mai sunt mireasă, ci "soţie", adică jumătate din tot ce sunt este a lui: inimă, iubire, bucurie, necaz. Iar el nu mai este mire, ci "stăpânul" meu, adică puterea mea, curajul meu, fericirea mea. Inelele ni le-am schimbat, adică destinul vieţii în continuare ni l-am ţesut inseparabil în speranţa că, aşa cum aceste inele nu au nici un capăt, tot astfel, să fie fără capăt, fără sfârşit şi fericirea noii noastre vieţi.

B) Cu aceasta se termină prima parte a ceremoniei cununiei.

Iar voi, după aceasta, nu mai sunteţi miri, ci soţi.

Starea de miri este un vis dulce, fermecător - şi aşa trebuie să fie. Amintirea acestui ceas minunat, buchetul parfumat de flori, lumânările aprinse, cercul rudelor care sărbătoresc împreună cu voi vă va însoţi o viaţă întreagă. Sfânta noastră religie ştie însă foarte bine că din amintiri sentimentale nu izvorăşte suficientă energie pentru învingerea mutaţiilor unei vieţi întregi şi că acela care îşi clădeşte fericirea familiei numai pe lucruri trecătoare se amăgeşte amarnic.

Înaintea altarului voi vă juraţi unul altuia fidelitate veşnică. Nu uitaţi: înaintea altarului se obişnuieşte a se încheia nu numai căsătoria, ci pe altar se aduce şi jertfă. Nici viaţa de căsătorie nu este numai festivitate de cununie, ci şi sacrificiu; nu este numai bucurie, ci şi pelin. Iar acela care nu se apropie de altarul de cununie ca de un altar de jertfă, acela nu poate fi fericit. Căsătorie fericită este numai aceea despre care ambele părţi gândesc astfel: de azi începând vreau să uit tot ceea ce mie îmi este neplăcut, dar nu voi uita niciodată ceea ce îi este plăcut soţului, respectiv soţiei. În căsătorie nu caut să fiu fericit, ci să fac fericit pe celălalt căci ştiu că fericirea celuilalt va fi şi cea mai mare bucurie a mea.

Fraţilor! Viaţa unui bărbat şi a unei femei se află de multe ori în faţa unor decizii grele, amarnice, dar, dacă vă veţi contopi puternic în iubirea lui Dumnezeu, dificultăţile vieţii pământeşti nu vor fi în stare să înnoreze cerul albastru al fericirii voastre.

Sfânta noastră religie ştie foarte bine că respectarea fidelă şi până la moarte a acestei uniri matrimoniale şi suportarea statornică a sacrificiilor inerente ei este imposibilă fără ajutorul lui Dumnezeu. Şi tocmai pentru că Biserica ştie foarte bine că viaţa de căsătorie înseamnă şi renunţare, şi răbdare, şi îngăduinţă, şi iertare, ea imploră în rugăciune emoţionantă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra voastră şi vă cere şi vouă ca, în genunchi, împreună cu rugăciunea ce o fac eu, să vă rugaţi şi voi pentru voi înşivă, pentru ca să puteţi trăi în iubire neclintită şi atunci când stolul de griji cotidiene lipsite de bucurii se va lăsa asupra sufletelor voastre.

Ascultaţi ce măreaţă rugăciune înalţă pentru voi acum buna voastră mamă, Biserica: "Doamne, Dumnezeule, tatăl şi creatorul neamului omenesc, tu care ai orânduit sacramentul Căsătoriei de la începuturi în paradisul pământesc; Doamne, Dumnezeul evangheliei, Dumnezeul iubirii, care întăreşti cu harul sacramentului Căsătoriei iubirea aprinsă în aceste două inimi pentru ca să fie cât mai sfântă, cât mai curată şi mai rezistentă; Doamne, tu care ai mers la nunta din Cana pe care ai sfinţit-o cu prezenţa ta, vino şi participă şi la sărbătoarea acestei nunţi. Primeşte tu însuţi făgăduinţele acestor inimi tinere. Pecetluieşte tu jurământul lor: din mâna ta să se reverse asupra lor izvorul nesecat al harului iubirii reciproce, al bucuriei sfinte şi al statorniciei. Doamne, aşa cum ai condus poporul ales prin valurile mării, condu-i mereu şi pe aceşti tineri soţi prin valurile vieţii. Doamne, întoarce-ţi privirea spre ei şi revarsă asupra lor toată binecuvântarea cerească pentru care ne rugăm cu stăruinţă noi, părinţii, bunicii, fraţii, cunoscuţii acestei tinere perechi şi eu, slujitorul tău nevrednic".

Iar în timp ce eu recit asupra voastră rugăciunile de implorare ale Bisericii, rugaţi-vă şi voi cu stăruinţă: Doamne, noi ne dăruim acum unul altuia, dar mai întâi ţie. Binecuvântează legământul Căsătoriei noastre prin care tu ne-ai unit împreună. Binecuvântează-ne fiecare gând, fiecare intenţie, fiecare pas, binecuvântează micul sanctuar al noii noastre familii.

C) După binecuvântare urmează încă un rit: îngenuncheaţi înaintea Mântuitorului răstignit şi cu mâna pe cruce, cu căldură în inimi, cu emoţie în glas, pronunţaţi jurământul, jurământul iretractabil al fidelităţii până la moarte.

Iubiţi fraţi, în noi, preoţii, se cutremură de multe ori sufletul când suntem nevoiţi să vedem în ce gândire superficială şi uşuratică leagănă concepţia decadentă de azi, tineretul; când vedem cu câtă iresponsabilitate recită unii până şi jurământul irevocabil al fidelităţii căsătoreşti, iar apoi, după dorinţe şi speranţe neîmplinite, cu câtă uşurinţă calcă acest jurământ depus cu atâta superficialitate.

Concentrarea voastră sobră, inima voastră curată şi credinţa voastră adâncă sunt garanţia că pe urmele jurământului vostru va izvorî numai binecuvântare şi fericire. Gândiţi-vă că în această clipă emoţionantă, când mâna voastră atinge corpul Mântuitorului răstignit pe cruce, iar buzele voastre rostesc jurământul păstrării fidelităţii căsătoreşti până la moarte, împreună cu voi stau în genunchi înaintea lui Dumnezeu şi doi îngeri păzitori şi se roagă împreună cu părinţii voştri înlăcrimaţi care acum îşi pierd fiul şi fiica, dar aduc această jertfă cu plăcere, numai să vă ştie fericiţi viaţa întreagă.

În timp ce cuvintele jurământului răsună sub bolţile bisericii, sufletul vostru să şoptească: Doamne, orice mi s-ar întâmpla, eu voi fi fidel acestui jurământ. Doamne, eu jur acum că, dincolo de frumuseţe, dincolo de trai bun şi de tinereţe, adică dincolo de tot ceea ce este trecător, eu nu-mi voi părăsi perechea în nici un fel de lipsă sau vicisitudine.

Poate exista oare o făgăduinţă mai măreaţă decât aceasta, că iubirea voastră nu are voie să se termine decât în mormânt? Dar poate exista un sentiment mai înălţător decât acela că binecuvântarea bunului nostru Mântuitor va fi mereu cu voi, vă va întări şi vă va încuraja?

D) Cu aceasta se termină ritualul Căsătoriei. Inimile voastre, bătând puternic în bucurie febrilă sunt deja contopite inseparabil. Acum ieşiţi din biserică păşind pe cărările necunoscute ale tinerei voastre căsnicii.

Deşi nici unul dintre voi nu ştie să citească taina viitorului, voi purtaţi la vatra noii voastre familii harul binecuvântării marelui nostru Dumnezeu, binecuvântarea părinţilor voştri, iubirea rudelor voastre şi rugăciunea mea.

Odată am celebrat la acest altar o slujbă emoţionant de frumoasă. Am binecuvântat, la a 50-a aniversare a Căsătoriei, doi soţi încărunţiţi, dar cu o înfăţişare încă tânără. Aşa cum mi-a rămas prezentă acea imagine: în faţa altarului bunicii cu părul nins, în jurul lor o întreagă armată de participanţi la sărbătoare, copiii lor buni, fericiţi, profund religioşi, împreună cu nepoţii şi acea bucurie emoţionantă din ochii lor înlăcrimaţi, tot aşa şi vouă, n-aş putea să vă fac o altă urare decât ca, an de an şi apoi peste decenii, cu bucuria de acum, să sărbătoriţi fericiţi multă vreme această zi atât de memorabilă pentru voi.

Harul ajutător al Domnului să fie mereu cu voi! Iubiţi-vă unul pe celălalt, ajutaţi-vă unul pe celălalt, consolaţi-vă unul pe celălalt în necazurile sufleteşti, încurajaţi-vă unul pe celălalt! Să ajungeţi la adânci bătrâneţi, să-i vedeţi pe copiii copiilor voştri. Iar când moartea vă va despărţi pe acest pământ, şi acea despărţire să fie numai temporară, pentru ca apoi să puteţi fi veşnic unul al celuilalt înaintea lui Dumnezeu în fericirea netrecătoare! Amin.

IV

Dragi miri!

Destinul bărbatului şi al femeii în viaţa aceasta pământească ajunge de multe ori în momente de decizie, dar niciodată atât de hotărâtoare ca momentul închegării unei familii noi. Un eveniment deosebit în viaţa omului este alegerea carierei, terminarea studiilor, obţinerea primului loc de muncă... Toate acestea însă sunt de importanţă minoră faţă de momentul în care două inimi tinere, în revărsarea tumultuoasă a acestei vieţi pământeşti, se întâlnesc, o inimă de bărbat şi o inimă de femeie care ani mulţi nici n-au ştiut unul de celălalt, deşi au trăit aici, unul lângă altul, în acest oraş, tineri care nici n-au auzit unul de altul; însă departe, între străini, au trebuit să se întâlnească, deoarece Dumnezeu, de la început, i-a creat unul pentru celălalt.

Iar acum, iată aceste două suflete tinere aici, înaintea altarului. Sunteţi aici, dragi miri, aţi venit să cereţi de la Domnul Cristos harul căsătoriei ridicate la rang de sacrament, spre a face acest pas decisiv pentru viaţa voastră.

În zilele noastre suntem nevoiţi la tot pasul să privim cu cutremur criza vieţii de familie, nefericirea căsătoriilor nereuşite. Iar noi, care cu multă bucurie participăm acum la încheierea Căsătoriei voastre, noi suntem, foarte convinşi că peste voi va plana în permanenţă iubirea lui Dumnezeu şi astfel, cu pasul pe care-l faceţi azi, aţi ajuns în pragul unei căsnicii fericite şi armonioase.

Pe ce ne bazăm când spunem aceste cuvinte, cu ce drept putem spera acest lucru?

Pe baza faptului că în Căsătoria voastră există cele trei condiţii cerute pentru ca viaţa de familie să vă fie armonioasă.

Care sunt aceste trei condiţii?

A) În primul rând, numai acea căsătorie poate fi fericită, pentru care tinerii se pregătesc sub privirea lui Dumnezeu. Anii tinereţii petrecuţi în religiozitate serioasă şi în îndeplinirea conştiincioasă a datoriilor în acest moment al încheierii Căsătoriei îşi aduc roadele cu dobândă la dobândă.

Deşi acest moment este mult mai măreţ, acest loc este mult mai sfânt pentru a putea fi folosite aducerii de laude, totuşi, dragi miri, zelul sufletului vostru iubitor de Dumnezeu şi exemplul bun pe care l-aţi dat este un fapt atât de cunoscut, încât nu putem trece pe lângă el fără să-l amintim. Faptul că noi am putut privi cu atâta linişte pregătirea voastră pentru căsătorie s-a bazat tocmai pe religiozitatea voastră temeinică; voi v-aţi pregătit pentru căsătorie, într-adevăr, sub privirea lui Dumnezeu.

B) A doua circumstanţă ce ne dă încredere este faptul că voi vă aflaţi acum aici, înaintea altarului lui Dumnezeu. Căci numai acea căsătorie poate fi fericită care este încheiată cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

Prin urmare, când veţi răspunde, dragi miri, la întrebările pe care vi le voi adresa în numele sfintei noastre Biserici, când vă veţi declara unul altuia apartenenţa ca soţi; când vă veţi pune în deget inelul sfinţit, dar schimbat, pentru ca împreună cu inelele să vă schimbaţi între voi şi inimile şi viaţa; când apoi, îngenuncheaţi, vor răsuna asupra capetelor voastre plecate implorarea şi binecuvântarea Bisericii, şi când, sprijinindu-vă mâna tremurândă de emoţie pe trupul răstignit al Mântuitorului, vă veţi declara unul altuia jurământul de fidelitate veşnică - în aceste clipe sfinte, în sufletul vostru se deschide un nou izvor de har ce nu va seca niciodată, a cărui putere, ajutorare şi încurajare vă va însoţi până la capăt în toate îndatoririle şi încercările noii vieţi.

Voi ştiţi bine, fraţilor, că drumurile vieţii umane nu parcurg mereu terenuri netede şi că apele mării pe care pluteşte nava vieţii umane nu este întotdeauna liniştită. Voi ştiţi că orice viaţă umană, deci şi cea de familie, nu parcurge numai poteci de munte, însorite, ci şi văi umbrite şi neprietenoase; şi mai ştiţi că barca vieţii este uşor abătută de către curenţii vieţii cotidiene de pe apele liniştite de sărbătoare, spre zonele furtunoase.

Fiindcă ştiţi acest lucru, vă pregătiţi pentru aşa ceva, adică pentru aceste sacrificii, pentru îngăduinţa unul faţă de celălalt, pentru răbdare, pentru iubire înţelegătoare şi iertătoare. Acum, în timp ce participaţi la Liturghia de cununie şi vă împărtăşiţi cu trupul lui Cristos care se jertfeşte pentru noi, vă şi rugaţi: "Doamne, tu care te-ai dat ca jertfă pentru noi, ajută-ne ca niciodată să nu socotim prea grea jertfa pe care noi va trebui s-o aducem unul pentru celălalt. Doamne, tu, al cărui trup preasfânt îl primim acum, ajută-ne ca împreună cu tine, prin tine şi în tine să se întâlnească sufletele noastre şi să se contopească inseparabil".

Vedeţi, dragii mei, faptul că voi sunteţi copleşiţi de această hotărâre devotată în această clipă, iar pentru înfăptuirea ei îl primiţi acum pe Cristos cel jertfit care ne învaţă să fim dispuşi pentru jertfă, acest fapt este cea de-a doua garanţie care ne face să sperăm că legământul Căsătoriei voastre va fi fericit. Fericită este Căsătoria care este încheiată cu binecuvântarea lui Dumnezeu.

C) În modul vostru de viaţă de până acum avem şi a treia garanţie: acea căsnicie este fericită care este trăită în harul lui Dumnezeu. Voi nu veţi avea nevoie de altceva decât ca şi în noua formă de viaţă, şi în noile ei cadre să păstraţi şi să practicaţi iubirea caldă a vechii vieţi religioase. Să vedeţi mereu, unul în sufletul celuilalt, chipul lui Cristos viu acolo şi legătura finală a vieţii voastre să fie Domnul Dumnezeu. Astfel aţi găsit minunata putere care învinge şi vremelnicia timpului, astfel armonia şi iubirea care vă umple astăzi sufletele nu vor dispărea împreună cu frumuseţea fizică şi cu tinereţea trecătoare, căci voi nu vă iubiţi numai exteriorul care va dispărea o dată cu trecerea anilor, ci vă iubiţi reciproc sufletul care nu se schimbă o dată cu vârsta, care nu se gârboveşte, ci se înfrumuseţează mereu.

* * *

Iată, dragi miri, aceasta este întreita temelie a speranţei şi încrederii noastre. Voi v-aţi pregătit sub privirea lui Dumnezeu pentru acest pas, porniţi pe noua cale cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi întăriţi cu trupul lui Cristos, cale pe care vreţi s-o parcurgeţi până la capăt ajutaţi de harul său.

Bucuraţi-vă că Dumnezeu v-a creat unul pentru altul! Aveţi încredere că harul său ajutător va fi mereu cu voi! Şi rugaţi-vă, rugaţi-vă cu ardoare ca să şi meritaţi, cu adevărat, acest har.

Da, fraţilor, bucuraţi-vă, încredeţi-vă, rugaţi-vă! În timp ce voi vă rugaţi pentru voi, noi înşine ne vom ruga cu umilinţă lui Dumnezeu pentru voi. Îl vom ruga pe Dumnezeu ca mâinile voastre, care astăzi s-au unit, niciodată să nu se despartă; ca inimile voastre, care încep să bată în acelaşi ritm, niciodată să nu intre în dezacord; ca sufletele voastre, care astăzi s-au împletit, niciodată să nu se poată desface; ca drumurile vieţii voastre, care astăzi au fuzionat, să ajungă să se reverse în oceanul vieţii veşnice, să se termine înaintea tronului lui Dumnezeu.

"Iată, aşa se binecuvântează omul care se teme de Domnul... Să vă binecuvânteze pe voi atotputernicul Dumnezeu: Tatăl şi Fiul şi Duhul Sfânt". Amin.

V

Iubiţi fraţi aflaţi în sărbătoare!

Ceva îmi şopteşte ca să-mi încep cuvântarea ce vreau să v-o adresez prin cuvintele cu care încep poveştile: "A fost odată ca niciodată..."

Da, a fost odată ca niciodată... Au fost odată, acum foarte, foarte demult, cu cincizeci de ani în urmă, două inimi tinere, două suflete tinere, care în primăvara vieţii lor, potrivit planului veşnic al Tatălui ceresc, s-au întâlnit. Au privit unul în ochii scânteietori ai celuilalt şi, când în spatele acestor ochi şi-au văzut sufletul curat ca şi cristalul, aceste două inimi au început să bată la unison, aceste două mâini tinere s-au împletit într-o singură prinsoare. S-au prezentat înaintea altarului Domnului şi din inima lor plină de bucurie au izbucnit măreţele cuvinte ale promisiunii cu jurământ al căsătoriei: "Noi de acum înainte vom fi unul al celuilalt; noi nu ne vom părăsi niciodată unul pe celălalt, noi vom fi fideli unul celuilalt până la moarte. Aşa să mă ajute Dumnezeu!"

A fost odată ca niciodată... aceasta a fost acum cincizeci de ani!

Cincizeci de ani! Un grăunte de nisip în istorie, dar un timp extraordinar de lung în viaţa unui om. Câţi au părăsit, de atunci, rândurile celor vii! Generaţii au venit, generaţii s-au dus, ţări au dispărut şi au pierit, s-a schimbat toată lumea în jurul nostru, dar pe voi, iubiţi fraţi, Providenţa v-a ţinut în viaţă! A fost odată ca niciodată, a fost odată o pereche tânără.

Iar astăzi, după cincizeci de ani, această tânără pereche sa află din nou aici, înaintea lui Dumnezeu. Să nu vă miraţi că şi acum văd în voi o "pereche tânără". Ei, da! Ţinuta fizică, desigur, nu vă mai este atât de fermă ca acum o jumătate de secol; paşii, probabil, nu vă mai sunt atât de energici, mâna necruţătoare a timpului v-a brăzdat feţele şi neaua bătrâneţii vi s-a aşternut pe creştet, dar eu văd că sufletul vostru este acelaşi de acum cincizeci de ani, că este tot atât de aprins de bucurie, fericirea nu vă este nici acum mai mică de cum era atunci, când, ca vârstă, eraţi "un cuplu tânăr".

Fraţilor! Voi aduceţi acum sufletul vostru încărcat cu mulţimea amintirilor, cu grijile şi bucuriile celor cincizeci de ani înaintea altarului, înaintea Domnului la altarul căruia, atunci, v-aţi întins mâna spre legământ veşnic. Vreţi să vă aşterneţi recunoştinţa inimii înaintea acelui Tată ceresc în numele căruia v-aţi întins mâna şi cu ajutorul harului căruia aţi trăit jumătatea de secol, pe care Providenţa o dăruieşte la atât de puţine cupluri.

Mulţumiţi, aşadar, pentru nenumăratele binefaceri cu care v-a copleşit Tatăl nostru ceresc. Mulţumiţi pentru tot ajutorul trupesc şi sufletesc, pentru harurile spirituale primite, pentru lunga viaţă pământească, pentru copiii voştri deosebit de buni şi pentru nepoţeii voştri. Mulţumiţi-i în mod special pentru nenumăratele haruri cu care v-a ajutat în căsnicia voastră, pentru faptul că amintirea acelui sfânt jurământ v-a însoţit mereu, pentru faptul că izvoarele de har sacramental au împrospătat, au revigorat mereu fericirea căsniciei voastre.

Când vedem, cu atâta tristeţe, în lumea modernă din jurul nostru, slăbirea legăturilor vieţii de familie, când temeliile vieţii sociale, familiile, se răvăşesc în număr înspăimântător de mare, când în lumea de azi, după câţiva ani doar de la cununie, se şi stinge de multe ori flacăra vetrei familiale, atunci aş vrea să prezint unei lumi întregi lumina exemplului vostru de cincizeci de ani, ca pe un far luminos.

Voi, iubiţi fraţi, de cincizeci de ani perseveraţi unul lângă celălalt, flacăra vetrei voastre familiale de o jumătate de secol arde încă, voi v-aţi respectat jurământul sfânt, chiar şi acuma, de aceea aţi venit ca să-l reînnoiţi.

Aş dori ca toţi să vadă această sărbătoare a voastră de azi! Să vadă şi, luând exemplu şi tărie de la voi, să înveţe cum se poate păstra, în iubirea lui Dumnezeu, fidelitatea până la mormânt. "În iubirea lui Dumnezeu" - am spus. Da, fiindcă - vă asigur - fără ea nu se poate, totul este zadarnic.

Aceia pe care nu Dumnezeu îi leagă împreună, aceia se despart, se dezbină. Iar voi nu v-aţi dezbinat, căci pe voi Dumnezeu v-a legat împreună, acel Dumnezeu care este religiozitatea voastră, iubirea voastră.

Însă nu numai din aceasta văd că-l iubiţi atât de mult pe Dumnezeu, din acest dar atât de rar al jubileului de cincizeci de ani, ci, în afară de acesta, văd şi viaţa religioasă trăită cu credinţă atât de vie, văd acel spirit cu adevărat catolic care umple viaţa de familie a copiilor voştri, umple sufletele nepoţilor voştri. Văzând aceste realităţi nu pot ura lumii altceva, nu-i pot dori Bisericii lui Cristos ceva mai plăcut decât să aibă cât mai multe familii cu adevărat exemplare, ca această familie Weigand, acest arbore rotat de familie ale cărui prime rădăcini au coborât în sol acum cincizeci de ani, înaintea altarului lui Dumnezeu.

Deci fiţi binecuvântaţi voi, dragi soţi în vârstă, zâmbitori, cu inimă tânără. În ochii voştri să sclipească iubirea din tinereţe, pe chipul vostru să se reverse zâmbetul zilei voastre de cununie de acum cincizeci de ani. Iar acum, când îi mulţumiţi lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite, prin rugăciune smerită cereţi-i harul pentru anii ce v-au mai rămas: "Doamne, păstrează-ne în continuare sub ocrotirea ta. Doamne, cât timp mai rămâne înaintea noastră înseninează-ne zilele şi întăreşte-ne ca să-ţi putem sluji şi în continuare până în ziua în care ne vei chema".

Iar voi, copiii cuplului jubiliar, voi, nepoţii acestor dragi bunici, îngenuncheaţi înaintea Tatălui nostru ceresc şi cereţi binecuvântarea asupra acestor bunici, pentru ca aşa cum iubirea de rudenie vă leagă de ei aici pe pământ, tot aşa să vă unească pe toţi vederea lui Dumnezeu în cerul cel veşnic! Amin.