© Vatican Media

Biserica va avea în curând 20 de noi fericiţi, martiri în timpul războiului civil din Spania

Papa a autorizat promulgarea decretelor Dicasterului pentru Cauzele Sfinţilor privind martiriul a 20 de preoţi din insulele spaniole Ibiza şi Formentera. În plus, odată cu recunoaşterea trăirii eroice a virtuţilor, preotul Júlio Emílio Alberto De Lombaerde şi călugăriţele maica Clara Andreu y Malferit, sora Maria Petra Giordano, maica Maria Teresa Tallon şi sora Maria Agnese Tribbioli devin venerabili.

În timpul unei audienţe acordate joi, 18 iunie 2026, cardinalului prefect Marcello Semeraro, Papa Leon al XIV-lea a autorizat Dicasterul pentru Cauzele Sfinţilor să promulge decretele care recunosc martiriul lui Juan Torres Torres şi al celor 19 însoţitori ai săi, preoţi diecezani din insulele Ibiza şi Formentera, ucişi din ură faţă de credinţă în Spania în timpul războiului civil din anii 1930. Aceştia vor fi beatificaţi. Au devenit, de asemenea, venerabili maica Clara Andreu y Malferit, călugăriţă care a trăit pe insula Mallorca între secolele al XVI-lea şi al XVII-lea; Júlio Emílio Alberto De Lombaerde, preot şi fondator al mai multor congregaţii; sora Maria Petra Giordano, călugăriţă dominicană la mănăstirea "Santa Maria del Sasso" din Bibbiena, Toscana; maica Maria Teresa Tallon, fondatoarea Congregaţiei Vizitatoarelor Parohiale ale Mariei Neprihănite; şi maica Maria Agnese Tribbioli, fondatoarea Congregaţiei Lucrătoarelor Pioase ale Sfântului Iosif.

Juan Torres Torres şi 19 însoţitori ucişi pentru credinţă

În momentul martiriului lor, care a avut loc între august şi septembrie 1936, aceşti preoţi constituiau aproximativ jumătate din clerul local, care se confrunta atunci cu mari dificultăţi, având în vedere restricţiile tot mai mari privind libertatea de cult în Ibiza. Aceste circumstanţe au determinat dieceza să suspende procesiunile din motive de securitate. În pofida acestei abordări prudente, tensiunea socială a erupt în acte deschise de ostilitate, cum ar fi profanarea parohiei "San Carlos" în 1934 şi atacurile incendiare ulterioare. Persecuţia care a urmat a avut ca scop eradicarea completă a identităţii catolice a insulelor, eliminând chiar şi prefixul "San" din numele satelor. Juan Torres Torres, liderul cauzei şi cel mai tânăr din grup, a fost un tânăr umil şi generos. Martiriul său şi cel al celor 19 însoţitori ai săi au fost menţinute vii de-a lungul acestor ani în Biserica locală.

Maica Clara şi experienţa mistică

Pe o altă insulă spaniolă, Mallorca, a trăit şi a murit maica Clara Andreu y Malferit. Născută pe 4 decembrie 1596, la vârsta de şapte ani, a fost dusă la mănăstirea "Sfântul Bartolomeu" la Inca, în interiorul insulei. Barbara Onofria, aşa cum a fost botezată, a luat haina călugărească la doisprezece ani şi a depus voturile pe 17 februarie 1613, la scurt timp după ce a împlinit şaisprezece ani. S-a dedicat îngrijirii locuitorilor mănăstirii şi a infirmeriei, dezvoltând o viaţă spirituală profundă şi trăind experienţe mistice extraordinare care aveau să o însoţească de-a lungul vieţii. În acest sens, episcopul de Mallorca a însărcinat un călugăr carmelitan să efectueze o anchetă, care a impus diferite măsuri. Călugăriţa a luat în serios instrucţiunile primite şi le-a urmat. Pe 16 iunie 1628, şi-a informat duhovnicul că boala ei va fi rapidă şi i-a cerut să se spovedească, ca şi cum ar fi fost ultima dată. O săptămână mai târziu, a intrat în agonie şi a primit extrema-ungere. A trăit virtutea ascultării într-un mod exemplar, mai ales atunci când a fost supusă unor investigaţii din cauza experienţelor sale mistice: a acceptat totul cu profundă umilinţă, supunându-se deciziilor autorităţilor ecleziastice. Faima sa de sfinţenie face ca mănăstirea "Sfântul Bartolomeu" să fie un loc de pelerinaj şi în ziua de azi.

Sora Maria Petra şi învăţătura novicelor

Sora Maria Petra Giordano, născută la Napoli pe 4 iulie 1912, era originară din Napoli şi a crescut într-o familie profund cinstitoare a Fecioarei Maria din Pompei şi scrierilor sfântului Bartolo Longo. După ce familia sa s-a mutat la Roma din cauza dezacordurilor tatălui său cu regimul politic, călugăriţa a frecventat biserica "Santa Maria sopra Minerva", unde şi-a înţeles vocaţia la viaţa cpălugărească şi a cerut să intre în mănăstirea dominicană "Santa Maria del Sasso", lângă Bibbiena, Toscana. Acolo, după ce a obţinut o dispensă de la Sfântul Scaun datorită vârstei fragede, a fost numită maestră de novice şi ulterior a slujit ca prioră a comunităţii. De când a murit pe 21 iunie 2006, cauza se poate baza pe numeroase mărturii ale martorilor oculari. Călugăriţa şi-a trăit întreaga viaţă inspirată de Evanghelie.

Maica Maria Teresa şi mângâierea migranţilor şi a bolnavilor

Maica Maria Teresa Tallon, fondatoarea Congregaţiei Vizitatoarelor Parohiale ale Mariei Neprihănite, provenea din cătunul Hanover, lângă Utica, New York. Născută pe 6 mai 1867, fiica unor imigranţi irlandezi, i-a mărturisit mamei sale la o vârstă fragedă dorinţa de a aparţine în totalitate lui Dumnezeu. În pofida unei anumite neîncrederi din partea propriei familii, a fost acceptată în Congregaţia Surorilor Sfintei Cruci şi Notre Dame din Indiana. În San Francisco, unde fusese repartizată, a izbucnit o epidemie de difterie, pe care călugăriţa a contractat-o în timp ce îngrijea bolnavi. Chiar şi în spital, a continuat să viziteze şi să mângâie alţi pacienţi. Odată recuperată, a reluat activitatea didactică la Parohia "Sfântul Paul" din Manhattan. Acolo, în 1908, a primit chemarea de a înfiinţa o nouă comunitate călugărească de femei "contemplative pentru stradă": Vizitatoarele Parohiale ale Mariei Neprihănite. În 1951, la vârsta de 84 de ani, a acceptat cu ascultare să demisioneze din conducerea congregaţiei. Pe 10 februarie 1954, o căzătură urâtă i-a provocat boli care au dus la moartea ei pe 10 martie. Întreaga existenţă a călugăriţei a fost centrată pe Dumnezeu şi pe misiunea ei de a-i educa pe cei mai neglijaţi copii şi adulţi.

Misiunea lui Júlio Emílio Alberto De Lombaerde

Din satul Beveren-Leie din Belgia a venit Júlio Emílio Alberto De Lombaerde, preot cu voturi al Congregaţiei Misionarilor Sfintei Familii. S-a născut pe 7 ianuarie 1878. Este fondatorul Congregaţiei Fiicelor Inimii Neprihănite a Mariei, Congregaţiei Misionarilor Stăpânei Noastre a Preasfântului Sacrament şi Congregaţiei Surorilor Stăpânei Noastre a Preasfântului Sacrament. În jurul vârstei de şaptesprezece ani, ascultând omilia unui episcop african, a dezvoltat dorinţa de a deveni misionar, pe care a îndeplinit-o intrând ca postulant în Societatea Misionarilor Stăpânei Noastre a Africii. Apoi a plecat la Maison-Carrée, lângă Alger, iar în 1910 s-a întors în Belgia, unde superiorii săi i-au încredinţat sarcina de a fonda şi conduce Şcoala Apostolică din Wakken. În septembrie 1912, a plecat în Brazilia, unde s-a stabilit, dedicându-se slujirii pastorale, formării şcolare şi catehismului în cele mai îndepărtate regiuni ale Amazoniei. Pe 19 august 1941, i s-a acordat cetăţenia braziliană, iar în timpul ceremoniei, în prezenţa autorităţilor civile, a vorbit despre iubirea sa pentru ţară. Pe 24 decembrie 1944, în timp ce călătorea spre Vargem Grande, a fost implicat într-un grav accident de maşină care i-a provocat moartea. De-a lungul vieţii sale, preotul a fost animat de un intens zel apostolic şi de un spirit puternic, combativ, susţinut de rugăciune şi încredere necondiţionată în Dumnezeu.

Maica Maria Agnese şi caritatea în toiul războiului

În sfârşit, istoria maicii Maria Agnese Tribbioli, născută la Florenţa pe 20 aprilie 1879, fără recunoaşterea tatălui biologic. Din cauza dificultăţilor financiare familiale, a fost trimisă la Congregaţia Patronajul "Sfântul Iosif", unde vocaţia sa s-a maturizat şi a depus voturile călugăreşti. Izbucnirea Primului Război Mondial şi alte dificultăţi au convins-o pe călugăriţă să părăsească opera şi să înfiinţeze Congregaţia Lucrătoarelor Pioase ale Sfântului Iosif, care a fost primită în dieceza de Imola. A desfăşurat numeroase iniţiative caritabile în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv adăpostirea unui grup de evrei şi conflictul ulterior cu soldaţii germani. Pentru această angajare, a fost recunoscută postum drept "Dreaptă între Naţiuni". În 1958, a început să sufere de probleme cardiace, care au dus la moartea sa şase ani mai târziu, pe 27 februarie 1965, la vârsta de 85 de ani. Călugăriţa şi-a trăit credinţa transpunând-o în numeroase opere de caritate, inspirându-se în special din stilul sărac şi simplu al Sfântului Francisc de Assisi.

Edoardo Giribaldi

(După Vatican News, 18 iunie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu