© Vatican Media

În confruntare cu enciclica "Magnifica humanitas"

Babel sau Ierusalim

În încercarea de a reflecta şi de a propune acţiuni pentru lumea contemporană, Biserica îşi reafirmă angajarea faţă de omenire şi demonstrează că nu este o instituţie detaşată de istorie, ci merge alături de familia umană. Acesta este nucleul dinamismului lui Leon al XIV-lea, exprimat în enciclica Magnifica humanitas despre ocrotirea persoanei umane în era inteligenţei artificiale. El ne aminteşte că Doctrina Socială Catolică nu este o morală autoritară şi anacronică, ci mai degrabă un corpus viu construit în sinodalitate cu comunitatea persoanelor, deoarece urmăreşte constant binele comun. Alături de diferitele ştiinţe şi dimensiuni care interpretează viaţa în întregime, Evanghelia apare ca o lumină indispensabilă pentru discernământul social. Prin urmare, acţiunea catolică se naşte "din caritatea evanghelică, care o îndeamnă să se apropie de rănile umanităţii în momentele în care acestea se manifestă cel mai acut" (nr. 21).

Interesul pontifului în publicarea unui document de o asemenea amploare este de a invita episcopii, liderii ecleziali, credincioşii şi, în esenţă, toţi oamenii de bunăvoinţă, să examineze istoria cu conştiinţă. Suntem coparticipanţi şi constructori ai realităţii - o misiune încredinţată umanităţii în Gen 2,15 de către însuşi Creatorul, care ne pune în grădină pentru a o cultiva - şi, prin urmare, trebuie să exercităm această responsabilitate în mod etic, respectând binele comun.

Acest discernământ comunitar este rodul ascultării atente a Cuvântului şi al analizei atente a cunoaşterii umane care ne apropie de adevăr. În certitudinea că oricine se apropie de adevăr îl întâlneşte pe Dumnezeu însuşi, suntem invitaţi să interogăm "semnele timpurilor" cu raţiune, exprimată în natura multidisciplinară a ştiinţelor.

Pentru a ilumina această analiză, Doctrina Socială a Bisericii evocă principiile sale călăuzitoare esenţiale. Persoana umană păstrează în sine amprenta unei bunătăţi originare care, deşi este întunecată de păcat, tânjeşte să se manifeste. "Făcută în mod constitutiv pentru relaţie, fiecare persoană este concepută şi voită de Dumnezeu să intre într-o istorie de comuniune cu el, cu ceilalţi şi cu creaţia" (nr. 50). În lumina acestui fapt, Biserica lucrează pentru a-i instrui pe toţi fiii lui Dumnezeu să urmeze calea mântuirii, cultivând iubirea şi bunătatea în fiecare. Aceste virtuţi reflectă demnitatea ontologică a fiinţei umane, care există independent de condiţiile sociale, economice sau culturale. Valoarea intrinsecă a fiecărui individ nu depinde de meritele, succesele cuantificabile sau bogăţiile sale, deoarece fiecare persoană este un dar gratuit oferit de Tatăl chemând-o la existenţă.

Contemplând această realitate ireductibilă a persoanei, identificăm în lumea de astăzi elemente care pun în pericol incomensurabilitatea creaţiei. Tehnologia, înrădăcinată în istorie încă de la începuturi, face parte din constituţia fiinţei umane libere şi autonome, înzestrată cu capacitatea de a cultiva lumea. La nivel teoretic, dezvoltarea tehnologică nu este în sine un rău; totuşi, la nivel practic, poate deveni cu uşurinţă un mecanism de excluziune umană dacă este deconectată de dimensiunea etică. În acest sens, enciclica observă că, pe fundalul ideologic al transumanismului şi postumanismului, himera unei "fiinţe umane îmbunătăţite" (nr. 116) apare ca o negare subtilă a persoanei. Interpretând finitudinea şi vulnerabilitatea ca simple defecte care trebuie corectate prin hibridizare cu maşina, aceste curente transformă fragilitatea în eroare tehnică, generând riscul iminent de a arunca pe cel mai puţin eficient.

Complexitatea acestui scenariu creşte pe măsură ce noile tehnologii sunt concentrate în mâini private, având ca scop principal profitul şi puterea. După cum subliniază pe bună dreptate papa, "în multe cazuri în lumea digitală, controlul platformelor, infrastructurii, datelor şi puterii de calcul nu este apanajul statelor, ci al marilor actori economici şi tehnologici" (nr. 95). Aceasta dezvăluie o opacitate algoritmică îngrijorătoare: societăţile adesea nu sunt conştiente de interesele şi regulile din spatele programării acestor arhitecturi invizibile. În acest peisaj, persoanele riscă să devină o masă care poate fi manipulată şi controlată social, deoarece inteligenţa artificială modelează în tăcere alegerile cotidiene şi imaginarul colectiv.

În faşa acestei schimbări epocale, propunerea lui Leon al XIV-lea demonstrează preocuparea constantă a Bisericii pentru binele comun. Papa subliniază nevoia urgentă de a "dezarma IA". Dezarmarea ei înseamnă depăşirea logicii prădătoare a concurenţei geopolitice şi comerciale, readucând infrastructurile tehnologice la statutul de bunuri colective accesibile tuturor. Este vorba de a da tehnologiei locul cuvenit: ca instrument preţios de ajutor reciproc şi grijă, nu ca o forţă antagonistă care subjugă libertatea şi conştiinţa umană.

Rolul Bisericii, aşadar, chiar dacă este înţeles greşit sau nedorit de unele sectoare ale modernităţii care idolatrizează eficienţa oarbă, este acela de a fi comunitatea care, într-un mod descentralizat şi coresponsabil, reconstruieşte, cărămidă cu cărămidă, demnitatea umană. Este actualizarea istorică a proiectului de reconstrucţie a zidurilor Ierusalimului condus de Nehemia, în opoziţie puternică cu interesele orgolioase şi omogenizante ale Turnului Babel. Astfel, enciclica ne invită să contemplăm şi să exaltăm magnifica omenire recreată în Cristos. Putem răspunde acestei invitaţii deschizându-ne inimile pentru a asculta Duhul lui Dumnezeu şi integrând cunoaşterea cu înţelepciunea. Numai fiinţa umană, în constituţia sa unică şi relaţională, poate uni credinţa şi raţiunea. Fie ca acestea să fie, de fapt, cele două aripi care ne înalţă conştiinţa spre întâlnirea cu Adevărul veşnic, împiedicând frumuseţea misterului persoanei umane să fie redusă la simple date sau obiecte tehnologice.

Cardinal Orani João Tempesta, cistercin, arhiepiscop de Sebastião do Rio de Janeiro

(După L'Osservatore Romano, 13 iunie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu