![]() |
![]() |
![]() |
|
Călătoria apostolică
a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
Întâlnire cu structurile de primire a migranților Portul Arguineguín (Las Palmas de Gran Canaria), joi, 11 iunie 2026 Iubiți frați și surori,
După cum vedeți, port pe mână inelul, care se numește "Inelul Pescarului". Însuși numele său ne duce la Marea Galileei, unde Cristos l-a chemat pe Petru și i-a spus: "De acum încolo vei fi pescar de oameni" (Lc 5,10). Biserica a interpretat acest verset ca o imagine a misiunii sale. Dar aici, și în locuri precum el Hierro, acest mandat capătă o forță literală și dureroasă. Această insulă, mică prin dimensiuni, dar vastă în umanitate, a văzut sosirea a mii de oameni, smulși din pământul lor și încredințați fragilității unei mici bărci. Aici sunt oameni salvați din mare și trupuri fără viață recuperate din ape. Din acest motiv, succesorul lui Petru nu poate întoarce spatele acestor docuri. Biserica nu poate întoarce spatele acestor ape sau oricărui loc unde foamea, setea, violența, frica sau exilul continuă să rănească demnitatea umană. Discipolii lui Isus nu pot considera strigătul celor care strigă din noapte ca fiind străin. În limbajul biblic, marea poate fi o imagine a amenințării, a întunericului și a haosului. Acolo îi găsim pe Leviatan, figură a puterii devoratoare, și pe Rahab, nume care evocă mândria puterilor care se ridică împotriva lui Dumnezeu și împotriva vieții (cf. Ps 74,13-14; 89,10-11; Is 27,1; 51,9; Iob 26,12). Și astăzi, în aceste mări pândesc monștri: mafii care fac trafic cu disperare, traficanți care înrobesc femei și copii și indiferența multora care permit ca săracii să fie înghițiți de exploatare sau de uitare. Însă credința nu rămâne paralizată de puterea mării. Credem într-un Dumnezeu care supune haosul, pune limite răului și deschide o cale atunci când moartea pare să învingă. Aceasta este ceea ce a experimentat poporul lui Israel când a traversat Marea Roșie pentru a scăpa de sclavie și a călători spre libertate (cf. Ex 14,21-31). Și aceasta este ceea ce vedem în Cristos, care umblă pe ape și, înaintea furtunii, rostește un cuvânt suveran: "Taci! Liniștește-te!" (Mc 4,39; cf. Mt 14,25-27). Acel glas continuă să răsune împotriva forțelor care devorează, înrobesc și leapădă atâția frați și surori ai noștri. Acolo unde Cristos poruncește mării să tacă, Biserica nu poate rămâne mută în fața celor abandonați apelor sale. Vă mulțumesc pentru mărturii, pentru că ne-ați amintit ce înseamnă să salvezi vieți. Maria, mulțumesc că ne-ai amintit de ceea ce fac Caritas, parohiile și atâția oameni în fiecare zi. Cuvintele tale ne arată de unde începe convertirea perspectivei noastre: când migrantul încetează să mai fie "doar încă unul", încetează să mai fie o categorie și o statistică. Abia atunci înțelegem că acea fată ar putea fi fiica noastră, acele fețe fac parte din familia noastră; și atunci, conștiința noastră rămâne fără scuze. Milostivirea începe cu gesturi mici: uneori cu câteva prăjituri și puțin lapte; alteori, cu cinci pâini și doi pești (cf. Mt 14,17-21). Nu este vorba de a rezolva totul, ci de a pune totul în mâinile lui Dumnezeu și de a fi prezenți acolo unde ființele umane suferă, unde resursele sunt insuficiente și nu există un limbaj comun, dar unde gesturile pot totuși vorbi. Mulțumiri din inimă tuturor celor care se alătură salvărilor, primirii și însoțirii, mărturisind că mila concretă poate salva și poate schimba vieți. Dragă Blessing, deși nu ești aici astăzi, vocea ta este. Îți mulțumim că ai împărtășit istoria ta cu noi. Numele tău înseamnă binecuvântare și ne amintește că fiecare viață umană este o binecuvântare de la Dumnezeu. Nimeni nu o poate cumpăra, vinde, folosi sau arunca, pentru că în fiecare persoană strălucește chipul și asemănarea Creatorului (cf. Gen 1,27). Ne-ai spus că ți-ai părăsit țara nu pentru că ai vrut, ci pentru că nu exista altă opțiune. În cuvintele tale, auzim tragedia atâtor oameni forțați să plece pentru că sărăcia, războiul, amenințările sau exploatarea le-au închis toate ușile. Îmi doresc ca acest mesaj să ajungă la tine și la toate celelalte femei care sunt victime ale traficului și exploatării: dacă alții pun un preț pe corpul tău, Dumnezeu nu a încetat niciodată să te vadă ca fiind neprețuită. Dacă au încercat să te închidă într-un trecut dureros, Dumnezeu continuă să-ți promită un viitor. Dacă te-au tratat ca pe un obiect, Biserica vrea să-ți spună astăzi: ești o fiică, o soră, ești o binecuvântare. Viața ta nu aparține celor care ți-au făcut rău; trupul tău nu aparține celor care au profitat de tine; zilele tale nu aparțin celor care au încercat să le înlănțuie de frică. Viața ta aparține lui Dumnezeu și își păstrează o demnitate care nu-ți poate fi luată. Și vrem să mergem alături de tine până când acel adevăr va fi din nou simțit mai puternic decât durerea. Dragi migranți: înainte de a spune orice altceva, vreau să vă recunosc demnitatea. Nu sunteți numere sau dosare. Sunteți oameni cu familii și case rămase în urmă; cu vise pe care nimeni nu are dreptul să le ignore. Dar vreau să vă spun și că viețile voastre trebuie protejate. Nu vă predați existența celor care fac trafic cu ea. Nu-i credeți pe cei care vă promit paradisuri ușoare în schimbul corpului sau banilor voștri, al tăcerii sau al libertății voastre. Aceste promisiuni false sunt cântece de sirenă, sunt industrii ale morții. Această tragedie trebuie să devină un moment de reflecție: pentru națiunile de origine, care trebuie să creeze condiții de pace, dreptate și dezvoltare; pentru națiunile de tranzit, chemate să protejeze și să nu-i lase pe cei vulnerabili în mâinile rețelelor criminale; pentru Europa, care nu poate proclama demnitatea umană și se poate obișnui cu faptul că Marea Mediterană și Atlanticul sunt cimitire fără pietre funerare; pentru comunitatea internațională, chemată la o cooperare eficientă și perseverentă. Și Biserica trebuie să se lase provocată. Primirea migranților nu poate fi secundară sau delegată doar câtorva voluntari. Îngenunchem în fața altarului pentru a-l adora pe Cristos prezent în Euharistie, de la care primim puterea și motivația de a trăi caritatea; de aceea, nu putem "închide ochii" la canoe și bărci, pentru că orice slujire izvorăște din rugăciune și orice angajament devine rugăciune (cf. Lc 10,31-32). De pe această insulă, aș dori ca vocile celor care au vorbit astăzi să ajungă la cei care au responsabilități decisive - autorități civile, parlamente, guverne și organizații internaționale - și, de asemenea, la comunitățile creștine, la alte tradiții religioase și la toți bărbații și femeile de bunăvoință. Nu este suficient să gestionăm sosirile, să distribuim statistici, să întărim granițele sau să deplângem morțile după ce acestea au deja avut loc. Fiecare barcă ce sosește nu aduce numai migranți; aduce cu sine o întrebare: ce fel de lume am construit dacă atâția frați și surori ale noastre trebuie să riște moartea în căutarea vieții? Demnitatea umană cere căi legale și sigure, salvare și asistență, cooperare autentică împotriva traficanților, protecție eficientă a victimelor, procese serioase de primire și integrare și politici care să permită fiecărei persoane să trăiască cu demnitate în propria țară. Deși există dreptul de a căuta refugiu atunci când viața este amenințată, există și dreptul de a nu fi nevoit să migrezi: dreptul de a rămâne în propria casă fără foame, fără război, fără persecuții, fără violență, fără ca pământul să devină nelocuit, fără corupție care să fure pâinea săracilor, fără arme care să distrugă viitorul copiilor. Nu ne putem obișnui să numărăm morții. Demnitatea umană nu are pașaport și nu își pierde valoarea atunci când trece o frontieră. Dumnezeul care "la sfârșitul vieții ne va judeca după iubire" (cf. Sfântul Ioan al Crucii, Avertismente și ziceri, 57) să ne dea să-l recunoaștem astăzi în săraci și în străini și să ne elibereze de a privi suferința altora ca și cum nu ne-ar aparține. Fie ca Maica Domnului de pe Muntele Carmel să-i însoțească pe cei care au sosit, să-i consoleze pe cei care și-au pierdut pe cei dragi, să-i susțină pe cei care îi primesc și să trezească în noi toți curajul milostivirii. Și fie ca istoria să nu ne acuze că am făcut din suferința celor care îndură o priveliște banală pe țărmurile noastre. Pentru că astăzi, aici, pe malul mării, fiecare viață care sosește ne întreabă ce mai rămâne din umanitatea noastră. Mai devreme sau mai târziu, se va ști dacă am știut să o protejăm sau dacă am lăsat indiferența să vorbească în numele nostru. Vă mulțumesc foarte mult. LEO PP. XIV Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
* * * Din arhiva ercis.ro:
|
|
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2026 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat | ![]() |