Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Spania
(6 - 12 iunie 20265)

Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic
Palatul Regal (Madrid), sâmbătă, 6 iunie 2026

Majestăţile Voastre,
Alteţele Voastre Regale,
Distinse autorităţi şi membri ai Corpului Diplomatic,
Doamnelor şi domnilor,

© Vatican Media

Îi mulţumesc Domnului pentru această întâlnire şi îmi exprim recunoştinţa pentru invitaţia de a întreprinde această călătorie apostolică în Spania: un itinerariu în mai multe etape, fiecare etapă a căruia va dezvălui câte un aspect al bogăţiei multiple a unei mari ţări care, timp de aproape două milenii, a îmbrăţişat Cuvântul Evangheliei. Tradiţia a legat întotdeauna prima evanghelizare a Peninsulei Iberice de predicarea apostolului Iacob cel Mare. Această legătură are o semnificaţie teologică considerabilă, deoarece exprimă conştiinţa Bisericii locale a continuităţii sale cu misiunea apostolică născută la Rusalii. Legătura străveche dintre credinţa creştină şi acest pământ, deşi nu cuprinde identitatea multiformă a poporului vostru, a modelat profund cultura voastră şi reprezintă o sursă de speranţă şi călăuzire în mijlocul provocărilor pe care noi, ca familie umană, trebuie să le înfruntăm împreună astăzi. Mă gândesc la expresiile credinţei populare care, în fiecare oraş şi sat, reprezintă o adevărată istorie a mântuirii care se desfăşoară pe tot parcursul anului şi în diferitele contexte ale vieţii. Împreună cu patrimoniul artistic şi muzical, numeroasele fraternităţi şi asociaţii caritabile, ele mărturisesc întâlnirea rodnică dintre Isus Cristos şi poporul vostru. Este un popor plin de pasiune, care iubeşte viaţa şi o arată!

Vin printre voi pentru a confirma, a încuraja şi a inspira o fidelitate reînnoită a credincioşilor faţă de Evanghelie, precum şi o reconciliere şi o cooperare mai profundă între diferitele forţe ale acestei naţiuni. Într-adevăr, propria voastră istorie sugerează că nu cultura confruntării, ci aceea a întâlnirii este cea care generează stabilitate şi prosperitate. Mesajul de pace, care în aceste vremuri, din păcate, răsună pentru unii ca fiind naiv, iar pentru alţii ca fiind provocator, găseşte acceptare în rândul celor care nu se limitează la ideologii prefabricate, ci se deschid adevărului. Aşa cum ne-a învăţat Papa Francisc, există, de fapt, "o tensiune bipolară între idee şi realitate. Realitatea pur şi simplu este; ideea este construită. Între cele două trebuie să se stabilească un dialog constant, împiedicând ideea să se separe de realitate. Este periculos să trăim în domeniul simplelor cuvinte, al imaginilor, al sofismelor" (Evangelii gaudium, 231). De fapt, a concluzionat el, "realitatea este superioară ideii" (ibid.). Adevărul este întotdeauna mai mare decât noi şi de aceea ne surprinde şi ne atrage spre căi de purificare şi reconciliere, în care dialogul cu ceilalţi - şi cu Celălalt cu C mare - devine fundamental.

În acest sens, aş dori să mă refer la două figuri din această ţară care, timp de cinci secole, au hrănit viaţa Bisericii şi căutarea spirituală a multora, chiar şi dincolo de graniţele sale vizibile. Este vorba de Ioan al Crucii şi Tereza de Avila, care au devenit prieteni în pasiunea lor comună pentru Misterul divin. Al lor este un misticism cu ochii deschişi, adică nu detaşat de istorie, ci, dimpotrivă, care conduce la rădăcina problemelor, la inima realităţii. În special, în interpretarea transformărilor şi în suportarea tensiunilor care fac epoca noastră atât de întunecată, ne ajută tema nopţii, atât de dragă sfântului Ioan al Crucii, al cărui An Jubiliar îl celebrăm. În setea sa de lumină, paradoxal, a învăţat să aprecieze întunericul - "noaptea binecuvântată" (Noaptea întunecată a sufletului, 3) - ca timpul în care sufletul este eliberat de ceea ce pretindea că el cunoaşte şi posedă. Şi astăzi, ceea ce ne înspăimântă cel mai mult, ceea ce la mulţi provoacă întunericul raţiunii şi violenţa emoţiilor, este necunoscutul, în faţa căruia poate prevala sentimentul de a nu mai avea hărţi, de dezorientare. De aceea, şi în viaţa publică, avem nevoie de bărbaţi şi femei care intuiesc, în întuneric, lumina; în sfârşit, un posibil început, aproape irupţia unui adevăr ca o lumină care încă orbeşte, dar care - dacă avem încredere şi găsim pace - ne va conduce uşor spre ea însăşi: "O, noapte care ai călăuzit! O, noapte mai blândă decât zorii! O, noapte care ai unit Iubitul cu cel iubit, iubitul transformat în Iubit!" (ibid., 5).

Epoca noastră, care la suprafaţă pare zguduită de dezechilibre şi conflicte teribile, strigă din adâncul sufletului după pace, după o nouă înţelegere a persoanei umane şi a demnităţii sale inviolabile, după civilizaţia iubirii (cf. Magnifica humanitas, 186).

Sfânta Tereza descrie acelaşi drum cu imaginea castelului interior. Trecând dintr-o cameră în alta către locul cel mai intim - adică fiecare persoană către propria inimă, sanctuarul adevărului - spaţiul se extinde, mintea se deschide, contradicţiile se rezolvă, tensiunile se dizolvă, ceilalţi îşi găsesc locul, iar universul devine acasă. Nu este vorba de o evadare intimă, ci de o deschidere radicală către totus alius et semper novus, care se realizează atunci când ne întoarcem la noi înşine. Această dimensiune a fiinţei umane este motivul pentru care libertatea religioasă şi libertatea de conştiinţă trebuie protejate.

Astăzi, tentaţia de a câştiga popularitate alimentând flăcările polarizării pare să crească, în loc să se diminueze; demnitatea umană continuă să fie încălcată. De aceea avem nevoie de cultură, de viaţă interioară, de o educaţie gratuită şi de calitate, avem nevoie de transcendenţă. Şi totuşi, din aceste nopţi întunecate, bărbaţi şi femei fideli adevărului au fost impulsionaţi să avanseze de la o etapă la alta până la punctul în care, în conştiinţă, dreptatea şi pacea se îmbrăţişează. Din libertatea lor învăţăm să fim liberi.

Biserica Catolică este în slujba acestei sete a inimii umane. Nu într-un mod impunător, ci cu mărturia Evangheliei susţinută de o mulţime de martiri şi sfinţi, şi astăzi este gata să se pună în slujba viitorului unui popor care caută reconcilierea şi pacea.

Îi invit pe toţi, de dragul adevărului, să abandoneze naraţiunile divizive şi polarizante ale realităţii voastre sociale şi ale istoriei sale şi să treacă de la simplificări sterile la o apreciere rodnică a complexităţii. Văd aici o vocaţie specifică pentru Europa, din care Spania este un protagonist original şi fundamental. Este darul pe care Bătrânul Continent îl poate oferi lumii dacă doreşte să rămână tânără, căci tânăr este ceea ce simte că are un viitor şi o misiune care încă rezonează. A aprecia complexitatea şi a o studia, a învăţa să nu o negăm, ci să o trăim ca pe o binecuvântare, a fugi de acele abordări identitare care par să clarifice totul, dar populează lumea cu fantome şi duşmani: aceasta este sarcina celor care au în spate o mare istorie. Noile tehnologii au devenit un mediu artificial în care alegerile noastre fundamentale sunt puse la încercare: în interiorul său, prejudecăţile sunt exacerbate, gândirea critică este slăbită, iar interesele dominante seamănă instincte de moarte. Pe de altă parte, binele poate dăinui şi poate fi comunicat.

Este necesar, mai ales din partea celor cu responsabilităţi economice, politice şi instituţionale, să se facă un salt calitativ, o schimbare de direcţie în investiţiile alocate şcolilor, universităţilor şi cercetării, comunităţilor locale şi societăţii civile ca teren fertil pentru participare şi mediere culturală. Securitatea, despre care prea adesea ne amăgim că vine din arme şi ziduri, se maturizează mai degrabă învăţând să mergem înainte alături de alţii, să creştem împreună, umăr la umăr. Propria voastră istorie este mărturie în acest sens. Prezenţa islamului în Peninsula Iberică, de exemplu, a constituit o realitate politică, culturală şi religioasă de lungă durată. În acea perioadă, nu a existat numai confruntare, ci şi o încercare de a crea un spaţiu de contact, conversaţie şi dialog despre sensul adevărului între creştini, musulmani şi evrei. La şcoala de traducători a lui Alfons al X-lea cel Înţelept, experţi din cele trei religii au colaborat la traducerea bogatei moşteniri arabe, greceşti şi ebraice, contribuind la diseminarea unor texte precum cele ale filozofilor Averoes (1126-1198) şi Maimonide (1138-1204). În special, oraşe precum Córdoba şi Toledo au devenit centre de mediere între limbi, religii şi cunoaştere. Dar acesta este adevărul pe care îl spun oraşele europene: stratificarea lor istorică, ţesătura de solidaritate care de-a lungul secolelor a modelat diferenţele lor, transformând conflictele inevitabile în puncte de plecare.

Aşa cum ne-a învăţat un alt fiu nobil al acestui pământ, în încercări şi eşecuri este posibil să regândim totul: Ignaţiu de Loyola a avut această îndrăzneală, dând crezare dezolărilor şi mângâierilor inimii sale, într-un exerciţiu de discernământ şi imaginaţie prin care a preferat pacea armelor şi sfinţii celor puternici. A înţeles că binele spre care se simţea atras nu era utopic şi astfel criza sa s-a transformat în har. Acelaşi lucru se poate întâmpla şi cu "noutăţile" care ne frământă astăzi şi în jurul cărora sensibilităţile noastre sunt divizate. "Să evităm cuvintele care umilesc sau dezbină. Să optăm pentru claritatea care luminează şi francheţea care deschide căi. Să nu binecuvântăm entuziasmele naive şi nici să nu alimentăm temeri sterile". Mai degrabă, să indicăm criterii de discernământ - demnitatea persoanei, destinaţia universală a bunurilor, opţiunea pentru săraci, grija pentru casa comună, pacea - şi să le traducem în practică: planificare responsabilă, evaluări ale impactului uman şi social, incluziunea celor mai vulnerabili, alfabetizare digitală, cercetare şi industrie orientate spre dreptate şi pace" (Magnifica humanitas, 14).

Majestăţi, Alteţe Regale, doamnelor şi domnilor, îmi exprim recunoştinţa faţă de ţara voastră pentru fidelitatea sa faţă de dreptul internaţional şi multilateralism, care se traduce într-o angajare activă pentru pace şi solidaritate între popoare. În acelaşi timp, vă încurajez să cultivaţi dialogul şi prietenia socială în interiorul graniţelor voastre, să luaţi în considerare perspectivele săracilor şi ale tinerilor atunci când vă imaginaţi viitorul, să armonizaţi cerinţele de autonomie şi unitate şi să promovaţi procesul Uniunii Europene, nu în opoziţie cu alte puteri, ci ca un dar pentru întreaga familie umană.

Dumnezeu să binecuvânteze Spania!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Din arhiva ercis.ro:

1. Cardinalul Parolin: Papa în Spania pentru a relansa comuniunea şi întâlnirea

2. Papa în Spania: Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic (Palatul Regal, Madrid, sâmbătă, 6 iunie)

3. Cuvintele Sfântului Părinte adresate jurnaliştilor în zborul Roma-Madrid (6 iunie 2026)

4. Evanghelizare şi apropiere de migranţi: o călătorie în inima provocărilor Europei

5. Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea în Spania (6-12 iunie 2026) - Statistici

6. "¡Te esperamos!". Madrid, oraşul sărbătorii veşnice îl aşteaptă pe Papa Leon

7. Au fost publicate logoul şi motoul călătoriei papei în Spania

8. Africa, Spania şi Principatul Monaco: după Jubileu, papa reia călătoriile