Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea
în Spania

(6 - 12 iunie 20265)

Întâlnire cu autoritățile, cu societatea civilă și cu corpul diplomatic
Palatul Regal (Madrid), sâmbătă, 6 iunie 2026

Majestățile Voastre,
Altețele Voastre Regale,
Distinse autorități și membri ai Corpului Diplomatic,
Doamnelor și domnilor,

© Vatican Media
Îi mulțumesc Domnului pentru această întâlnire și îmi exprim recunoștința pentru invitația de a întreprinde această călătorie apostolică în Spania: un itinerariu în mai multe etape, fiecare etapă a căruia va dezvălui câte un aspect al bogăției multiple a unei mari țări care, timp de aproape două milenii, a îmbrățișat Cuvântul Evangheliei. Tradiția a legat întotdeauna prima evanghelizare a Peninsulei Iberice de predicarea apostolului Iacob cel Mare. Această legătură are o semnificație teologică considerabilă, deoarece exprimă conștiința Bisericii locale a continuității sale cu misiunea apostolică născută la Rusalii. Legătura străveche dintre credința creștină și acest pământ, deși nu cuprinde identitatea multiformă a poporului vostru, a modelat profund cultura voastră și reprezintă o sursă de speranță și călăuzire în mijlocul provocărilor pe care noi, ca familie umană, trebuie să le înfruntăm împreună astăzi. Mă gândesc la expresiile credinței populare care, în fiecare oraș și sat, reprezintă o adevărată istorie a mântuirii care se desfășoară pe tot parcursul anului și în diferitele contexte ale vieții. Împreună cu patrimoniul artistic și muzical, numeroasele fraternități și asociații caritabile, ele mărturisesc întâlnirea rodnică dintre Isus Cristos și poporul vostru. Este un popor plin de pasiune, care iubește viața și o arată!

Vin printre voi pentru a confirma, a încuraja și a inspira o fidelitate reînnoită a credincioșilor față de Evanghelie, precum și o reconciliere și o cooperare mai profundă între diferitele forțe ale acestei națiuni. Într-adevăr, propria voastră istorie sugerează că nu cultura confruntării, ci aceea a întâlnirii este cea care generează stabilitate și prosperitate. Mesajul de pace, care în aceste vremuri, din păcate, răsună pentru unii ca fiind naiv, iar pentru alții ca fiind provocator, găsește acceptare în rândul celor care nu se limitează la ideologii prefabricate, ci se deschid adevărului. Așa cum ne-a învățat Papa Francisc, există, de fapt, "o tensiune bipolară între idee și realitate. Realitatea pur și simplu este; ideea este construită. Între cele două trebuie să se stabilească un dialog constant, împiedicând ideea să se separe de realitate. Este periculos să trăim în domeniul simplelor cuvinte, al imaginilor, al sofismelor" (Evangelii gaudium, 231). De fapt, a concluzionat el, "realitatea este superioară ideii" (ibid.). Adevărul este întotdeauna mai mare decât noi și de aceea ne surprinde și ne atrage spre căi de purificare și reconciliere, în care dialogul cu ceilalți - și cu Celălalt cu C mare - devine fundamental.

În acest sens, aș dori să mă refer la două figuri din această țară care, timp de cinci secole, au hrănit viața Bisericii și căutarea spirituală a multora, chiar și dincolo de granițele sale vizibile. Este vorba de Ioan al Crucii și Tereza de Avila, care au devenit prieteni în pasiunea lor comună pentru Misterul divin. Al lor este un misticism cu ochii deschiși, adică nu detașat de istorie, ci, dimpotrivă, care conduce la rădăcina problemelor, la inima realității. În special, în interpretarea transformărilor și în suportarea tensiunilor care fac epoca noastră atât de întunecată, ne ajută tema nopții, atât de dragă sfântului Ioan al Crucii, al cărui An Jubiliar îl celebrăm. În setea sa de lumină, paradoxal, a învățat să aprecieze întunericul - "noaptea binecuvântată" (Noaptea întunecată a sufletului, 3) - ca timpul în care sufletul este eliberat de ceea ce pretindea că el cunoaște și posedă. Și astăzi, ceea ce ne înspăimântă cel mai mult, ceea ce la mulți provoacă întunericul rațiunii și violența emoțiilor, este necunoscutul, în fața căruia poate prevala sentimentul de a nu mai avea hărți, de dezorientare. De aceea, și în viața publică, avem nevoie de bărbați și femei care intuiesc, în întuneric, lumina; în sfârșit, un posibil început, aproape irupția unui adevăr ca o lumină care încă orbește, dar care - dacă avem încredere și găsim pace - ne va conduce ușor spre ea însăși: "O, noapte care ai călăuzit! O, noapte mai blândă decât zorii! O, noapte care ai unit Iubitul cu cel iubit, iubitul transformat în Iubit!" (ibid., 5).

Epoca noastră, care la suprafață pare zguduită de dezechilibre și conflicte teribile, strigă din adâncul sufletului după pace, după o nouă înțelegere a persoanei umane și a demnității sale inviolabile, după civilizația iubirii (cf. Magnifica humanitas, 186).

Sfânta Tereza descrie același drum cu imaginea castelului interior. Trecând dintr-o cameră în alta către locul cel mai intim - adică fiecare persoană către propria inimă, sanctuarul adevărului - spațiul se extinde, mintea se deschide, contradicțiile se rezolvă, tensiunile se dizolvă, ceilalți își găsesc locul, iar universul devine acasă. Nu este vorba de o evadare intimă, ci de o deschidere radicală către totus alius et semper novus, care se realizează atunci când ne întoarcem la noi înșine. Această dimensiune a ființei umane este motivul pentru care libertatea religioasă și libertatea de conștiință trebuie protejate.

Astăzi, tentația de a câștiga popularitate alimentând flăcările polarizării pare să crească, în loc să se diminueze; demnitatea umană continuă să fie încălcată. De aceea avem nevoie de cultură, de viață interioară, de o educație gratuită și de calitate, avem nevoie de transcendență. Și totuși, din aceste nopți întunecate, bărbați și femei fideli adevărului au fost impulsionați să avanseze de la o etapă la alta până la punctul în care, în conștiință, dreptatea și pacea se îmbrățișează. Din libertatea lor învățăm să fim liberi.

Biserica Catolică este în slujba acestei sete a inimii umane. Nu într-un mod impunător, ci cu mărturia Evangheliei susținută de o mulțime de martiri și sfinți, și astăzi este gata să se pună în slujba viitorului unui popor care caută reconcilierea și pacea.

Îi invit pe toți, de dragul adevărului, să abandoneze narațiunile divizive și polarizante ale realității voastre sociale și ale istoriei sale și să treacă de la simplificări sterile la o apreciere rodnică a complexității. Văd aici o vocație specifică pentru Europa, din care Spania este un protagonist original și fundamental. Este darul pe care Bătrânul Continent îl poate oferi lumii dacă dorește să rămână tânără, căci tânăr este ceea ce simte că are un viitor și o misiune care încă rezonează. A aprecia complexitatea și a o studia, a învăța să nu o negăm, ci să o trăim ca pe o binecuvântare, a fugi de acele abordări identitare care par să clarifice totul, dar populează lumea cu fantome și dușmani: aceasta este sarcina celor care au în spate o mare istorie. Noile tehnologii au devenit un mediu artificial în care alegerile noastre fundamentale sunt puse la încercare: în interiorul său, prejudecățile sunt exacerbate, gândirea critică este slăbită, iar interesele dominante seamănă instincte de moarte. Pe de altă parte, binele poate dăinui și poate fi comunicat.

Este necesar, mai ales din partea celor cu responsabilități economice, politice și instituționale, să se facă un salt calitativ, o schimbare de direcție în investițiile alocate școlilor, universităților și cercetării, comunităților locale și societății civile ca teren fertil pentru participare și mediere culturală. Securitatea, despre care prea adesea ne amăgim că vine din arme și ziduri, se maturizează mai degrabă învățând să mergem înainte alături de alții, să creștem împreună, umăr la umăr. Propria voastră istorie este mărturie în acest sens. Prezența islamului în Peninsula Iberică, de exemplu, a constituit o realitate politică, culturală și religioasă de lungă durată. În acea perioadă, nu a existat numai confruntare, ci și o încercare de a crea un spațiu de contact, conversație și dialog despre sensul adevărului între creștini, musulmani și evrei. La școala de traducători a lui Alfons al X-lea cel Înțelept, experți din cele trei religii au colaborat la traducerea bogatei moșteniri arabe, grecești și ebraice, contribuind la diseminarea unor texte precum cele ale filozofilor Averoes (1126-1198) și Maimonide (1138-1204). În special, orașe precum Córdoba și Toledo au devenit centre de mediere între limbi, religii și cunoaștere. Dar acesta este adevărul pe care îl spun orașele europene: stratificarea lor istorică, țesătura de solidaritate care de-a lungul secolelor a modelat diferențele lor, transformând conflictele inevitabile în puncte de plecare.

Așa cum ne-a învățat un alt fiu nobil al acestui pământ, în încercări și eșecuri este posibil să regândim totul: Ignațiu de Loyola a avut această îndrăzneală, dând crezare dezolărilor și mângâierilor inimii sale, într-un exercițiu de discernământ și imaginație prin care a preferat pacea armelor și sfinții celor puternici. A înțeles că binele spre care se simțea atras nu era utopic și astfel criza sa s-a transformat în har. Același lucru se poate întâmpla și cu "noutățile" care ne frământă astăzi și în jurul cărora sensibilitățile noastre sunt divizate. "Să evităm cuvintele care umilesc sau dezbină. Să optăm pentru claritatea care luminează și franchețea care deschide căi. Să nu binecuvântăm entuziasmele naive și nici să nu alimentăm temeri sterile". Mai degrabă, să indicăm criterii de discernământ - demnitatea persoanei, destinația universală a bunurilor, opțiunea pentru săraci, grija pentru casa comună, pacea - și să le traducem în practică: planificare responsabilă, evaluări ale impactului uman și social, incluziunea celor mai vulnerabili, alfabetizare digitală, cercetare și industrie orientate spre dreptate și pace" (Magnifica humanitas, 14).

Majestăți, Altețe Regale, doamnelor și domnilor, îmi exprim recunoștința față de țara voastră pentru fidelitatea sa față de dreptul internațional și multilateralism, care se traduce într-o angajare activă pentru pace și solidaritate între popoare. În același timp, vă încurajez să cultivați dialogul și prietenia socială în interiorul granițelor voastre, să luați în considerare perspectivele săracilor și ale tinerilor atunci când vă imaginați viitorul, să armonizați cerințele de autonomie și unitate și să promovați procesul Uniunii Europene, nu în opoziție cu alte puteri, ci ca un dar pentru întreaga familie umană.

Dumnezeu să binecuvânteze Spania!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

* * *

Din arhiva ercis.ro:

  1. Cardinalul Parolin: Papa în Spania pentru a relansa comuniunea și întâlnirea

  2. Papa în Spania: Întâlnire cu autoritățile, cu societatea civilă și cu corpul diplomatic (Palatul Regal, Madrid, sâmbătă, 6 iunie)

  3. Cuvintele Sfântului Părinte adresate jurnaliștilor în zborul Roma-Madrid (6 iunie 2026)

  4. Evanghelizare și apropiere de migranți: o călătorie în inima provocărilor Europei

  5. Călătoria apostolică a Sanctității Sale Leon al XIV-lea în Spania (6-12 iunie 2026) - Statistici

  6. "¡Te esperamos!". Madrid, orașul sărbătorii veșnice îl așteaptă pe Papa Leon

  7. Au fost publicate logoul și motoul călătoriei papei în Spania

  8. Africa, Spania și Principatul Monaco: după Jubileu, papa reia călătoriile




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat