© Vatican Media

Evanghelizare şi apropiere de migranţi: o călătorie în inima provocărilor Europei

Călătoria de şapte zile a Papei Leon în Spania, care îl va duce în capitala Madrid, apoi la Barcelona şi, în final, în Insulele Canare, este un pelerinaj în inima provocărilor Europei. Sau, mai bine, o călătorie care rezumă în trei etape marile provocări cu care se confruntă Biserica pe Bătrânul Continent. După călătoriile în Turcia şi Liban, de o profundă semnificaţie ecumenică şi pentru pace într-o ţară - Ţara Cedrilor - unde în ultimele luni a izbucnit un conflict devastator pentru populaţia afectată de bombardamentele israeliene; după călătoria fulgerătoare în Principatul Monaco şi călătoria de 11 zile în patru ţări africane din aprilie (pelerinajul "misionar" pe care Leon l-ar fi dorit primul din pontificatul său), astăzi succesorul lui Petru se întâlneşte cu o societate europeană extrem de polarizată: Spania.

Prima oprire, Madrid, va fi marcată în mod special de întâlnirea cu membrii Parlamentului: un moment important pentru a reaminti perspectiva Bisericii asupra politicii şi angajarea faţă de binele comun. O perspectivă acum departe de orice formă de colateralism, precum şi de orice reducere a credinţei creştine la interiorizarea susţinută de ideologia secularistă. Departe de colateralism, pentru că Biserica, pentru a fi ea însăşi şi a vesti evanghelia, nu poate şi nu trebuie să se bazeze pe putere, stabilind legături care, în cele din urmă, îi obscurează misiunea. Departe de interiorizare, pentru că credinţa este întrupată, iar creştinii sunt chemaţi să mărturisească evanghelia printr-o angajare concretă de a face societatea mai umană, mai dreaptă şi mai atentă la cei din urmă. Biserica spaniolă, chemată să mărturisească unitatea polifonică într-o perioadă de polarizare şi conflict, a îndurat, împreună cu întregul popor iberic, tragedia războiului civil din secolul trecut, iar anumite răni nu s-au vindecat încă pe deplin.

Cum este proclamată evanghelia astăzi în contextul unei societăţi profund marcate de o mare tradiţie creştină care i-a modelat identitatea, dar care astăzi apare din ce în ce mai secularistă? Aceasta este întrebarea care va străbate întregul pelerinaj al episcopului de Roma. La Barcelona, tocmai în timpul vizitei sale la grandioasa bazilică "Sagrada Familia", în timpul căreia papa va inaugura cel mai înalt turn dedicat lui Isus Cristos, se află un posibil răspuns: prin limbajul frumuseţii. Biserica a vorbit întotdeauna tuturor prin artă şi în special prin imagini. Multă cateheză de-a lungul secolelor a fost transmisă prin fresce, mozaicuri şi sculpturi. "Sagrada Familia", rod al credinţei şi ingeniozităţii unui arhitect catalan care a murit acum o sută de ani şi este acum pe drumul spre altare, este un exemplu puternic al acestui limbaj al frumuseţii: cei care privesc bazilica sunt însoţiţi într-o călătorie prin esenţa credinţei creştine. Lecţia lui Antoni Gaudí este, aşadar, extrem de actuală, mai ales pentru timpul nostru şi pentru Europa, unde transmiterea credinţei în cadrul familiei a fost practic întreruptă şi unde prima evanghelizare nu mai poate fi considerată de la sine înţeleasă.

În cele din urmă, o oprire în Gran Canaria şi Tenerife oferă o experienţă directă a situaţiei dificile a migranţilor. Dacă supravieţuiesc traversării, bat la porţile Europei, chiar dacă Bătrânul Continent nu reuşeşte adesea să abordeze această urgenţă într-un mod coordonat şi organizat, lăsând singure ţările cele mai expuse, inclusiv Spania. Este bine cunoscut faptul că oprirea în Insulele Canare a fost o dorinţă exprimată deja de Papa Francisc, pe care succesorul său o îndeplineşte acum. În octombrie anul trecut, Leon al XIV-lea a publicat exortaţia apostolică Dilexi te, rod al muncii începute în timpul pontificatului său anterior. Textul respectiv a evidenţiat legătura dintre iubirea lui Cristos şi chemarea sa de a ne apropia de cei săraci, de cei din urmă, de cei suferinzi şi de "străinii" menţionaţi de Isus în evanghelie. În enciclica Magnifica humanitas, papa ne cheamă să "dobândim o perspectivă diferită pentru a privi lumea de jos, cu ochii celor care suferă, nu cu ochii celor mari; să privim istoria prin ochii celor mici şi nu prin perspectiva celor puternici; să interpretăm evenimentele istoriei din perspectiva văduvei, a orfanului, a străinului, a copilului rănit, a exilatului, a fugarului". Oprirea în Insulele Canare intră astfel în carnea vie a suferinţei celor din urmă cu o chemare la mărturia evanghelică a creştinilor. Şi, în acelaşi timp, o chemare la responsabilitatea fiecăruia: aceea de a rămâne om.

Andrea Tornielli

(După L'Osservatore Romano, 5 iunie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu