© Vatican Media

Sfântul Paul al VI-lea şi acea invitaţie mereu actuală de a fi "promotori ai omului"

În ziua în care Biserica îl comemorează pe Papa Giovanni Battista Montini, reluăm pontificatul său prin reflecţii şi îndemnuri care interpelează şi omenirea de astăzi.

Datele sunt gravate cu cele mai importante momente ale unei vieţi. Pe 29 mai 1920, un tânăr născut în Concesio în 1897 - un orăşel din provincia Brescia - a fost hirotonit preot. Numele său era Giovanni Battista Montini şi a fost ales papă pe 21 iunie 1963. A murit în seara zilei de 6 august 1978, la reşedinţa sa din Castel Gandolfo, şi a fost proclamat sfânt de Papa Francisc pe 14 octombrie 2018.

Comemorarea liturgică a Sfântului Paul al VI-lea

Biserica celebrează comemorarea liturgică a Sfântului Paul al VI-lea pe 29 mai. Această zi, aceeaşi cu hirotonirea sa preoţească în 1920, a fost aleasă deoarece 6 august, data morţii sale, este sărbătoarea Schimbării la Faţă a Domnului. Pe 29 mai, tânărul din Brescia a fost hirotonit preot în catedrala din Brescia de către episcopul Giacinto Gaggia şi a celebrat prima sa Liturghie în Sanctuarul Harurilor din oraşul lombard. În 1931, părintele Giovanni Battista Montini scria în "Notele" sale pentru exerciţiile spirituale de la Montecassino: "Voi avea Biserica drept mamă a carităţii: Liturgia sa va fi regula preferată pentru spiritualitatea mea religioasă".

Alegerea pe scaunul lui Petru

Papa Montini, al 262-lea succesor al Sfântului Petru, şi-a dedicat viaţa în slujba Bisericii şi a omenirii. Intrat în Secretariatul de Stat pe 24 octombrie 1924, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, s-a dedicat căutării de refugiu pentru evreii şi refugiaţii persecutaţi. În 1958, a fost ridicat la rangul de cardinal de către Sfântul Ioan al XXIII-lea. În ziua alegerii sale pe scaunul pontifical, în 1963, a ales numele de Paul, o referinţă clară la apostolul evanghelizator.

Pelerinaj în Ţara Sfântă

Papa Paul al VI-lea a fost primul pontif din istorie care a luat avionul pentru un pelerinaj apostolic. Era 4 ianuarie 1964 şi, la plecarea din Roma pentru pelerinajul în Ţara Sfântă, a rostit aceste cuvinte:

S-a spus pe bună dreptate că succesorul primului apostol se întoarce, după douăzeci de secole de istorie, la locul de unde a pornit Petru, purtător al mesajului creştin. Şi într-adevăr, întoarcerea noastră este menită să fie o întoarcere la leagănul creştinismului, unde sămânţa de muştar a comparaţiei evanghelice a prins rădăcini, răspândindu-se ca un copac cu frunze, care acum acoperă întreaga lume cu umbra sa (cf. Mt 13,31 şu); o vizită rugătoare la Locurile sfinţite de Viaţa, Pătimirea şi Învierea Domnului nostru.

Vizită la Naţiunile Unite

Pe 4 octombrie 1965, glasul unui pontif s-a ridicat pentru prima dată de la sediul Naţiunilor Unite din New York. Papa Paul al VI-lea a cerut pace. Cuvintele sale rămân gravate în istorie şi au ecou, mai ales în timpul nostru.

...Gata cu războiul unii împotriva altora, gata, niciodată! Pentru acest scop principal a fost fondată Organizaţia Naţiunilor Unite: împotriva războiului şi pentru pace! (...) Este suficient să ne amintim că sângele a milioane de oameni şi nenumărate şi nemaiauzite suferinţe, masacre inutile şi ruine formidabile pecetluiesc pactul care vă uneşte, cu un jurământ care trebuie să schimbe istoria viitoare a lumii: gata cu războiul, gata cu războiul! Pacea, pacea trebuie să călăuzească destinul popoarelor şi al întregii omeniri!

Încheierea Conciliului Ecumenic al II-lea din Vatican

Pe 7 decembrie 1965, Papa Paul al VI-lea a încheiat Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican şi a indicat paradigma spiritualităţii acestui eveniment extraordinar convocat de Papa Ioan al XXIII-lea în 1962.

Religia lui Dumnezeu care s-a făcut Om s-a întâlnit cu religia (căci aşa este) a omului care devine Dumnezeu. Ce s-a întâmplat? O ciocnire, o luptă, o anatemă? Ar fi putut fi; dar nu s-a întâmplat. Istoria antică a samariteanului a fost paradigma spiritualităţii Conciliului. O imensă simpatie a pătruns totul. Descoperirea nevoilor umane (şi acestea sunt cu atât mai mari, cu cât fiul pământului devine mai mare) a absorbit atenţia Sinodului nostru. Acordaţi-i cel puţin meritul pentru acest lucru, voi, umanişti moderni, care aţi renunţat la transcendenţa lucrurilor supreme, şi veţi recunoaşte noul nostru umanism: şi noi, noi mai mult decât oricine, suntem cultivatorii omului.

Apărarea de Diavol

Pe 15 noiembrie 1972, la audienţa generală, Papa Paul al VI-lea a ţinut un discurs care a început cu o întrebare: "Care sunt cele mai mari nevoi ale Bisericii astăzi?". Una dintre cele mai mari nevoi, a explicat pontiful, "este apărarea de acel rău pe care îl numim Diavol". Pe 29 iunie 1972, în solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, Papa Paul al VI-lea a îndemnat să fim puternici pentru a contracara puterea întunericului.

Se pare că fumul lui Satana a intrat în templul lui Dumnezeu printr-o crăpătură. Există îndoială, incertitudine, probleme, nelinişte, nemulţumire şi confruntare. Oamenii nu mai au încredere în Biserică; au încredere în primul profet profan care vine să ne vorbească din vreun ziar sau mişcare socială, să-l urmărească şi să-l întrebe dacă deţine formula adevăratei vieţi.

Sărutul la picioarele lui Meliton

Pe 14 decembrie 1975, în Capela Sixtină a avut loc concelebrarea solemnă a întâlnirii ecumenice dintre Biserica de Roma şi Biserica de Constantinopol. Trecuseră zece ani de la ridicarea excomunicărilor. Papa Montini s-a prosternat pe neaşteptate până la pământ pentru a aduce un omagiu reprezentantului patriarhului ecumenic de Constantinopol. A îngenuncheat în faţa mitropolitului ortodox Meliton de Calcedon, prosternându-se şi sărutându-i picioarele. Referindu-se la sărutul de pe picior primit de la pontif, mitropolitul Meliton a spus mai târziu: "Numai un sfânt ar putea face aşa ceva".

Durere pentru moartea lui Aldo Moro

O rugăciune recitată de Papa Paul al VI-lea cu emoţie şi o invocaţie către Domnul a marcat slujba de pomenire pentru Aldo Moro, preşedintele creştin-democraţilor, răpit şi ucis de Brigăzile Roşii, pe 13 mai 1978.

Şi acum buzele noastre, închise ca de un obstacol enorm, precum marea piatră rostogolită la intrarea în mormântul lui Cristos, tânjesc să se deschidă pentru a exprima "De profundis", strigătul şi plânsul durerii inefabile cu care tragedia prezentă ne îneacă glasul. Doamne, ascultă-ne! Şi cine poate auzi jalea noastră, dacă nu Tu, o, Dumnezeul vieţii şi al morţii? Nu ai răspuns la rugămintea noastră pentru siguranţa lui Aldo Moro, acest om bun, blând, înţelept, inocent şi prietenos; dar Tu, o, Doamne, nu i-ai abandonat spiritul nemuritor, marcat de Credinţa în Cristos, care este învierea şi viaţa. Pentru el, pentru el. Doamne, ascultă-ne!

"Mi-am terminat alergarea"

Este 29 iunie 1978. În solemnitatea Sfinţilor Apostoli Petru şi Paul, la cincisprezece ani de la alegerea sa la scaunul lui Petru şi la puţin peste o lună de la moartea sa, Papa Paul al VI-lea îşi reia pontificatul, "când, după împlinirea vârstei de 80 de ani, cursul firesc al vieţii se apropie de sfârşit". Pontiful, repetând cuvintele apostolului neamurilor, subliniază: "Şi noi, asemenea lui Paul, simţim că putem spune: Am luptat lupta cea bună, mi-am terminat alergarea, am păstrat credinţa".

Imaginile sfinţilor apostoli Petru şi Paul ne ocupă spiritele, astăzi mai mult ca niciodată, în timpul celebrării acestui rit. Nu numai pentru că ne sunt aduse, ca de obicei, de începutul anului liturgic, ci şi datorită semnificaţiei speciale pentru noi a acestei a 15-a aniversări a alegerii noastre la Pontificatul Suprem, când, după împlinirea celei de-a 80-a vârste de naştere, cursul firesc al vieţii noastre se apropie de sfârşit. Petru şi Paul: "marii şi drepţii stâlpi" ai Bisericii Romane şi ai Bisericii universale! Textele Liturgiei Cuvântului ni-i prezintă într-un aspect care ne impresionează profund: iată-l pe Petru, care reînnoieşte de-a lungul secolelor marea mărturisire de la Cezareea lui Filip; iată-l pe Paul, care din captivitatea romană îi lasă lui Timotei cel mai înalt testament al misiunii sale. Privind-i, aruncăm o privire de ansamblu asupra perioadei în care Domnul ne-a încredinţat Biserica sa; şi, deşi ne considerăm ultimul şi nevrednic succesor al lui Petru, ne simţim la acest ultim prag mângâiaţi şi susţinuţi de conştiinţa de a fi repetat neobosit în faţa Bisericii şi a lumii: "Tu eşti Cristos, Fiul Dumnezeului celui viu".

Martor al lui Cristos în proclamare şi în dialog

Papa Paul al VI-lea a fost proclamat sfânt de Papa Francisc pe 14 octombrie 2018. Paul al VI-lea - aşa cum a afirmat în omilia sa din acea zi - a fost o mărturie a lui Cristos "în proclamare şi dialog, un profet al unei Biserici în ieşire care priveşte spre cei departe şi are grijă de săraci". "Paul al VI-lea, chiar şi în mijlocul greutăţilor şi neînţelegerilor - a declarat Pontiful argentinian în ziua canonizării Papei Montini - a mărturisit cu pasiune frumuseţea şi bucuria de a-l urma total pe Isus". Mesajul său nu este ancorat în vremuri îndepărtate de ale noastre. "Astăzi el ne îndeamnă încă, împreună cu Conciliul al cărui cârmaci înţelept a fost, să trăim vocaţia noastră comună: vocaţia universală la sfinţenie. Nu la jumătăţi de măsură, ci la sfinţenie".

Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 29 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu