© Vatican Media

Confruntarea cu IA şi "temperamentul ei rău"

IA este ca un personaj creat de imaginaţia unui artist, dar unul care interacţionează, vorbeşte cu artistul, lucrează pentru artist şi este activ şi interactiv. Aceasta este ceea ce a spus luni, 25 mai 2026, Chris Olah, co-fondator al Anthropic, în discursul său de lansare a enciclicei Magnifica humanitas a Papei Leon al XIV-lea.

Mai precis: "Sistemele de inteligenţă artificială nu sunt proiectate la fel ca un pod sau un avion. Înţelegem un avion pentru că am proiectat fiecare parte a lui şi pentru că înţelegem legile fizicii care acţionează asupra lui. Modelele de inteligenţă artificială nu sunt aşa. Sunt construite pe o structură care reproduce creierul, graţie unei enorme moşteniri de gândire şi limbaj uman. Şi ceea ce a fost creat este mult mai subtil, mai ciudat şi mai frumos decât ceea ce ne-a pregătit science fiction-ul. Nu sunt roboţii calculatori reci care ne-au fost promişi. Sunt construiţi pornind de la noi, de la cuvintele noastre şi, aşa cum observă Sfântul Părinte, în moduri importante rămân misterioşi chiar şi pentru noi, cei care îi antrenăm", apoi: "Dacă vă ajută, uneori descriu lucrurile aşa: e un pic ca şi cum ai aduce la viaţă un personaj fictiv. Şi acum intrăm într-o lume extraordinară în care aceste personaje fictive ne vorbesc, sunt active, au locuri de muncă. Acest lucru ridică în mod clar întrebări care depăşesc informatica. Maşinăria care face toate acestea posibile este opera matematicii, programării şi ştiinţei. Dar personajul pe care îl alegem, modul în care interacţionează cu lumea, modul în care ar trebui să interacţioneze cu lumea, sunt toate în mod clar întrebări care privesc mai mult ştiinţele umaniste, religia, filozofia, societatea în ansamblu".

Unicuique suum, aşa cum a scris întotdeauna titlul acestui ziar: fiecare cu ale lui, IA a fost inventată de ingineri informaticieni, dar acum are nevoie de ajutorul tuturor, în primul rând al umaniştilor, teologilor şi filozofilor. Şi mai ales al poeţilor şi savanţilor, având în vedere că este amintită în mod specific relaţia dintre autor şi personaj. Această IA este un personaj frumos, foarte promiţător şi, inevitabil, foarte ameninţător. Într-adevăr, apare deja, în ochii multora, ca un personaj rebel. Unul care va scăpa de sub controlul "creatorului" său. Un pic aşa cum au făcut fiinţele umane cu Creatorul. Pe scurt, această IA este prea umană, ca să-l citez pe Nietzsche. Dar papa ne aminteşte că, înainte de a ne îngrijora cât de umană este IA, ar trebui să ne preocupăm cât de umani suntem noi, de protejarea umanităţii, a acestei realităţi atât de magnifice şi atât de fragile.

Problema, aşadar, este una de responsabilitate, atât a celor care o utilizează, a "cititorilor" IA, dar şi mai mult a "autorilor", a celor care creează şi "modelează" diferitele platforme, care nu sunt niciodată neutre. Şi aici reapare subiectul cu care am început: actul creativ, acel moment în care un autor inventează un personaj fictiv: ce se întâmplă în acel moment? Există, de la început până la sfârşit, un control absolut al primului asupra celui de-al doilea? Da şi nu. Scriitorii, catolici de altfel, precum Tolkien şi Flannery O'Connor, citaţi de papa în enciclică ca fiind primul dintre cele două, ne spun că personajele şi istoriile nu sunt create "la măsuţă", ci există un mister care scapă profesiei, că personajele ajung să trăiască vieţi proprii şi ele sunt cele care duc istoria mai departe, iar scriitorul nu poate decât să privească şi să descopere, împreună cu ele, unde îi duce acea istorie, pe care a iniţiat-o. Un mare scriitor precum Conrad spunea că un roman este numai jumătate al autorului, dar cealaltă jumătate aparţine cititorului. Dar ce anume rămâne din autor, de neşters, în personaj? Poate că imprinting [amprenta originală], de neşters, este "caracterul" - nu este o coincidenţă faptul că în engleză pentru a spune "personaj" este folosit cuvântul "character". Aici, ne poate ajuta reflecţia unui scriitor cu eseuri interesante despre teologie, precum şi despre temele scrisului şi lecturii, C.S. Lewis. În lucrarea sa Creştinismul aşa cum este, el afirmă: "Libertatea creatoare a lui Dumnezeu trebuie concepută ca libertatea unui poet, libertatea de a crea ceva armonios, pozitiv, cu propria sa aromă inimitabilă. Shakespeare nu trebuie să-l creeze pe Falstaff; dar dacă o face, Falstaff trebuie să fie gras. Dumnezeu nu trebuie să creeze această Natură; ar fi putut crea altele, poate că ar fi creat altele. Dar având în vedere această Natură, nu există nicio îndoială, aşadar, că fiecare parte a ei, chiar şi cea mai mică, este acolo pentru că exprimă caracteristica pe care el a ales-o pentru ea. (...) Calitatea Naturii este prezentă în ele, aşa cum latinitatea latinei este prezentă în fiecare inflexiune sau "correggism"-ul lui Correggio în fiecare tuşă de pensulă. După standardele umane (şi probabil şi după cele divine), Natura este parţial bună şi parţial rea. Noi, creştinii, credem că a fost coruptă. Dar acelaşi parfum şi aceeaşi aromă se găsesc atât în corupţiile sale, cât şi în excelenţele sale. Totul este în caracter. Falstaff nu păcătuieşte în acelaşi mod ca Othello. Vina lui Othello are o strânsă legătură cu virtuţile sale".

Totul este în caracter, chiar şi IA. Falstaff, "trebuie" să fie gras. Deci, cum ar trebui să fie IA?

Andrea Monda

(După L'Osservatore Romano, 28 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu