![]() |
![]() |
![]() |
|
S-au scurs aproape patru ani de când, prin scrisoarea pastorală din 6 iunie 2022, Preasfințitul Iosif Păuleț a anunțat proiectul vizitelor pastorale în parohiile catolice ale Diecezei de Iași și iată că după o lungă așteptare episcopul diecezan a vizitat Parohia Romano-Catolică "Sfântul Anton de Padova" din Târgu Frumos, fiind însoțit de părintele Claudiu Bulai, în perioada 22-24 mai 2026. Primirea întâistătătorului Episcopiei Romano-Catolice de Iași a avut loc pe la ceasurile 17.00 ale zilei de 22 florar, zi în care era comemorată Sfânta Rita. Părintele paroh Alois Moraru l-a întâmpinat pe păstorul diecezei și l-a salutat în numele comunității, după care a urmat vizitarea spațiilor aferente activităților pastorale și a "casei parohiale", adică a subsolului bisericii. La ora 17.20, a început recitarea misterelor de durere ale rozariului, urmată de cântarea litaniei lauretane și recitarea unor devoțiuni de către părintele paroh. La ceasurile 18.00, Preasfințitul Iosif a prezidat Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie de deschidere a vizitei pastorale. Comentând Evanghelia zilei, episcopul a punctat modul în care Isus l-a reabilitat pe apostolul Petru, confirmându-l la cârma turmei sale. Tripla întrebare a lui Isus corespunde, fără îndoială, cu cele trei întrebări pe care slujitoarea din casa marelui preot i le-a pus înainte de tăgăduirea sa, iar cele trei momente în care Petru mărturisește iubirea sa față de Isus corespund cu tripla tăgăduire. La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Iosif s-a întâlnit cu toți credincioșii prezenți în biserică, accentuând importanța apartenenție la Biserica vie a lui Cristos. A urmat un dialog între episcop și copiii din biserică, în centrul atenției fiind cei "șapte magnifici", candidați la primirea tainei Sfântului Mir, eveniment care a fost progamat chiar pentru ziua Rusaliilor din acest an. Prima parte a zilei de sâmbătă, 23 florar, Preasfințitul Iosif a petrecut-o pe teren, vizitând mai mulți bolnavi și bătrâni, după care a inspectat cimitirul și s-a rugat pentru răposații îngropați în acel loc de veci. După prânz, începând cu ora 15.30, Preasfințitul a discutat cu târgoveții catolici care s-au prezentat la audiența particulară care s-a derulat în biroul parohial. Ca și în ziua precedentă, de pe la ceasurile 17.00, părintele Claudiu a fost disponibil pentru a-i spovedi pe aceia care au dorit să se împace cu Dumnezeu prin sacramentul Pocăinței. Conform programului, de la ora 17.20 s-au recitat misterele rozariului de bucurie și s-a cântat o litanie mariană, după care Preasfințitul Iosif a prezidat oficierea sfintei taine euharistice. Fiind celebrată Liturghia din Vigilia Rusaliilor, în cadrul predicii episcopul ne-a vorbit despre evenimentul istoric al Coborârii Duhului Sfânt, dar a explicat cum au loc și astăzi noi revărări ale darurilor sale. După o pauză administrativă, în care s-au aranjat scaunele și băncile în biserică pentru Liturghia de duminică și s-au pus ornamente în interiorul și exteriorul lăcașului de cult, în sala parohială a avut loc întâlnirea episcopului cu membrii consiliilor parohiale și cu membrii Asociației "Sfântul Vincențiu de Paul". Așa cum și-a dorit ierahul, "întâlnirile pe care le voi avea cu... membrii Consiliului pastoral parohial și ai Consiliului economic parohial au în vedere confirmarea, stimularea și intensificarea angajamentului pentru evanghelizare în comunitățile noastre parohiale. Preocuparea mea principală va fi aceea de a recunoaște și aprecia tot binele care se regăsește în parohii și în celelalte comunități ale diecezei noastre, fără a ignora, însă, aspectele problematice care așteaptă soluții înțelepte". Părintele paroh, domnul dascăl și membrii acestor asociații au prezentat unele aspecte desprinse din viața parohiei, au propus câteva soluționari ale carențelor sesizate și i-au cerut Preasfințitului Iosif să țină cont de contextul actual al comunității. Au urmat discuții ale episcopului cu angajații Episcopiei Romano-Catolice de Iași care își desfășoară activitatea în parohia noastră. Duminica Rusaliilor, ultima zi a vizitei Preasfințitului Iosif Păuleț în Parohia Târgu Frumos, a avut în centru Sfânta Liturghie pontificală de încheiere a vizitei pastorale, cu administrarea tainei Sfântului Mir pentru șapte copii și adolescenți care au parcurs itinerarul catehetic și liturgic propus în cele cinci luni cât a durat formarea lor în vederea primirii acestui sacrament. Plini de emoție, candidații, nașii și părinții lor au venit la biserică încă de pe la ora 9.30, timp în care în biserică se recita rozariul pentru ca acești enoriași ai parohiei și toate familiile comunității să primească din plin darurile Duhului Sfânt. Alături de preoții și oaspeții prezenți în lăcașul de închinăciune, la Liturghia pontificală a participat și primarul orașului, domnul Neculai Zugravu. În cadrul predicii, episcopul de Iași a surpins din Liturghia Cuvântului unele aspecte din momentul istoric al Rusaliilor și le-a cerut candidaților la Mir să răspundă la câteva întrebări. Au urmat etapele prescrise în Ritualul Sfântului Mir: aprinderea lumânărilor, lepădarea de Satana și păcat, mărturisirea credinței, impunerea mâinilor, rugăciune de invocare a darurilor Duhului Sfânt, ungerea cu sfânta Crismă și salutul episcopal. Liturghia a continuat cu rugăciunea universală și ofertoriul, la care au participat toți cei șapte nou-miruiți. După primirea Sfintei Împărtășanii, doi proaspăt miruiți au ținut un discurs de mulțumire Preasfințitului Iosif, părinților, nașilor, părintelui paroh, corului și tuturor participanților la acest moment solemn din viața lor. La finalul Sfintei și Dumnezeieștii Liturghii, Preasfințitul Iosif a prezentat câteva concluzii ale vizitei pastorale pe care a desfășurat-o în comunitatea catolică din Târgu Frumos și ne-a încurajat să menținem și să transmitem mai departe credința noastră: "Vă îndemn să aveți încredere în prezența și lumina Duhului Sfânt care nu încetează să însuflețească Biserica și să ne asiste cu harul său...". După binecuvântarea finală, a urmat o scurtă ședință foto și întâlnirea Preasfințitului cu membrii corului parohial. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru aceste zile de har și suntem recunoscători tuturor celor care au contribuit la reușita acestei vizite episcopale în parohia noastră. Comunitatea * * * Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto: 22-24 mai: Vizită pastorală a PS Iosif Păuleț în Parohia Târgu Frumos * * * Din arhiva ercis.ro: Secțiunea "Anul pastoral 2025-2026. "Înflăcărați de iubirea lui Cristos" Programul vizitelor pastorale ale PS Iosif Păuleț în Dieceza de Iași (începând din octombrie 2022) Secțiunea "Vizite pastorale"
|
|
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2026 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat | ![]() |