© Agenţia SIR

Sfânta Rita: Forţa iertării care vorbeşte lumii rănite şi în război

Milioane de credincioşi o celebrează pe Sfânta Rita, "sfânta imposibilului", simbol al păcii şi al reconcilierii. Viaţa ei, marcată de durere, curaj şi credinţă neclintită, continuă să ofere speranţă unei lumi sfâşiate de război şi dezbinare, amintindu-ne că dragostea poate transforma fiecare rană.

Milioane de cinstitori ai Sfintei Rita de Cascia din întreaga lume îi sărbătoresc cu mare intensitate ziua sa de sărbătoare pe 22 mai. Mii de oameni din toată Italia vor călători în oraşul umbrian pentru a se ruga şi a aduce un omagiu Sfintei Rita. Ea, "Sfânta imposibilului", este o figură universală a păcii, iertării şi speranţei, capabilă încă să atingă sufletul omului modern de astăzi.

"Sfânta Rita continuă să vorbească lumii pentru că a trăit durerea umană la maximum, fără a permite acesteia să se transforme în ură", spune sora Maria Grazia Cossu, abatesa Mănăstirii "Sfânta Rita de Cascia". "Astăzi, mai mult ca niciodată, simţim nevoia mărturiei ei. Într-o lume rănită de război, dezbinare şi violenţă, Rita ne aminteşte că iertarea nu este slăbiciune, ci o forţă capabilă să schimbe istoria indivizilor şi a comunităţilor".

De fapt, istoria acestei sfinte continuă să interpeleze lumea. Sfânta Rita, înainte de voturi Margherita Lotti, s-a născut în Roccaporena între 1371 şi 1381, într-o epocă marcată de tensiuni politice şi rivalităţi familiale. Părinţii ei, Antonio şi Amata, erau cunoscuţi ca "făcători de pace" în zonă. Rita a crescut în acest climat, observându-şi părinţii cum rezolvă conflicte şi repară relaţii dificile şi adesea destrămate. A fost o ucenicie tăcută care i-a modelat profund viziunea asupra lumii: pentru ea, pacea nu avea să fie niciodată un concept abstract, ci o sarcină zilnică.

Tânără fiind, s-a căsătorit cu Paolo di Ferdinando di Mancino, un bărbat cu un caracter hotărât şi profund implicat în dinamica politică a vremii. Viaţa lor de familie a fost plină de greutăţi şi tandreţe, de diferenţe şi compromisuri, în timp ce încercau să ţină împreună căminul şi relaţiile şi să transforme viaţa de zi cu zi într-un loc de creştere.

Tragedia loveşte pe neaşteptate: Paolo este asasinat lângă "Mulinaccio", victima unei răzbunări legate de tensiunile dintre facţiuni. Rita se grăbeşte să-l ajute, dar nu poate decât să-l vadă dându-şi ultima suflare. Într-un gest care îi dezvăluie întreaga luciditate, îi ascunde cămaşa însângerată pentru a-i împiedica pe copii să alimenteze spirala urii. Este un act de curaj civic, mai înainte de a fi spiritual: întreruperea lanţului violenţei, chiar şi atunci când durerea este personală şi sfâşietoare.

Moartea celor doi copii ai săi, la scurt timp după aceea, a lăsat-o singură. Era un gol care ar fi putut să o zdrobească, dar pentru Rita a devenit o poartă. A decis să intre în Mănăstirea "Santa Maria Maddalena" din Cascia, o dorinţă de multă vreme. Dar intrarea ei nu a fost uşoară: a întâmpinat rezistenţă, prejudecăţi şi obstacole. Cu toate acestea, nu a dat înapoi. A fost o femeie hotărâtă, o femeie a rugăciunii, profund cinstitoare a Sfântului Augustin şi Sfântului Nicolae de Tolentino, pe atunci fericit. Această determinare a susţinut-o în drumul ei spre viaţa călugărească.

În mănăstire, a trăit o viaţă de intensă interioritate. A fost o prezenţă discretă, dar incisivă: s-a dedicat rugăciunii, slujirii şi îngrijirii faţă de surori. Aici a primit semnul spinului de pe frunte, o rană care avea să o însoţească ani de zile şi să devină un simbol al participării sale la Pătimirea lui Cristos.

În ultimele luni ale vieţii sale, de acum grav bolnavă, Rita a cerut un semn: să ştie dacă rugăciunile sale pentru pace în familia ei au fost ascultate. O rudă, călătorind la Roccaporena în toiul iernii, a găsit un trandafir înflorit şi i l-a adus. Acea floare extrasezon a devenit o icoană universală: trandafirul Ritei, un simbol al speranţei împotriva oricărei logici, o promisiune că harul poate înflori chiar şi în cele mai dificile momente.

Se spune, de asemenea, că, în timpul noviciatului său, maica abatesă, pentru a-i testa umilinţa, i-a poruncit să planteze şi să ude o bucată uscată de lemn. Ea s-a supus, iar Domnul a răsplătit-o făcând să înflorească o viţă luxuriantă. De aceea, viţa este un simbol al răbdării, umilinţei şi iubirii Ritei faţă de surorile sale şi, mai general, faţă de ceilalţi.

Chiar şi astăzi, mărturia acestei minuni rămâne, pentru toţi credincioşii, viţa sfintei Rita. Cea care se vede astăzi în curtea mănăstirii nu este aceeaşi cu cea considerată în mod tradiţional: datează de mai bine de două sute de ani. Cu toate acestea, continuă să reprezinte puternica sa valoare simbolică.

Rita a murit în 1457. De atunci, numeroase miracole săvârşite prin mijlocirea ei au fost adunate în Codex miraculorum. A fost beatificată în 1626 şi canonizată în 1900, chiar dacă era deja răspândit cultul ei şi era cunoscută drept "sfânta imposibilului".

O figură care continuă să exercite o fascinaţie deosebită pentru că vorbeşte unei lumi care, deşi schimbată, rămâne rănită de multe conflicte. Rita vorbeşte despre pace şi iertare într-un timp care exaltă individualismul şi într-o lume care se teme de durere. Ea ne învaţă că şi rănile pot deveni locuri de lumină. Trandafirul ei, înflorind împotriva tuturor obstacolelor, continuă să demonstreze că nimic nu este cu adevărat imposibil pentru cei care aleg iubirea.

Raffaele Iaria

(După Agenţia SIR, 22 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu