© Vatican Media

La 135 de ani de la "Rerum novarum"

Lucrurile noi ale istoriei

Scrisorile pastorale ale arhiepiscopului de Perugia din 1877 şi 1878 au fost dedicate raportului dintre Biserică şi civilizaţie. În aceste texte, cardinalul Pecci s-a confruntat cu provocarea de a înţelege pe deplin schimbările profunde care aveau loc în societate în acei ani. Conştientizarea contingenţei istorice care influenţează aceste texte este o caracteristică a abordării lui Pecci, care pătrunde şi în documentele majore ale învăţăturii sale după alegerea sa ca Papa Leon al XIII-lea. Necesitatea de a nu se limita la o simplă cenzură a existentului, ci de a se angaja în relaţia cu vremurile şi cu treburile umane se află, de asemenea, la baza enciclicei Rerum novarum. Textul respectiv a fost semnat la 15 mai 1891 şi aborda direct "chestiunea muncitorească", înţelegând-o în toată relevanţa şi multiplele sale implicaţii.

Enciclica a abordat ceea ce era, la acea vreme, o linie de fractură şi de tensiune care apărea în arena politică, impulsionată de cerinţele socialismului, dar care era, totuşi, epifenomenul unor diviziuni mai profunde. Rerum novarum reprezintă un efort de a înţelege întreaga amploare şi potenţialele implicaţii ale acestei schimbări, evidenţiind rădăcinile sale sociale şi antropologice, legate de întrebarea cum să concepem munca într-o societate marcată ireversibil de procesele de industrializare. Acestea nu sunt întrebări care se află în domeniul purei reflecţii şi al teoriei sociale şi politice, ci mai degrabă erau relevante pentru evenimentele actuale ale acelor ani, marcate de o luptă crescândă purtată tocmai pe aceste teme.

Iniţiativa Papei Pecci trebuie privită în acest context şi plasează Biserica dincolo de simpla repetare a tiparelor apologetice. Există cu siguranţă o evaluare continuă care vede această ruptură a ţesăturii sociale ca rezultat al unei modernităţi care a pus sub semnul întrebării, din punct de vedere cultural şi spiritual, rolul religiei. Aceasta, însă, este legată de nevoia de a înţelege "lucrurile noi" ale timpului nostru, conştienţi fiind că trebuie oferite răspunsuri care să exprime o viziune cuprinzătoare şi nuanţată asupra lumii. Adoptarea acestei perspective explică nodurile tematice în jurul cărora Leon al XIII-lea îşi dezvoltă reflecţia. Apărarea proprietăţii private, dezvoltată în enciclică, aminteşte de necesitatea păstrării şi îngrijirii ordinii sociale. Totuşi, nodul istoric al civilizaţiei care apare este chestiunea muncii şi a "salariului just", adică a unei remuneraţii echitabile care nu este definită la nivel pur economic sau chiar exclusiv moral. Referinţa la dreptatea naturală, care vine la Pecci din familiaritatea sa cu tradiţia tomistă, reconectează munca la rădăcina sa antropologică, care este cea a demnităţii fiinţei umane.

La un nivel mai practic, Rerum novarum a sugerat adoptarea unui model corporatist pentru organizarea dinamicii sociale legate de muncă, inspirat de tradiţiile medievale. Aici vedem "medievalismul" inerent culturii lui Leon al XIII-lea, care, însă, nu trebuie confundat cu ideea simplistă de revenire la christianitas medievală. Mai degrabă, tocmai datorită unei conştientizări clare a contingenţei istorice, Rerum novarum a reînviat ideea că, de-a lungul lungii istorii a creştinismului, au existat şi experienţe de organizare socială şi economică ce au apărut în contexte impregnate de cultură religioasă şi inspiraţie evanghelică. Mai mult, această referire la corporaţii a fost exprimată ulterior, în deceniile următoare, printr-o înflorire a organizaţiilor sociale şi economice, de la ligile albe la cooperative şi bănci rurale, care au reprezentat traducerea istorică a unui catolicism social animat de dorinţa de a locui într-o societate pe care valul industrializării o transforma rapid într-o societate de masă.

În ceea ce priveşte seminţele de opere şi idei reprezentate de enciclica lui Leon al XIII-lea, cuvintele pe care Georges Bernanos i le încredinţează preotului Torcy într-o pagină celebră din Jurnalul unui preot de la ţară rămân aproape iconice. Textul respectiv, publicat în 1936 - deci la 45 de ani după Rerum novarum - a evidenţiat perceperea valorii textului papal, a cărui lectură "ne făcea să simţim cum pământul tremură sub picioarele noastre". Aceasta deoarece enciclica, în faţa "noutăţii" muncii prezentate ca o "marfă", a răspuns insistând asupra valorii sale spirituale.

În acest sens, putem observa cum Rerum novarum a servit drept punct de referinţă nu numai pentru evoluţiile ulterioare ale magisteriului. Enciclica a încurajat gândirea catolică despre relaţiile şi procesele sociale, economice şi politice şi a subliniat necesitatea abordării acestor probleme prin dezvoltarea unei opere de acţiune înrădăcinate în cunoaştere care se bazează pe instrumentele economiei, sociologiei, dreptului şi istoriei. Apare o linie de gândire care include figuri precum Toniolo şi Sturzo, Fanfani şi Paronetto şi se întinde pe o gamă cronologică largă, cuprinzând acţiunea socială şi politică ulterioară a catolicilor, în Italia şi nu numai. Conţinutul enciclicei Rerum novarum se regăseşte într-adevăr în sensibilitatea catolicismului social al Zentrum-ului german, precum şi în Opera dei Congressi şi PPI italiene şi se extinde până la mişcările catolice franceze din deceniile centrale ale secolului al XX-lea.

Atenţia la "lucrurile noi", care în 1891 erau probleme legate de muncă, un adevărat test de turnesol al schimbărilor sociale profunde, este o dispoziţie pe care Biserica a exercitat-o ca răspuns la numeroase contingenţe istorice. Şi, mai mult, această referire la această dorinţă de a rămâne în istorie explică unul dintre motivele pentru care actualul episcop de Roma a ales numele "Leon". Astăzi, lucrurile noi sunt inteligenţa artificială şi roadele inovaţiei tehnologice care reorientează întrebările profunde despre fiinţele umane şi relaţiile sociale pe care le construiesc şi le trăiesc.

Riccardo Saccenti

(După L'Osservatore Romano, 15 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu