© Vatican Media

La Universitatea "La Sapienza", printre tinerii care-l aşteaptă pe papa: aceasta este o casă pentru noi

Pe 14 mai, Leon al XIV-lea va vizita universitatea romană. Studenţii care se pregătesc să-l primească au vorbit la mass-media vaticane despre valoarea experienţei din capelă, un loc care a devenit o familie, mai ales pentru mulţi nerezidenţi. Părintele Vecchione: "Am auzit adesea spovezi de la tineri care nu mai voiau să trăiască. Biserica are o rezervă imensă de spiritualitate. În cele din urmă, toată lumea cere paternitate, ca cineva să creadă în ei".

"Sunt chiar in hype [foarte entuziasmat]". Argoul tineresc surprinde anticiparea intensă a studenţilor care frecventează Capela Universităţii "Sapienza" pentru vizita Papei Leon al XIV-lea la prima universitate din Roma, în dimineaţa zilei de joi, 14 mai. Aici, la ora 10.20, va sosi episcopul de Roma pentru un moment de rugăciune şi un salut adresat comunităţii, înainte de a se deplasa la rectorat şi la Aula Magna, unde va ţine un discurs. Campusul principal al celei mai mari universităţi din Europa, situat în piaţa numită după Aldo Moro, la o aruncătură de băţ de Gara Termini, este un patrulater străbătut de zeci de bulevarde care se intersectează, reflectând arhitectura raţionalistă tipică de acum un secol. Aici, oamenii studiază, fac cercetări, organizează conferinţe, expoziţii şi concerte. Îi admiră pe laureaţii Premiului Nobel care au lăsat o mare moştenire intelectuală. Se îndrăgostesc. Şi se roagă, de asemenea. "Acesta este un laborator al inimilor omeneşti - spune părintele Gabriele Vecchione, capelanul - cu 125.000 de studenţi din întreaga lume, care vor modela lumea de mâine. Aici, ne străduim să ne trăim credinţa cu o abordare raţională demnă de secolul al XXI-lea".

Capela Universităţii, o casă

"Acest loc devine din ce în ce mai mult o casă", spun tinerii şi tinerele care gravitează în jurul capelei. Una dintre ei explică faptul că, în timpul studiilor de licenţă, nu a experimentat niciodată dimensiunea credinţei într-un cadru universitar, în pofida faptului că are o legătură puternică cu viaţa parohiei sale, unde slujeşte încă din gimnaziu. "Să găsesc asta acum la alţi studenţi universitari ca mine, care simt dorinţa de ceva mai mult, este cu adevărat frumos. Este ca şi cum ai crea unitate interioară". Este emoţionată: "Acum un an, eram acolo în Piaţa «Sfântul Petru» când a ieşit fumul alb, aşa că acest papă este special pentru mine pentru că am trăit alegerea sa. Este un eveniment istoric că poate veni la La Sapienza; mă face cu adevărat să spun: «Uau!». Şi această primire îmi dă cu adevărat speranţă, multă speranţă în noi, tinerii".

"Aici am găsit o familie şi un loc care mă face încetul cu încetul să descopăr că sunt o fiică şi aveam nevoie de asta".

Biroul care are gustul infinitului

E după-amiază târziu şi cineva se închină în faţa altarului central. În spatele lui se află o capelă mică pentru întâlniri de grup. Mobilierul este foarte simplu, cu puţină lumină. Dar apoi descoperi că lumina este în ei, în tineri. Cobori un etaj şi găseşti o sală de clasă circulară mare unde poţi studia liber. Revitalizarea acestui spaţiu a fost o sursă de mare bucurie pentru unii. Beatrice, de exemplu, care studiază Economie şi Finanţe şi ajută la activităţi, a fost deosebit de mişcată: "A fost momentul în care m-am simţit parte a ceva". Ea vine din Pantelleria, după multe mutări, şi se simte ca "o străină eternă". Acum, acest loc este pur şi simplu totul: "Aici vin când sunt bolnavă, când mi-e frică, atunci când sunt fericită, când vreau să fiu în companie sau singură. De-a lungul anilor, mutarea constantă mi-a creat întotdeauna dificultate să mă simt ca fiica cuiva. Aici am găsit o familie şi un loc care mă face încetul cu încetul să descopăr că sunt o fiică şi aveam nevoie de asta. În primul meu an, am experimentat o mare singurătate. Eram pierdută, într-o alee întunecată. Dar încetul cu încetul, o regăsesc. Acum mă simt parte din toată această minune".

Ospitalitatea: un dar primit, o slujire returnată

Şi pentru Lorenzo, capela este un loc de întâlnire în fragilităţi şi în dorinţele de reflecţie. "Reprezintă, de asemenea, un spaţiu pentru a ne pune în discuţie pe noi înşine. Pentru noi, tinerii, este fundamental, fie că suntem credincioşi sau necredincioşi". Vine aici anume din clădirea Marco Polo, în afara cetăţii, aşa cum fac atâţia; mulţi trec pe acolo, chiar şi ne-studenţi: "Vin în fiecare săptămână să vorbim. Foarte des, pur şi simplu treceam întâmplător pe acolo şi atunci am devenit cu adevărat pasionat". Ca un alt tânăr din Salento; a studiat Design Cinematografic, are părul blond platinat şi ochelari groşi şi aşteaptă un loc de muncă: "La 16 ani, am încetat complet să mai merg la biserică. Acum doi ani, am început programul Cele Zece Porunci cu părintele Fabio Rosini. Nu mă consider 100% creştin, dar sunt pe cale. Isus este atât om, cât şi Dumnezeu; asta mă face să mă simt cel mai aproape de el".

Pentru un tânăr student la Istoria Artei, originar din Molise şi cu vocea profundă a unui actor, a încredinţa totul în viaţa sa de zi cu zi "Celui care ştie totul" este fundamental. "Credinţa este o uşă care deschide multe uşi în viaţa mea". Studiul şi credinţa nu sunt lumi separate, subliniază el. Şi povesteşte despre acea perioadă din octombrie când, din întâmplare, sau din Providenţă, a auzit de o colectă de jucării pentru copiii spitalului "Umberto I": "Am contribuit. De atunci, s-a format un grup minunat unde toată lumea se simte binevenită. Rolul nostru este tocmai să-i primim şi să-i mângâiem pe cei aflaţi în nevoie". Şi Simone descoperă din ce în ce mai mult că "credinţa şi intelectul pot coincide şi ele". Este şi muncitor, "dar faptul că sunt aici mi-a reaprins pasiunea pentru studiu, care acum pare să aibă o aură mai eternă, mai infinită. Am mers odată la închisoarea Rebibbia pentru Via Crucis. A fost o experienţă foarte frumoasă - spune el - pentru că un deţinut, la urma urmei, nu are nimic să-ţi ofere. Dacă nu are libertate, ce poate să-ţi ofere! Şi totuşi... A putea vesti pătimirea, moartea şi învierea lui Isus într-un loc ca acesta, unde se văd atâtea morţi, a fost cu adevărat uimitor".

Interceptarea limbajului tinerilor

Doi dintre preoţii care conduc activităţile oferite în capelă locuiesc în camerele de la subsol. Unul dintre cei doi capelani asistenţi, părintele Claudio Tagliapietra, explică valoarea faptului de a fi în fluxul vieţii universitare. "Nu ne-am gândit niciodată cu adevărat cum să atragem tinerii, dar ne-am întrebat cum să le captăm limbajul, preocupările care îi mişcă: numai atunci putem vorbi aceeaşi limbă. Aici ei caută adesea un tată, un frate. Uneori, conversaţiile periferice duc la discuţii mai profunde".

Provocarea, asupra căreia vizita papei îşi propune să se concentreze, este de a crea o sinteză între cele două forme de înţelepciune, cea a lui Dumnezeu şi cea a omului. "Ambele au aceeaşi sursă; trebuie doar să ascultăm cu inima". Şi menţionează figuri cheie din istoria Bisericii care merită recitite: "Pentru Sfântul Toma de Aquino, există o singură înţelepciune; Sfântul Augustin este un învăţător cu o inimă arzătoare şi înţeleaptă; apoi este Newman, un alt învăţător al Bisericii care a propus un ideal înalt al universităţii. Tocmai unificarea cunoaşterii pe care au predat-o aceste figuri ne inspiră chiar şi atunci când cerem diferitelor grupuri care organizează întâlniri şi adunări de rugăciune în capelă să nu se gândească numai la propriile interese". Părintele Claudio nu omite să citeze Constituţia Republicii Italiene, care vorbeşte despre progresul spiritual al muncii, un aspect, spune el, care tinde să fie atât de subestimat astăzi. Fiind el însuşi profesor la Universitatea "Santa Croce", el îşi aminteşte: "Educaţia este una dintre cele mai nobile misiuni pe care le avem ca profesori: să punem în faţa studentului toată frumuseţea pe care Dumnezeu a văzut-o în el înainte de Creaţie. Le dăm toate instrumentele pentru a se asigura că este ceea ce ar trebui să fie".

Un laborator al inimilor umane

Educaţia înseamnă a scoate la iveală ce e mai bun din tine şi din ceilalţi, a te conecta, cu mintea şi inima, la nevoile celorlalţi. Asta s-a făcut, de exemplu, pe 4 mai anul trecut, în Auditoriumul din Capelă, ca parte a iniţiativelor de sprijinire a celor 16 studenţi din Gaza care primesc burse de la Universitate: o seară de comemorare şi reflecţie pentru a ne asigura că durerea din Gaza să nu cadă în tăcere. Şi aceasta este frumuseţe, la fel ca frumuseţea cu care ne putem hrăni în zilele de marţi din luna mai la Festivalul de literatură contemporană "Giardini d'inchiostro" ["Grădini de cerneală"]. Este promovat chiar de capelan, părintele Gabriele Vecchione, care este şi director adjunct al Oficiului diecezan pentru pastoraţia universitară. Când s-a întâlnit cu tinerii, le-a vorbit cu cuvinte ascuţite, dar blânde, un stil iubitor, dar exigent. Evanghelic, pe scurt. "Aici, papa va îndepărta definitiv din Dumnezeu acea patină luciferiană care îl face pe Dumnezeu, într-un anumit sens, garantul războiului", a afirmat el. Şi subliniază tragedia de astăzi: "Toate războaiele despre care citim în ziare în aceste zile sunt, de asemenea, învăluite în retorică religioasă. Aceasta este o blasfemie inacceptabilă".

Acei tineri fără voinţă de a trăi

"Am auzit adesea la spovadă tineri care nu mai voiau să trăiască", mărturiseşte el. "Asta mi-a rămas cu adevărat în minte şi este vorba despre a le spune că prin ceea ce trec ei este o perioadă care, în cele din urmă, se va termina". Părintele Gabriele nu este înclinat spre reducţionism facil. Şi când vine vorba de a da substanţă planului spiritual, adesea aplatizat în grabă şi superficial de planul psihologic sau, dimpotrivă, eliminat din acesta, el reiterează: "Biserica are un arsenal, o rezervă de spiritualitate imensă. Adică, spiritualul are atât de multe de spus: de exemplu, Sfântul Ioan al Crucii, în noaptea sa întunecată, a descris de fapt o depresie, dar şi trecerea prin noaptea întunecată şi întâlnirea cu Dumnezeu. Deci, să spunem, limbajul psihologic este inclus într-o dinamică a credinţei; nu este străin".

Riscurile IA care elimină efortul de studiu

Extrem de critic faţă de utilizarea omniprezentă a reţelelor de socializare, părintele Gabriele merge până la a o numi "catastrofă" atunci când se referă la dependenţele pe care le creează. O adevărată pandemie neuronală este în curs de desfăşurare, creând tulburări de deficit de atenţie, depresie şi sindroame de epuizare profesională, subliniază tânărul preot, care nu cruţă utilizarea necontrolată a IA: "Profesorii înşişi au devenit acum procurori publici care caută plagiat. Universitatea este un loc în care te zbaţi, în care gândeşti şi nu absolveşti aşa, cu o batere din deget; nu treci de la 0 la 100 în trei zile".

Prea multă retorică despre tineri, educaţie pentru dorinţă

Faptul că există o formă de retorică despre tineri este ceva cu care părintele Gabriele este puternic de acord. El merge până acolo încât spune că adulţii au ruinat lumea şi "apoi ne aşteptăm ca tinerii să nu moţăie. Copiii nu au cerut să se nască. Sunt aici şi le datorăm explicaţii. Da, există mult paternalism în ceea ce priveşte tinerii. Şi totuşi nu există nicio cale de ieşire; proiectăm anumite aşteptări asupra lor... Cei care îi învaţă pe tineri ar trebui, în schimb, să le examineze inimile şi să îi întrebe ce îşi doresc. În schimb, îi punem pe banda rulantă a industriei; devin ca nişte obiecte care alunecă pe banda rulantă, toate îndreptându-se spre o slujbă pe care poate o urăsc".

Prin urmare, trebuie să recuperăm educaţia pentru dorinţă, înainte de toate. "Este extrem de dificil pentru că dorinţa este întotdeauna străină. Un copil îşi doreşte, în general, altceva decât ceea ce îşi doresc părinţii săi, aşa că a trăi în alteritate este foarte dificil". Aici, preoţii fac tot ce pot, promovând familiaritatea şi gustul pentru relaţii sănătoase. Când cineva bate la uşa capelei, este pentru a cere îndrumare, o conversaţie de cinci minute, o spovadă. "Dar, în cele din urmă, toţi cer paternitate, ca cineva să creadă în ei".

Antonella Palermo

(După Vatican News, 12 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu