© Vatican Media

Ciclul de cateheze despre documentele Conciliului al II-lea din Vatican

Stea polară pentru drumul Bisericii

La şaizeci şi unu de ani de la încheierea sa, Conciliul al II-lea din Vatican "constituie încă lumina călăuzitoare a drumului Bisericii". Acestea au fost cuvintele cu care, pe 7 ianuarie, Leon al XIV-lea a introdus noua serie de cateheze dedicate documentelor conciliare.

Doi factori i-au ghidat alegerea: conştientizarea faptului că "generaţia de episcopi, teologi şi credincioşi ai Conciliului al II-lea din Vatican nu mai este printre noi astăzi" şi "chemarea de a nu stinge profeţia" adunării, ci mai degrabă de a "continua să căutăm căi şi mijloace pentru a-i pune în aplicare intuiţiile". Mai presus de toate, a explicat papa, este important să înţelegem Conciliul "nu prin zvonuri sau prin interpretările care i-au fost date, ci prin recitirea documentelor sale şi reflectarea asupra conţinutului lor".

Recitirea textelor din 1965 înseamnă, aşadar, oferirea Bisericii a oportunităţii de a "înţelege schimbările şi provocările erei moderne" şi de a "colabora la construirea unei societăţi mai drepte şi mai fraterne", rămânând cu "braţele deschise" către omenire, speranţele şi anxietăţile sale.

În perioada 7 ianuarie - 6 mai - excluzând pauza pentru Exerciţiile Spirituale de Postul Mare şi călătoria apostolică în Africa - pontiful a dedicat până acum 14 reflecţii la două constituţii dogmatice: Dei Verbum despre revelaţia divină şi Lumen gentium despre Biserică.

Prima, piatra de temelie a cinci cateheze, a fost numită de Leon al XIV-lea "unul dintre cele mai frumoase şi importante documente ale Conciliului", deoarece aminteşte că Dumnezeu vorbeşte omenirii şi ne invită la prietenie cu el. Cristos, de fapt, este faţa umană a lui Dumnezeu, iar existenţa sa istorică, de la Întrupare până la Înviere, îl manifestă pe deplin pe Tatăl. Acest adevăr nu anulează umanitatea, ci dimpotrivă o împlineşte: tocmai umanitatea integrală a lui Cristos face vizibil misterul divin, deoarece Domnul "se întrupează, se naşte, vindecă, învaţă, suferă, moare, învie şi rămâne printre noi". De aici derivă o viziune dinamică a creştinismului: acesta este fondat pe unitatea dintre Scriptură şi Tradiţie, considerată un singur "depozit" încredinţat Bisericii.

În acest sens, pontiful a avertizat asupra a două riscuri specifice: pe de o parte, o lectură fundamentalistă care interpretează textele sacre separate "de contextul istoric în care s-au dezvoltat şi de formele literare utilizate". Pe de altă parte, neglijarea originii divine a Scripturii, ceea ce duce la înţelegerea acesteia ca "simplă învăţătură umană", un text tehnic sau depăşit. Dimpotrivă - a avertizat Leon al XIV-lea - evanghelia trebuie înţeleasă ca "un spaţiu privilegiat de întâlnire în care Dumnezeu continuă să vorbească bărbaţilor şi femeilor din toate timpurile". Într-o lume saturată de cuvinte goale, cuvântul lui Dumnezeu iese în evidenţă ca mereu nou, generator şi potolitor pentru o omenire în căutare de sens şi adevăr.

Începând cu 18 februarie, episcopul de Roma şi-a concentrat cateheza asupra constituţiei Lumen gentium, căreia i-a dedicat până acum opt reflecţii. Din aceste reflecţii, Biserica reiese ca un "semn eficient de unitate şi reconciliere între popoare" şi o "prezenţă sfinţitoare în mijlocul unei omeniri încă fracturate" de diviziuni şi conflicte. Încredinţată cu misiunea de a "rosti cuvinte clare" pentru a respinge tot ceea ce degradează viaţa, Biserica - a subliniat papa - este chemată să "ia poziţie" pentru cei săraci, exploataţi, victime şi suferinzi. În dimensiunea sa escatologică, într-adevăr, este păstrătoarea unei speranţe care luminează calea.

De asemenea, centrală în această reflecţie a fost reflecţia lui Leon al XIV-lea asupra a două dimensiuni ecleziale: cea ierarhică şi cea escatologică. Prima îşi propune să perpetueze misiunea dată de Cristos apostolilor, cu condiţia ca aceasta să nu fie niciodată absolutizată. Într-adevăr, pentru a corespunde pe deplin misiunii lor, instituţiile ecleziale trebuie să tindă "spre o continuă convertire, o reînnoire a formelor şi o reformă a structurilor". A doua dimensiune - definită ca "esenţială" - ne invită, de asemenea, să luăm în considerare "dimensiunea comunitară şi cosmică a mântuirii în Cristos", evaluând totul din această perspectivă.

O atenţie deosebită a acordat apoi laicilor, invitându-i să fie mereu martori ai dreptăţii şi păcii: "vastul lor câmp" de apostolat nu trebuie să se limiteze la sfera eclezială, ci să se extindă la lume, pentru a demonstra frumuseţea vieţii creştine de pretutindeni.

În cele din urmă, papa a reamintit tema sfinţeniei: acesta, a spus el, nu este privilegiul câtorva, ci angajarea tuturor creştinilor în caritate. În mijlocul persecuţiilor lumii, credincioşii sunt, aşadar, îndemnaţi să lase "semne de credinţă şi iubire", angajându-se în dreptate şi trăind în fiecare zi misiunea lor de convertire şi mărturie.

Isabella Piro

(După L'Osservatore Romano, 7 mai 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu