Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială
(13-23 aprilie 2026)

Sfânta Liturghie

Stadionul din Malabo, joi, 23 aprilie 2026

Iubiţi fraţi şi surori,

© Vatican Media

Aş dori să încep prin a saluta călduros Biserica locală din Malabo, împreună cu păstorul său. În acelaşi timp, transmit sincere condoleanţe întregii comunităţi arhidiecezane, fraţilor preoţi şi membrilor familiilor recent decedatului vicar general, părintele Fortunato Nsue Esono, pe care îl comemorăm în această celebrare euharistică.

Vă invit să trăiţi acest moment de tristeţe cu spirit de credinţă şi am încredere că, fără a fi influenţaţi de speculaţii sau concluzii pripite, circumstanţele morţii sale vor fi pe deplin clarificate.

Lecturile pe care tocmai le-am ascultat ne provoacă să ne întrebăm dacă ştim cu adevărat să interpretăm pasajele din Scriptură care au fost citite astăzi. Această întrebare este atât serioasă, cât şi providenţială, pentru că ne pregăteşte să citim împreună cartea istoriei, adică paginile propriei noastre vieţi, pe care Dumnezeu continuă să le inspire cu înţelepciunea sa.

Când diaconul Filip s-a apropiat de un călător care se întorcea din Ierusalim în Africa, l-a întrebat: "Înţelegi ce citeşti?" (Fap 8,30). Pelerinul, un eunuc al reginei Etiopiei, a răspuns imediat cu o înţelepciune umilă: "Cum aş putea, dacă nu mă călăuzeşte cineva?" (v. 31). Întrebarea sa nu este numai o căutare a adevărului, ci şi o expresie a deschiderii şi a dorinţei. Să reflectăm asupra acestui om: este bogat, ca pământul său, dar este un sclav. Bogăţia pe care o administrează nu este a sa: tot ce are este munca sa, care aduce beneficii altora. Este inteligent şi cult, aşa cum se vede fie în muncă, fie în rugăciune, dar nu este pe deplin liber. Această realitate dureroasă este marcată chiar şi pe trupul său: este, de fapt, un eunuc. Nu poate da viaţă; toată vitalitatea sa este pusă în slujba unei puteri care îl controlează şi îl domină.

Totuşi, în timp ce se întoarce în patria sa, Africa, ţinut care pentru el a devenit un loc de sclavie, vestirea evangheliei îl eliberează. Cuvântul lui Dumnezeu pe care îl ţine în mâini aduce roade neaşteptate în viaţa sa. Prin întâlnirea cu Filip, martor al lui Cristos răstignit şi înviat, eunucul se transformă dintr-un simplu cititor - spectator - al Scripturii într-un protagonist al însăşi istoriei care îl captivează, pentru că îl priveşte acum personal. Textul sacru îi vorbeşte, trezind în el o dorinţă de adevăr. Acest african intră astfel în Scriptură, care primeşte orice cititor care caută să înţeleagă cuvântul lui Dumnezeu. Păşeşte în istoria mântuirii, care îmbrăţişează fiecare bărbat şi femeie, în special pe cei asupriţi, marginalizaţi şi cei mai mici dintre noi. Cuvântul scris devine atunci o realitate trăită: prin Botez, el nu mai este un străin, ci devine un fiu al lui Dumnezeu, fratele nostru în credinţă. Deşi sclav şi fără copii, este renăscut la o viaţă nouă şi liberă în numele Domnului Isus. Şi vorbim despre mântuirea sa până în ziua de azi, tocmai în timp ce citim aceste Scripturi!

Ca şi el, şi noi am devenit creştini prin Botez, primind aceeaşi lumină, adică aceeaşi credinţă prin care citim Cuvântul lui Dumnezeu: să reflectăm asupra profeţiilor, să ne rugăm cu psalmii, să studiem Legea şi să vestim evanghelia prin viaţa noastră. Toate textele Scripturii, de fapt, îşi dezvăluie adevăratul sens în credinţă, pentru că au fost scrise şi ne-au fost transmise prin credinţă. Aşadar, a le citi este întotdeauna un act personal şi eclezial; nu este niciodată ceva făcut izolat sau într-un mod pur mecanic.

Împreună citim Scriptura ca moştenire comună a Bisericii, călăuziţi de Duhul Sfânt, care a inspirat-o în alcătuirea ei, şi de Tradiţia Apostolică, care a păstrat-o şi a transmis-o în întreaga lume. Asemenea eunucului, şi noi putem ajunge să înţelegem Cuvântul lui Dumnezeu cu ajutorul unui ghid care ne însoţeşte în drumul nostru de credinţă. Aşa a fost cazul diaconului Filip, care "a început de la Scriptura aceasta să-i anunţe vestea cea bună despre Isus" (v. 35). Pelerinul african citea o profeţie care s-a împlinit pentru el, aşa cum se împlineşte şi pentru noi astăzi. Slujitorul suferind despre care vorbeşte profetul Isaia (cf. Is 53,7-8) este Isus, a cărui pătimire, moarte şi înviere ne mântuiesc din păcat şi din moarte. El este Cuvântul făcut trup, în care fiecare cuvânt al lui Dumnezeu îşi găseşte împlinirea; el revelează intenţia sa originară, sensul deplin şi scopul ultim.

După cum a spus însuşi Cristos: "Nu că l-a văzut cineva pe Tatăl, decât numai cel care este de la Dumnezeu" (In 6,46). În Fiul, Tatăl însuşi îşi revelează gloria: Dumnezeu se face văzut, auzit şi atins. Prin acţiunile lui Isus, Mântuitorul, el duce la împlinire ceea ce a făcut dintotdeauna: dăruieşte viaţă. El creează lumea, o mântuieşte şi o iubeşte pentru totdeauna. Isus le-a amintit celor care l-au ascultat un semn al acestei griji constante: "Părinţii voştri au mâncat mana în pustiu şi au murit" (v. 49). El se referă la experienţa Exodului: un drum de eliberare din sclavie care, totuşi, s-a transformat într-o perioadă istovitoare de patruzeci de ani de rătăcire. Această întârziere s-a produs pentru că poporul nu credea în promisiunea Domnului; îşi dorea chiar şi viaţa din Egipt (cf. Ex 16,3). Într-adevăr, sub stăpânirea faraonului, aveau hrană din ţară; Dumnezeu, însă, i-a condus în deşert, unde pâinea putea veni numai de la providenţa sa. Mana, aşadar, este un semn, o binecuvântare şi o promisiune pe care Isus vine să o împlinească. Acest simbol antic cedează acum locul sacramentului noului şi veşnicului Legământ: Euharistia - pâinea consacrată de cel care a coborât din cer pentru a deveni hrană pentru noi. Dacă cei care au mâncat mana au murit (cf. In 6,49), cine mănâncă această pâine va trăi în veci (cf. v. 51), pentru că Cristos este viu! El este Cel înviat şi continuă să-şi dea viaţa pentru noi.

Prin Paştele lui Isus, exodul definitiv, fiecare popor este eliberat de sclavia răului. În timp ce celebrăm acest mister mântuitor, Domnul ne cheamă să facem o alegere decisivă: "Cine crede are viaţă veşnică" (v. 47). În Isus ni se oferă o perspectivă uimitoare: Dumnezeu se dăruieşte pentru noi. Am încredere că iubirea sa este mai puternică decât moartea mea? Decizând să credem în el, fiecare dintre noi alege între disperarea inevitabilă şi speranţa pe care Dumnezeu o oferă. Foamea noastră de viaţă şi de dreptate este apoi satisfăcută de cuvintele lui Isus: "pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii" (v. 51).

Îţi mulţumim, Doamne! Te lăudăm şi te binecuvântăm, pentru că ai ales să devii pentru noi Euharistie, pâinea vieţii veşnice, pentru ca noi să putem trăi veşnic. Dragi prieteni, chiar în acest moment, celebrând acest sacrament al mântuirii, putem proclama cu bucurie: Cristos este totul pentru noi! În el găsim plinătatea vieţii şi a sensului. "Dacă eşti asuprit de nedreptate, el este dreptatea; dacă ai nevoie de ajutor, el este tăria; dacă te temi de moarte, el este viaţa; dacă doreşti cerul, el este calea; dacă eşti în întuneric, el este lumina" (Sfântul Ambrozie, De Virginitate, 16, 99). Problemele noastre nu dispar în prezenţa Domnului, ci sunt luminate. Aşa cum fiecare cruce îşi găseşte răscumpărarea în Isus, tot aşa şi istoria vieţii noastre îşi găseşte sensul în evanghelie. De aceea, astăzi fiecare dintre noi poate spune: "Binecuvântat să fie Dumnezeu care nu respinge rugăciunea mea şi nu îndepărtează de la mine îndurarea lui!" (Ps 66,20). El ne iubeşte întotdeauna pe noi cel dintâi. Cuvântul său este vestea bună pentru noi şi nu avem nimic mai mare de vestit lumii. Toţi suntem chemaţi la această evanghelizare încă din momentul Botezului nostru, sacrament al unităţii fraterne, apă curăţitoare a iertării şi izvor al speranţei. Prin mărturia noastră, vestirea mântuirii se face vizibilă în acţiune, slujire şi iertare - într-un cuvânt, devine Biserica!

Aşa cum a învăţat Papa Francisc, "bucuria evangheliei umple inima şi viaţa tuturor celor care îl întâlnesc pe Isus" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 1). În acelaşi timp, atunci când împărtăşim această bucurie, devenim mai conştienţi şi de pericolul "unei tristeţi individualiste care provine din inima comodă şi avară, din căutarea bolnavă de plăceri superficiale, din conştiinţa izolată. Atunci când viaţa interioară se închide în propriile interese nu mai există spaţiu pentru alţii, nu mai intră săracii, nu se mai ascultă glasul lui Dumnezeu, nu se simte satisfacţie de bucuria dulce a iubirii sale, nu palpită entuziasmul de a face binele" (ibid., 2). În faţa unor astfel de atitudini închise, tocmai iubirea Domnului susţine eforturile noastre, mai ales în slujba dreptăţii şi a solidarităţii.

Din acest motiv, vă încurajez pe toţi, ca Biserică vie din Guineea Ecuatorială, să duceţi mai departe cu bucurie misiunea primilor discipoli ai lui Isus. Citind Evanghelia împreună, proclamaţi-o cu pasiune, aşa cum a făcut diaconul Filip. Şi celebrând Euharistia împreună, mărturisiţi prin viaţa voastră credinţa care mântuieşte, aşa încât cuvântul lui Dumnezeu să devină un aluat bun pentru toţi.

_____________

Discurs de rămas bun al Sfântului Părinte

Preaiubiţi fraţi şi surori,

A sosit timpul să plec din Guineea Ecuatorială şi, de asemenea, din Africa, la încheierea călătoriei apostolice pe care Dumnezeu mi-a permis să o fac în aceste ultime zece zile.

Sunt recunoscător arhiepiscopului, celorlalţi episcopi, Monseniorului Juan, clerului şi vouă tuturor - poporului lui Dumnezeu care călătoreşte în această ţară. Cristos este lumina Guineei Ecuatoriale, iar voi sunteţi sarea pământului şi lumina lumii.

Recunoştinţa mea se îndreaptă, de asemenea, către autorităţile civile ale ţării şi către toţi cei care au contribuit în diferite moduri la succesul vizitei mele.

Părăsesc Africa cu o comoară incomensurabilă de credinţă, speranţă şi caritate: o mare comoară formată din istorii, chipuri şi mărturii, atât bucuroase, cât şi triste, care îmi vor îmbogăţi mult viaţa şi slujirea ca succesor al lui Petru.

Ca şi în primele secole ale Bisericii, Africa este chemată astăzi să aducă o contribuţie decisivă la sfinţenia şi caracterul misionar al poporului creştin. Fie ca aceasta să fie obţinută prin mijlocirea Fecioarei Maria, căreia îi încredinţez pe toţi, familiile voastre, comunităţile voastre, naţiunea voastră şi toţi oamenii din Africa.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Ştirile, interviurile şi reflecţiile dedicate vizitei Papei Leon în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială (13-23 aprilie 2026) sunt grupate aici.