Spania: Prima Sfântă Împărtășanie în comunitatea catolică română din Lleida
Duminică, 19 aprilie 2026, șapte copii din comunitatea catolică română din Lleida l-au primit pentru prima dată pe Isus în Sfânta Euharistie.
După o pregătire catehetică, la care au participat și părinții, acești copii s-au adunat cu nerăbdare pentru a realiza prima spovadă, urmată de întâlnirea cu Isus. Și nu într-un loc oarecare, ci într-unul plin de spiritualitate și de credință: Peștera Sfântului Francisc Palau din Aitona - un sat aflat la aproximativ 22 de kilometri de orașul nostru, Lleida. Acest sfânt a fondat diferite congregații, printre care Congregația "Surorile Carmelite Misionare Terezine" și Congregația "Surorile Carmelite Misionare", surori aflate în comunitatea din Aitona, responsabile de activitățile acestui sanctuar.
Acest sfânt, născut în Aitona în anul 1811, a fost ridicat la cinstea altarelor de către Sfântul Părinte Papa Ioan Paul al II-lea în anul 1988. Sfântul Palau și-a lăsat amprenta asupra istoriei Bisericii locale, fiind un preot care a predicat toată viața lui iubirea lui Dumnezeu față de oameni, cultivarea luminii interioare, o lumină care încălzește inima și încurajează și întărește faptele de credință. El însuși declara: "Am intrat în peșteri pentru a căuta și a găsi liniștea sufletului și ce bine se simte cel care își pune încrederea în Domnul".
Celebrarea Sfintei Liturghii cu participarea copiilor însoțiți de părinți, de familie, de nași, de prieteni veniți de aproape și de departe, de comunitatea la care aparțin, a fost încărcată de sensibilitate și de solemnitate. La aceasta a contribuit emoția copiilor, de părintele Adrian care le-a fost alături mereu, precum și corul comunității care a înălțat cântece de slavă Celui Înviat.
Predica părintelui Paul Fechetă, parohul din Aitona, a fost ca o reamintire a ceea ce au învățat copiii la cateheză, dar și o lecție de viață pentru toți participanții. Cu un creion în mână, a intrat în dialog cu copiii, i-a întrebat ce se poate face cu el. Răspunsurile principale au fost că se pot scrie lucruri, atât frumoase, cât și urâte. Avantajul constă în faptul că radiera atașată creionului poate șterge ceea ce este urât. La fel și sufletul nostru, poate găzdui atât lucruri frumoase, cât și urâte - păcatele săvârșite. Și ce poate elimina acest urât din suflet? Spovada, ea șterge păcatele din suflet și îl pregătește pentru întâlnirea cu Isus.
După ce și-au reînnoit făgăduințele de la Botez, copiii s-au rugat pentru părinți, pentru comunitate și pentru o credință solidă, atât a lor, cât și a părinților, amintind importanța sprijinului familiei în menținerea credinței, o îndatorire ce nu se termină nicicând.
Ce poate fi mai necesar decât rugăciunea în familie, participarea la întâlnirea cu Isus în comunitate?
Momentele de bucurie au continuat apoi la masa festivă, unde copiii au profitat pentru a împărtăși experiența minunată a întâlnirii cu Isus și pentru a se cunoaște și mai bine prin joacă.
Drumul nu s-a terminat, ci continuă, îndeosebi prin angajamentul de a se implica în comunitate și, mai ales, repetarea noilor sacramente: Spovada și Euharistia.
Cu voia Domnului și cu sprijinul părinților, al păstorului nostru Adrian și al întregii comunități, acesta angajament se va concretiza cât mai mult.
Mărturii ale copiilor și ale părinților:
"Mulțumesc pentru tot, fetiței mele i-a plăcut foarte mult și dorește să primească iarăși Împărtășania." (Petronela)
"Mulțumesc pentru tot, în special pentru spovadă." (Carmen)
"Mulțumim din suflet, fetița noastră abia așteaptă să se împărtășească iar; a zis că a simțit o emoție puternică atunci când s-a spovedit și s-a împărtășit. Rămâne cu o amintire foarte frumoasă." (Emilia)
"Suntem recunoscători pentru ziua de azi, fiica mea spune că se simte mai sigură și mai matură." (Lidia)
"Băiatul meu a zis ca «a simțit o energie inexplicabilă» și e nerăbdător să primească din nou «Pâinea». Pentru el a fost un moment frumos, unic și important, este recunoscător tuturor celor care i-au fost alături părinți, bunici, nași, prieteni și întregii comunități." (Tina)
Clementina Budău