Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială
(13-23 aprilie 2026)

Întâlnire cu autorităţile, cu societatea civilă şi cu corpul diplomatic

Palatul Prezidenţial (Malabo), marţi, 21 aprilie 2026

Domnule preşedinte,
stimate autorităţi civile
şi membri ai corpului diplomatic,
doamnelor şi domnilor,

© Vatican Media

Vă salut cordial şi vă mulţumesc pentru primirea dumneavoastră şi pentru cuvintele pe care mi le-aţi adresat. Sunt bucuros să fiu aici, printre voi, vizitând iubitul popor al Guineei Ecuatoriale. În timpul vizitei sale în ţară, Sfântul Papa Ioan Paul al II-lea v-a descris, domnule preşedinte, drept "centrul simbolic spre care converg aspiraţiile vii ale unui popor pentru stabilirea unui climat social de libertate autentică, dreptate, respect şi promovare a drepturilor fiecărei persoane sau grup şi de condiţii de viaţă mai bune, care să permită tuturor să se realizeze ca fiinţe umane şi ca fii ai lui Dumnezeu" (Discurs adresat preşedintelui Guineei Ecuatoriale, 18 februarie 1982). Acestea sunt cuvinte care rămân actuale şi care interpelează pe oricine este însărcinat cu responsabilitate publică. Pe de altă parte, "bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor celor care suferă, sunt şi bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa ucenicilor lui Cristos şi nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor" (Constituţia pastorală Gaudium et spes, 1). Aceste expresii din constituţia pastorală Gaudium et spes a Conciliului al II-lea din Vatican exprimă cel mai bine motivele şi sentimentele care mă conduc la voi, pentru a vă întări în credinţă şi a consola poporul acestei ţări aflate în rapidă transformare. Căci, aşa cum în inima lui Dumnezeu, aşa şi în inima Bisericii răsună ecoul a tot ceea ce se întâmplă aici, printre milioanele de bărbaţi şi femei pentru care Domnul nostru Isus Cristos şi-a dat viaţa.

Ştiţi că Sfântul Augustin a interpretat evenimentele şi istoria după modelul a două cetăţi: "cetatea lui Dumnezeu", veşnică şi caracterizată de iubirea necondiţionată a lui Dumnezeu (amor Dei), precum şi de iubirea faţă de aproapele, în special faţă de cei săraci; şi "cetatea pământească", care este o locuinţă temporară, unde bărbaţii şi femeile trăiesc până la moarte. Din această perspectivă, cele două cetăţi coexistă până la sfârşitul timpurilor (cf. De civitate Dei, 19,14), iar fiecare fiinţă umană, prin deciziile pe care le manifestă zi de zi, aparţine uneia sau alteia dintre ele.

Ştiu că v-aţi angajat în proiectul ambiţios de a construi o nouă capitală pentru ţara voastră. Aţi ales să-i daţi un nume care pare să facă ecou oraşului biblic Ierusalim, Ciudad de la Paz. Fie ca o astfel de decizie să îndemne fiecare persoană să se întrebe ce oraş doreşte să slujească! După cum am avut ocazia să reamintesc corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, potrivit marelui părinte Augustin, cetatea pământească este centrată pe iubirea mândră de sine (amor sui), pe pofta de putere şi glorie lumească ce duce la distrugere.

În schimb, Augustin susţine că creştinii sunt chemaţi de Dumnezeu să locuiască în cetatea pământească, păstrându-şi inimile şi mintea îndreptate spre cetatea cerească, adevărata lor patrie. Aceasta este cetatea spre care Abraham "a plecat fără să ştie unde merge. Prin credinţă, s-a stabilit în Ţara Promisă ca un străin şi a locuit în corturi împreună cu Isaac şi Iacob, care sunt împreună-moştenitori ai acestei promisiuni, căci el aştepta cetatea care are temelii, al cărei arhitect şi constructor este Dumnezeu" (Evr 11,8-10). Fiecare fiinţă umană poate beneficia de conştientizarea antică a vieţii pe pământ ca pelerin. Este esenţial să discernem diferenţa dintre ceea ce durează şi ceea ce trece, rămânând liberi de goana după bogăţii nedrepte şi de iluzia stăpânirii. În special, "creştinii care trăiesc în cetatea pământească nu sunt străini de lumea politică şi, conduşi de Scripturi, caută să aplice etica creştină guvernării civile. Cetatea lui Dumnezeu nu propune un program politic. În schimb, oferă reflecţii valoroase asupra problemelor fundamentale privind viaţa socială şi politică" (Discurs adresat membrilor corpului diplomatic acreditat pe lângă Sfântul Scaun, 9 ianuarie 2026).

Astăzi, doctrina socială a Bisericii oferă îndrumare tuturor celor care încearcă să abordeze "lucrurile noi" care destabilizează planeta noastră şi coexistenţa umană, dând prioritate, mai presus de toate, Împărăţiei lui Dumnezeu şi dreptăţii sale. Aceasta este o dimensiune fundamentală a misiunii Bisericii: să contribuie la formarea conştiinţelor prin vestirea evangheliei, prin furnizarea de criterii morale şi principii etice autentice - toate acestea respectând libertatea individuală şi autonomia naţiunilor şi a guvernelor lor. În cele din urmă, scopul Doctrinei Sociale este de a-i pregăti pe oameni pentru a face faţă problemelor în continuă evoluţie; căci fiecare generaţie este unică, aducând cu sine noi provocări, noi vise şi noi întrebări.

În special, ne confruntăm cu probleme care zguduie însăşi fundamentele experienţei umane. Făcând o paralelă între epoca noastră contemporană şi vremurile lui Rerum novarum a Papei Leon al XIII-lea, am subliniat anterior că "excluziunea este noua faţă a nedreptăţii sociale. Prăpastia dintre o «mică minoritate» - 1% din populaţie - şi marea majoritate s-a mărit dramatic… Când vorbim despre excluziune, ne confruntăm şi cu un paradox. Lipsa de pământ, hrană, locuinţe şi muncă demnă coexistă cu accesul la noile tehnologii care s-au răspândit peste tot prin pieţele globalizate. Telefoanele mobile, reţelele sociale şi chiar inteligenţa artificială se află în buzunarele a milioane de oameni, inclusiv a celor săraci" (Discurs adresat participanţilor la Întâlnirea Mondială a Mişcărilor Populare, 23 octombrie 2025). Prin urmare, este datoria imperativă a autorităţilor civile şi a unei politici solide să demonteze obstacolele în calea dezvoltării umane integrale - o misiune întemeiată pe principiile fundamentale ale solidarităţii şi ale destinaţiei universale a bunurilor.

Nu se poate ignora, de exemplu, faptul că rapida evoluţie tehnologică la care asistăm a accelerat speculaţiile privind materiile prime. Această schimbare pare să umbrească imperative fundamentale precum protejarea creaţiei, drepturile comunităţilor locale, demnitatea muncii şi protejarea sănătăţii publice. În acest sens, reafirm apelul Papei Francisc, care a trecut la Domnul exact acum un an: "astăzi trebuie să spunem «nu unei economii a excluderii şi a inegalităţii». Această economie ucide" (Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 53). De fapt, este şi mai evident astăzi decât în anii trecuţi că proliferarea conflictelor armate este adesea determinată de exploatarea zăcămintelor de petrol şi minerale, având loc fără a ţine cont de dreptul internaţional sau de autodeterminarea popoarelor.

Aceleaşi tehnologii par adesea a fi concepute şi utilizate în principal în scopuri războinice, în contexte care nu reuşesc să extindă oportunităţile pentru toţi. Dimpotrivă, destinul omenirii riscă să fie compromis tragic fără o schimbare de direcţie în asumarea responsabilităţii politice şi fără respect pentru instituţii şi acorduri internaţionale. Dumnezeu nu vrea acest lucru. Numele său sfânt nu trebuie profanat de voinţa de a domina, de aroganţă sau de discriminare; mai presus de toate, nu trebuie niciodată invocat pentru a justifica alegeri şi acţiuni de moarte. Fie ca ţara voastră să nu ezite să-şi evalueze propriile căi de dezvoltare şi oportunităţile pozitive de a se poziţiona pe scena internaţională în slujba legii şi a justiţiei.

Ţara voastră este tânără! Sunt sigur, aşadar, că în cadrul Bisericii veţi găsi ajutor pentru formarea unor conştiinţe libere şi responsabile, care să vă permită să înaintaţi împreună spre viitor. Într-o lume rănită de aroganţă, oamenii tânjesc şi năzuiesc după dreptate. Este necesar să-i încurajăm pe cei care cred în pace şi să îndrăznească să se angajeze în politici "împotriva curentului" - acelea care pun binele comun în centrul lor. Ceea ce este nevoie urgentă este curajul unor noi viziuni şi al unui pact educaţional care să le ofere tinerilor spaţiu şi încredere. Cetatea lui Dumnezeu - cetatea păcii - este într-adevăr primită ca un dar de sus, orizontul spre care se îndreaptă fiecare aspiraţie nobilă a noastră. Este atât o promisiune, cât şi o sarcină. Locuitorii săi "vor schimba săbiile lor în fiare de plug şi suliţele lor în seceri" (Is 2,4). După ce îşi vor şters fiecare lacrimă, vor lua parte la un ospăţ care nu mai este rezervat unei elite, pentru că un ospăţ cu mâncăruri bogate, pline de măduvă şi cu băuturi alese şi rafinate (cf. Is 25,6) va fi împărţit între toţi.

Domnule preşedinte, doamnelor şi domnilor, să mergem împreună, cu înţelepciune şi speranţă, spre cetatea lui Dumnezeu, care este cetatea păcii. Vă mulţumesc!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Ştirile, interviurile şi reflecţiile dedicate vizitei Papei Leon în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială (13-23 aprilie 2026) sunt grupate aici.