Călătoria apostolică a Sanctităţii Sale Leon al XIV-lea
în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială
(13-23 aprilie 2026)

Papa în Camerun: Sfânta Liturghie (Aeroportul din Yaoundé-Ville, sâmbătă, 18 aprilie 2026)

Aeroportul din Yaoundé-Ville, sâmbătă, 18 aprilie 2026

© Vatican Media

Iubiţi fraţi şi surori, pacea fie cu voi! Este pacea lui Cristos, a cărui prezenţă ne luminează calea şi calmează furtunile vieţii.

Celebrăm această Sfântă Liturghie la încheierea vizitei mele în Camerun şi sunt foarte recunoscător pentru modul în care m-aţi primit şi pentru momentele de bucurie şi credinţă pe care le-am trăit împreună.

Aşa cum am auzit în Evanghelie, credinţa nu ne scuteşte de tumult şi necazuri. Uneori, poate părea că frica are stăpânire. Totuşi, ştim că nici în aceste momente, Isus nu ne abandonează, aşa cum nu i-a abandonat pe discipolii de pe Marea Galileei.

Trei dintre cei patru evanghelişti relatează episodul proclamat astăzi, fiecare în felul său, cu un mesaj potrivit publicului ţintă. Sfântul Marcu (cf. 6,45-52) relatează că Domnul vine la discipoli în timp ce aceştia se chinuiesc să vâslească împotriva vântului puternic, care se opreşte imediat ce Isus urcă în barcă la ei. Sfântul Matei (cf. 14,22-33) adaugă un detaliu: Petru vrea să meargă la Domnul mergând pe valuri. Odată ce coboară din barcă, însă, se lasă cuprins de frică şi începe să se scufunde. Cristos îl ia de mână, îl salvează şi îl mustră pentru necredinţa sa.

În versiunea sfântului Ioan, proclamată astăzi (cf. 6,16-21), Mântuitorul se apropie de discipolii mergând pe ape şi le spune: "Eu sunt; nu vă temeţi" (v. 20). Evanghelistul subliniază că "se făcuse întuneric" (v. 17). Conform tradiţiei iudaice, "apa", cu adâncimea şi misterul ei, evocă adesea iad, haos, pericol şi moarte. Împreună cu întunericul, evocă forţele răului, pe care fiinţele umane nu le pot domina prin propriile puteri. În acelaşi timp, însă, amintindu-ne de miracolele săvârşite în exod, apa este înţeleasă ca loc de trecere, o trecere prin care Dumnezeu eliberează cu putere poporul său din sclavie.

De-a lungul veacurilor, Biserica a navigat prin multe furtuni şi "vânturi puternice". Şi noi ne putem identifica cu sentimentele de frică şi îndoială trăite de discipoli în timp ce traversau lacul Tiberiadei. Aceasta este experienţa noastră în momentele în care parcă ne scufundăm, copleşiţi de forţe adverse, când totul pare sumbru şi ne simţim singuri şi slabi. Dar nu este aşa. Isus este mereu cu noi, mai puternic decât orice forţă a răului. În fiecare furtună, vine la noi şi repetă: "Sunt aici cu tine: nu te teme". De aceea ne putem ridica după fiecare cădere, fără să ne lăsăm opriţi de nicio furtună. Dimpotrivă, mergem înainte mereu cu curaj şi încredere. Şi datorită lui, aşa cum a spus Papa Francisc, atâţia "bărbaţi şi femei… care onorează poporul nostru, care onorează Biserica noastră… sunt puternici în a duce mai departe viaţa lor, familia lor, munca lor, credinţa lor" (Cateheză, 14 mai 2014, 2).

Isus se apropie de noi. El nu calmează imediat furtuna, ci vine la noi în mijlocul pericolului şi ne invită, în bucuriile şi tristeţile noastre, să rămânem împreună cu el, precum discipolii, în aceeaşi barcă. Ne invită să nu ne îndepărtăm de cei care suferă, ci să ne apropiem de ei, să-i îmbrăţişăm. Nimeni nu trebuie lăsat singur pentru a înfrunta adversităţile vieţii. Din acest motiv, fiecare comunitate are obligaţia de a crea şi susţine structuri de solidaritate şi ajutor reciproc în care, atunci când se confruntă cu crize - fie ele sociale, politice, medicale sau economice - fiecare poate oferi şi primi ajutor în funcţie de propriile capacităţi şi nevoi. Cuvintele lui Isus, "Eu sunt", ne amintesc că într-o societate fondată pe respectul pentru demnitatea umană, contribuţia fiecăruia este apreciată ca fiind importantă şi unică, indiferent de statutul sau poziţia pe care fiecare o are în ochii lumii.

Îndemnul "nu vă temeţi" capătă aşadar un sens mai larg, chiar şi la nivel social şi politic, ca încurajare de a înfrunta împreună problemele şi provocările - în special pe cele legate de sărăcie şi dreptate - cu un simţ al responsabilităţii civice şi civile. Credinţa nu separă spiritualul de social. Dimpotrivă, ea le dă creştinilor puterea de a interacţiona cu lumea, răspunzând nevoilor celorlalţi, mai ales ale celor mai slabi. Eforturile izolate ale indivizilor nu sunt suficiente pentru mântuirea unei comunităţi: este nevoie, în schimb, de o angajare comunitară, care să integreze dimensiunile spirituale şi morale ale evangheliei în inima instituţiilor şi structurilor locale, făcându-le instrumente pentru binele comun şi nu locuri de conflict, egoism sau lupte sterile.

Prima lectură de astăzi (cf. Fap 6,1-7) vorbeşte despre acest lucru. În acest pasaj, vedem cum Biserica se confruntă cu prima sa criză de creştere. Creşterea rapidă a numărului de discipoli (v. 1) aduce noi provocări pentru comunitate în exercitarea carităţii, pe care apostolii nu mai sunt capabili să o îndeplinească singuri. Unii sunt neglijaţi în distribuirea hranei şi, din acest motiv, creşte murmurul şi un sentiment de nedreptate ameninţă unitatea. Slujirea zilnică a săracilor era o practică esenţială în Biserica primară, menită să-i sprijine pe cei mai slabi, în special pe văduve şi orfani. Cu toate acestea, era necesar să se echilibreze această slujire cu celelalte nevoi imperioase de a predica şi învăţa. O soluţie nu era simplă. Apostolii, atunci, s-au adunat şi şi-au împărtăşit preocupările, discutând problemele în lumina învăţăturii lui Isus. S-au unit în rugăciune pentru a depăşi obstacolele şi neînţelegerile care la prima vedere păreau insurmontabile. Astfel, au dat viaţă la ceva nou, alegând oameni "cu nume bun, plini de duh şi de înţelepciune" (v. 3) şi numindu-i, prin impunerea mâinilor, la acte de slujire cu o misiune spirituală. Ascultând glasul Duhului Sfânt şi fiind atenţi la strigătul celor care suferă, nu numai că au evitat diviziunea în cadrul comunităţii, dar au şi înzestrat-o cu instrumente noi, potrivite creşterii sale, transformând un moment de criză într-o ocazie de îmbogăţire şi dezvoltare pentru toţi.

Uneori, viaţa familială şi socială necesită curajul de a schimba mentalităţile şi structurile, astfel încât demnitatea persoanei umane să rămână mereu în centrul atenţiei şi pentru ca inegalitatea şi marginalizarea să fie depăşite. La urma urmei, Dumnezeu, care s-a făcut om, s-a identificat cu cei din urmă, iar aceasta face ca grija preferenţială faţă de săraci să fie o parte fundamentală a identităţii noastre creştine (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 198; Exortaţia apostolică Dilexi te, 16-17).

Fraţilor şi surorilor, astăzi ne luăm rămas bun unii de la alţii. Fiecare se întoarce la ocupaţia sa, iar corabia care este Biserica îşi continuă cursul spre scopul final, graţie harului lui Dumnezeu şi dăruirii fiecărei persoane. Să păstrăm vie în inimile noastre amintirea momentelor frumoase pe care le-am trăit împreună. Chiar şi în mijlocul dificultăţilor, să continuăm să-i facem loc lui Isus, permiţându-i să ne lumineze şi să ne reînnoiască în fiecare zi prin prezenţa sa. Biserica din Camerun este vie, tânără, binecuvântată cu daruri şi entuziasm, energică în varietatea sa şi magnifică în armonia sa. Cu ajutorul Fecioarei Maria, Mama noastră, fie ca prezenţa voastră bucuroasă să continue să înflorească. Şi fie ca vânturile puternice, cărora nu le lipseşte niciodată viaţa, să fie o ocazie de creştere în slujirea bucuroasă a lui Dumnezeu şi a fraţilor şi surorilor voastre, prin împărtăşire, ascultare, rugăciune şi dorinţa de a creşte împreună.

_____________

Mulţumiri finale ale Sfântului Părinte Leon al XIV-lea

Iubiţi fraţi şi surori, această celebrare marchează încheierea vizitei mele în Camerun. Îmi exprim sincera recunoştinţă arhiepiscopului şi tuturor păstorilor Bisericii din această ţară.

Îmi reînnoiesc aprecierea faţă de autorităţile civile şi faţă de toţi cei care au ajutat la pregătirea şi organizarea acestei călătorii.

Mulţumesc tuturor, în special bolnavilor, bătrânilor şi călugăriţelor care şi-au înălţat rugăciunile.

Popor al lui Dumnezeu care trăieşte şi călătoreşte în Camerun, nu vă temeţi! Rămâneţi ferm uniţi cu Cristos, Domnul nostru! Cu puterea Duhului său, veţi fi sarea şi lumina acestui pământ!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

* * *

Ştirile, interviurile şi reflecţiile dedicate vizitei Papei Leon în Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială (13-23 aprilie 2026) sunt grupate aici.