Papa în Africa. Parolin: Catolicii să fie protagonişti ai schimbării

Leon al XIV-lea urmează să călătorească în Africa pentru a fi aproape de cei care trăiesc la periferiile existenţiale, ducând speranţa lui Cristos. Acest lucru este reiterat de cardinalul secretar de stat al Vaticanului înaintea celei de-a treia călătorii apostolice a papei, care începe luni, 13 aprilie 2026.

Algeria, Camerun, Angola şi Guineea Ecuatorială aşteaptă sosirea Papei Leon al XIV-lea, care va fi în Africa de luni, 13 aprilie, până joi, 23 aprilie. În prima etapă a călătoriei sale, Sfântul Părinte va vizita şi Annaba, oraşul antic Hipona, "nu un gest pur comemorativ - a subliniat secretarul de stat cardinalul Pietro Parolin - ci un act de profundă coerenţă identitară şi, mai presus de toate, spirituală". Pregătirile finale sunt în curs în cele patru ţări, în timp ce aşteptarea cuvintelor papei este mare. După cum a subliniat directorul Sălii de Presă a Vaticanului, Matteo Bruni, în timpul întâlnirii sale cu jurnaliştii pentru a prezenta a treia călătorie apostolică, acestea se vor concentra, printre altele, pe temele păcii, dialogului, grijii pentru creaţie, migraţiilor şi familiei. În ceea ce priveşte logicile prădătoare care afectează adesea continentul african, favorizând sărăcia, corupţia şi violenţa, cardinalul Parolin speră că ei, catolicii, vor fi constructori ai dreptăţii, păcii şi solidarităţii.

Cardinal Parolin, Sfântul Părinte, va fi în Africa între 13 şi 23 aprilie, întărind în credinţă comunităţile catolice. El va vizita patru ţări cu o agendă încărcată de întâlniri instituţionale, cu realităţile locale şi celebrări. Care este firul comun care uneşte un itinerar atât de diversificat?

Firul conducător al acestei călătorii apostolice constă în decizia Sfântului Părinte de a duce prezenţa Bisericii acolo unde suferinţa umană este mai acută. Patru ţări cu istorii, context social şi provocări politice diferite, dar unite de o realitate fundamentală marcată de lumini şi umbre: comunităţi catolice vibrante şi înrădăcinate, dar şi sărăcie, fragilitate, inegalităţi şi tensiuni nerezolvate. Papa Leon al XIV-lea călătoreşte în Africa pentru a fi aproape de cei care trăiesc la periferiile existenţiale.

Prima ţară este Algeria. Leon al XIV-lea va vizita şi marea moschee din Alger şi va celebra Sfânta Liturghie în Annaba, oraşul antic Hipona. Ce semnificaţie are această întoarcere la locurile sfântului din Hipona pentru un papă, fiu al Sfântului Augustin, şi cât de mult poate influenţa dialogul musulman-creştin într-o ţară cu majoritate musulmană?

Ca fiu spiritual al Sfântului Augustin şi primul papă care aparţine Ordinului Augustinian, vizitarea oraşului Annaba nu este un gest pur comemorativ, ci un act de profundă coerenţă identitară şi, mai presus de toate, spirituală. Papa Leon cunoaşte acest ţinut şi l-a vizitat de mai multe ori ca prior general al Ordinului. În acest context, Sfântul Augustin reprezintă un element de dialog: el constituie un punct natural de întâlnire între tradiţia creştină şi lumea islamică. Vizita la marea moschee din Alger se încadrează perfect în această perspectivă, ca o continuare naturală a drumului dialogului interreligios deja început în Turcia şi Liban; un dialog pe care Sfântul Părinte intenţionează să-l continue cu răbdare şi determinare.

În Camerun, Sfântul Părinte va vizita trei oraşe: Yaoundé, Bamenda şi Douala, cu momente semnificative precum întâlnirea pentru pace de la Bamenda şi o vizită la un orfelinat. Având în vedere tensiunile din unele regiuni ale ţării, ce rol poate juca această vizită în promovarea reconcilierii şi a păcii între comunităţi?

De câţiva ani, o criză face ravagii în regiunile vorbitoare de limbă engleză din Camerun, soldată cu numeroase victime. Locuitorii din Bamenda o experimentează. Prin urmare, în contextul deteriorării situaţiei de securitate şi umanitare, vizita succesorului lui Petru demonstrează atenţia şi grija pe care păstorul universal al Bisericii o are faţă de turma sa, străduindu-se să înţeleagă direct dificultăţile lor şi mergând alături de ei. Vizita sa la Bamenda este cea a unui păstor care se identifică cu turma sa. Mai în general, Sfântul Părinte merge în ţară ca purtător de speranţă, mai ales pentru tineri, de reconciliere şi de pace. Mesajul său este o invitaţie la dialog şi la respect reciproc.

A treia oprire este Angola, unde papa va vizita, pe lângă capitala Luanda, locuri simbolice precum Muxima şi Saurimo, întâlnindu-se cu comunităţile ecleziale şi comunităţile locale. Ce mesaj intenţionează Sfântul Părinte să transmită unei ţări marcate de resurse vaste, dar şi de inegalităţi sociale severe?

Cele trei locuri pe care Sfântul Părinte le va vizita în Angola, într-un anumit sens, simbolizează provocările şi speranţele cu care se confruntă ţara în prezent. Luanda şi Saurimo reprezintă bogăţiile ţării. Capitala este de acum o oază de prosperitate, care atrage investiţii străine şi imigraţie din zonele rurale. Saurimo este un centru cunoscut pentru activităţile sale miniere, în special cele ale diamantelor. Deşi exploatarea resurselor naturale a adus prosperitate, nu pot fi trecute cu vederea unele dintre consecinţele sale negative, cum ar fi exploatarea muncitorilor, agravarea decalajului socio-economic şi impactul asupra mediului. În cele din urmă, vizita la sanctuarul marian din Muxima reprezintă vitalitatea credinţei, care a ajutat poporul angolez să depăşească diferitele evenimente triste ale istoriei sale. Aş dori să adaug că şi eu am putut experimenta vivacitatea Bisericii locale când am mers la consacrarea episcopală a Monseniorului Germano Penemote, primul nunţiu apostolic de origine angoleză.

Ultima ţară va fi Guineea Ecuatorială, încheind călătoria prin Malabo, Mongomo şi Bata, cu întâlniri cu tineri, familii, lumea culturii şi chiar cu deţinuţi. Ce semnificaţie are această atenţie specială acordată tinerilor şi familiilor într-o ţară în care Biserica are o prezenţă profund înrădăcinată în societate?

Guineea Ecuatorială se numără printre cele mai catolice ţări din Africa, cu 80% din populaţie care aderă la credinţa catolică. Urmând paşii Sfântului Ioan Paul al II-lea, care a vizitat ţara în 1982, această vizită marchează cea de-a 170-a aniversare a începutului evanghelizării ţării (1855-2025), cu mottoul "Cristos, lumina Guineei Ecuatoriale, spre un viitor al speranţei". Cu această călătorie apostolică, poporul din Guineea Ecuatorială îşi aminteşte de trecut cu încredere pe un drum de credinţă şi de speranţă spre viitor. Vizita papei şi întâlnirile sale, mai ales cu tinerii şi familiile, reaprind flacăra credinţei lor, încurajându-i să cultive şi să persevereze în valorile creştine. Este o invitaţie iubitoare şi paternă la reconciliere, la dreptate şi la perseverenţă în credinţă, precum şi o speranţă pentru un impact pozitiv asupra societăţii.

Eminenţă, cât de importantă este această călătorie în Africa şi pe plan diplomatic?

Fiecare călătorie apostolică are şi o valenţă diplomatică, deoarece reprezintă o oportunitate pentru a consolida relaţiile bilaterale dintre Sfântul Scaun şi ţările vizitate de papa, care are astfel ocazia să întâlnească autorităţile şi să discute despre probleme de interes comun, cu caracter naţional, regional şi internaţional. În Africa, acest lucru capătă o semnificaţie deosebită, deoarece continentul este marcat de potenţialităţi enorme, dar şi de mari provocări. După cum se ştie, diplomaţia pontificală are obiective clare: protejarea libertăţilor fundamentale, îndeosebi a libertăţii religioase, promovarea păcii, favorizarea dialogului, inclusiv interreligios, apărarea demnităţii fiecărei persoane umane şi încurajarea dezvoltării integrale a populaţiilor. Din această perspectivă, fiecare etapă a viitoarei călătorii apostolice, care cuprinde Maghrebul şi Africa sub-sahariană, devine o ocazie pentru a reafirma angajarea Bisericii, alături de instituţiile civile şi religioase, în favoarea coexistenţei paşnice între credinţe şi grupuri etnice diferite, a dreptăţii sociale, a luptei împotriva sărăciei şi a protejării demnităţii umane. În definitiv, în sprijinul unei Africi mai drepte, paşnice şi solidare.

Africa este adesea supusă unor practici prădătoare şi este adesea marcată de sărăcie, corupţie şi violenţă. Cum se pot rupe aceste cicluri şi cât de important este rolul catolicilor în aceste procese?

Africa este un continent bogat în resurse umane, culturale şi naturale, dar prea adesea supus unor dinamici care îi împiedică dezvoltarea: sărăcie, corupţie, violenţă şi modele de exploatare, unele dintre ele provenind din exterior şi sărăcind populaţii deja vulnerabile. Ruperea acestor mecanisme necesită angajare şi perseverenţă. Biserica Catolică este prezentă în Africa prin şcoli, spitale, centre de primire şi opere caritabile, care oferă adesea un răspuns concret nevoilor fundamentale ale persoanelor. Dar răspunsul Bisericii nu se limitează la opera caritabilă: implică formarea conştiinţelor, educarea tinerilor la valorile demnităţii, dreptăţii şi solidarităţii. Aici credincioşii catolici sunt chemaţi să joace un rol decisiv, nu numai ca simpli beneficiari ai unui mesaj, ci ca protagonişti activi ai schimbării în viaţa lor, în diferitele comunităţi şi în instituţii.

Care este urarea dumneavoastră pentru această vizită apostolică, într-o ţară pe care şi dumneavoastră o iubiţi mult?

Urarea mea este ca această călătorie apostolică să lase o amprentă profundă asupra a trei dimensiuni strâns legate între ele: pacea, dialogul şi creşterea Bisericii locale. Pacea, înainte de toate, în ţările care încă poartă cicatricile conflictelor şi diviziunilor şi unde prezenţa Sfântului Părinte poate favoriza un sentiment de reconciliere. Dialogul, unde întâlnirile cu autorităţile civile şi cu reprezentanţii altor tradiţii religioase pot deschide noi spaţii de înţelegere reciprocă. În cele din urmă, creşterea Bisericilor locale, adesea mici, uneori izolate, dar întotdeauna generoase. Africa este un continent tânăr, bogat în credinţă şi în vitalitate, iar vizita Sfântului Părinte este un act de încredere în viitorul său. Un viitor pe care Biserica intenţionează să-l însoţească în continuare cu dăruire şi speranţă.

Massimiliano Menichetti

(După Vatican News, 11 aprilie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu