© Vatican Media

Lunea Îngerului, când Paştele devine drum

Lunea Îngerului (= a doua zi din Octava Paştelui) prelungeşte bucuria Paştelui şi aminteşte de vestea mormântului gol, inimă a credinţei creştine. Figura îngerului ne invită să învingem frica, să-l recunoaştem pe Cel Înviat prezent pe drumul nostru zilnic şi să devenim martori ai speranţei, misiunii şi bucuriei în timpul pascal şi în viaţa Bisericii.

Lunea Îngerului este prelungirea liturgică a evenimentului central din istoria mântuirii: Învierea lui Isus Cristos din morţi. Biserica nu consideră această zi o simplă anexă festivă, ci prima reverberaţie în timp a unei lumini care nu se stinge. Înţelegerea semnificaţiei sale teologice şi spirituale înseamnă a pătrunde mai adânc în inima misterului pascal. Numele de "Lunea Îngerului" îşi are originea în scena evanghelică din Mt 28,1-7, în care un înger li se arată femeilor care au venit la mormântul lui Isus. Găsind piatra cea mare rostogolită şi mormântul gol, îngerul le încurajează şi rosteşte cuvintele care vor schimba pentru totdeauna cursul istoriei: "Voi, nu vă temeţi! Ştiu că-l căutaţi pe Isus cel răstignit. Nu este aici, căci a înviat după cum a zis. Veniţi şi vedeţi locul unde a zăcut! Mergeţi în grabă şi spuneţi discipolilor lui" (Mt 28,5-7). Tradiţia a mutat comemorarea acestui eveniment din dimineaţa de Paşte în ziua următoare, evidenţiind în mod special figura mesagerului ceresc. Denumirea "Lunea Îngerului" păstrează o profundă intuiţie teologică.

Sfântul Ioan Paul al II-lea, la Regina Coeli din 1 aprilie 1991, a oferit o reflecţie iluminatoare: pentru a rosti pentru prima dată cuvintele "A înviat", o fiinţă umană nu era suficientă. Femeile care au ajuns la mormânt puteau numai să constate că mormântul era gol, dar nu puteau afirma "A înviat". Acest adevăr necesita mărturia unei fiinţe superioare: îngerul. Papa Francisc, la Regina Coeli de Lunea Îngerului 2021, a reluat această intuiţie: "Numai un înger cu puterea dată de Dumnezeu putea declara că Isus a înviat". Îngerul este, aşadar, martorul autorizat să proclame cea mai mare noutate din istorie. Îngerul de la mormânt este, aşadar, slujitorul Domnului înviat, însărcinat să aducă oamenilor vestea bună pe care Dumnezeu însuşi a împlinit-o. Această zi se încadrează în Octava Paştelui, pe care Biserica o celebrează ca o unică mare zi de sărbătoare. Obiceiul de a prelungi solemnitatea pascală la o săptămână întreagă îşi are rădăcinile în tradiţia ebraică a săptămânii azimelor.

Benedict al XVI-lea, în audienţa din 15 aprilie 2009, a subliniat cum octava "rezumă întregul mister al mântuirii; cuprinde fluxul care transferă timpul în veşnicie". În Biserica primară, neofiţii nou-botezaţi purtau încă veşmântul alb pe care îl primeau la Veghea Pascală în toate cele opt zile, fiind introduşi treptat în catehezele mistagogice ale episcopilor. Această dimensiune baptismală invită fiecare creştin să-şi redescopere propria identitate de înviat în Cristos. Lunea Îngerului nu poate fi pe deplin înţeleasă fără relatarea despre discipolii de la Emaus (Lc 24,13-35). Acei doi discipoli pleacă din Ierusalim cu feţe triste, purtând greutatea dezamăgirii şi a doliului: ei sunt icoana fiecărui om care a trăit o Vineri Sfântă interioară. Cel Înviat devine tovarăşul lor de drum, explică Scripturile şi se face cunoscut în frângerea pâinii. Nu impune prezenţa sa, ci se lasă rugat: "Rămâi cu noi, căci se lasă seara şi ziua este deja pe sfârşite" (Lc 24,29). Lunea Îngerului este ziua de la Emaus: ziua în care Cel Înviat ajunge la fiecare călător descurajat şi transformă durerea sa în foc în inimă.

Această zi binecuvântată oferă spiritualităţii creştine trei invitaţii fundamentale. Prima este să contemplăm mormântul gol, lăsându-ne uimiţi de absenţa-prezenţa Celui Înviat, cu certitudinea că moartea nu are ultimul cuvânt. A doua este să ne lăsăm eliberaţi de frică: femeile din Evanghelie trec de la spaimă la mare bucurie, iar acelaşi parcurs este propus fiecărui creştin, de la paralizia fricii la libertatea plină de bucurie a Paştelui. A treia este să alergăm să vestim cu "frică şi cu bucurie mare" (Mt 28,8): cei care au auzit răsunând în inimă cuvintele "Nu este aici, a înviat" sunt inevitabil îndemnaţi să le vestească. După cum a scris Hans Urs von Balthasar, "misiunea Bisericii de a vesti această justificare universală a lui Dumnezeu în lume prin evenimentul pascal rămâne o misiune de bucurie". Lunea Îngerului este ziua în care Biserica învaţă că Cel Înviat o precedă întotdeauna. "El merge înaintea voastră în Galileea; acolo îl veţi vedea" (Mt 28,7): aceste cuvinte ale îngerului sunt programul spiritual al fiecărui creştin. Cristos nu aşteaptă să ajungem la el în locurile sigure ale mormintelor noastre spirituale, ale certitudinilor noastre consolidate, ale obiceiurilor noastre confortabile, ale limitelor acelui deja cunoscut, ci ne cheamă afară, spre lumea deschisă a misiunii şi a carităţii. Fiecare creştin care, în forţa Paştelui şi a Botezului, rosteşte cu viaţa sa cuvintele "A înviat", este părtaş într-un fel de misiunea îngerească. Şi în acest sens, Lunea Îngerului nu este o singură zi: este vocaţia permanentă a Bisericii în timpul pascal, care pentru credincios este fiecare zi a propriei existenţe.

Paolo Morocutti

(După Agenţia SIR, 6 aprilie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu