A apărut revista "Lumina creștinului" pe luna aprilie 2026
Revista "Lumina creștinului" pe luna aprilie 2026 stă la dispoziția tuturor cititorilor pentru a-i fi parcurse paginile. Acest număr oferă articole care au în centrul solemnitatea Paștelului, mai ales în mesajul episcopului Iosif Păuleț. Nu lipsesc nici informațiile despre cele mai importante evenimente liturgice și pastorale din viața Diecezei de Iași. În ansamblul lor, cele 28 de pagini vor să ofere o oglindă a vieții ecleziale locale și universale și să fie un impuls în trăirea credinței creștine.
Pe copertă apare imaginea Mântuitorului înviat, așa cum putea fi văzut în catedrala din Iași în anii precedenți. La paginile 3-4, se poate citi scrisoarea pastorală a PS Iosif Păuleț, cu ocazia Paștelui: "Cristos, speranța mea a înviat!" Despre călătoriile apostolice ale Papei Leon al XIV-lea vă informează pagina 5. După ce a vizitat Monaco, Sfântul Părinte va mai ajunge în Africa, în luna aprilie, și în Spania, în luna iunie a acestui an.
Un interviu cu gânduri spirituale și mărturia unei chemări la viața consacrată găsiți la paginile 6-7. Sr. Dorotea Ghercă, din Ordinul Clariselor Urbaniene, vorbește despre frumusețea slujirii lui Dumnezeu în mănăstire, departe de zgomotul lumii, însă dedicată rugăciunii pentru cei care au nevoie. Pe drumul formării pentru sfânta Preoție, lectoratul și acolitatul sunt două ministere pe care candidatul le primește pentru a fi mai conștient de starea de viață pentru care se pregătește. Dintre noii lectori și acoliți, unii au vrut să ne împărtășească din trăirile avute cu ocazia instituirii loc ca lectori, respectiv acoliți.
"A doua cupolă" este articolul lui Vlad Ropotică. Vorbind despre Ierusalim se referă și la Domul Stâncii, dar mai departe la Isus care plânge asupra cetății și asupra celor care astăzi persistă în indiferență. La pagina 10, citiți o reflecție cu privire la intenția de rugăciune pentru luna aprilie: pentru preoții care se confruntă cu momente de încercare în vocația lor, semnată de Amalia Adalmina Bolea. Pr. Iosif Antili comentează un detaliu din episodul cu ucenicii de la Emaus, și anume gestul lui Isus de a se face că merge mai departe, subliniind libertatea în a-l invita pe Isus la noi.
Pagina 12 ilustrează biografia a doi viitori beatificați: Jan Bula și Vaclav Drbola, în prezentarea făcută de sr. Cristiana, OSB. Despre un nou sanctuar ne vorbește pr. Iosif Dorcu, la pagina 12: Barbana, unde o Madonă cu pruncul în brațe îi întâmpină pe pelerini de secole întregi, mai ales pe cei care vin spre ea în procesiunea cu bărci de la începutul lunii iulie a fiecărui an. Pentru semenii aflați în nevoie s-a organizat o "Colectă națională de alimente" despre care vorbește Isabela-Mădălina Șarig la pag. 14. "Să ajungeți sfinți!" le recomandă pr. Felician Tiba familiilor.
Copiii pot citi la pagina 16 despre Sfântul Hugo ca fiind episcopul fidelității. La pag. 17, tinerii găsesc un articol care li se adresează în special lor și vine din partea pr. Leonard Farcaș, "De la pustiu la grădina învierii". Tot tinerilor le scrie și pr. Eduard-Cristian David, caracterizând vocația ca fiind un rod al misterului pascal, la pag. 18. "Recuperarea simțului păcatului" este titlul de articol propus de pr. Ioan Balan pentru acest număr, în timp ce, pe aceeași pagină, pr. Cristian Chinez vorbește despre "Metamorfoze".
Pr. Florin-Petru Sescu ne convinge că timpul pentru a fi apostoli nu s-a încheiat, cu un nou articol intitulat "Biserica este misionară (IX)". La pagina 21, pr. Petru Ciobanu ne creionează biografia sumară a Papei Benedict al XIV-lea. Paginile 22-24 conțin un pachet de știri despre evenimentele cu caracter eclezial și liturgic din dieceză, adunate de Ovidiu Bișog. Mihaela Ciobanu semnează curierul juridic, iar sr. Lenuța Băcăoanu răspunde de poșta redacției de la pagina 16. Rebusul pr. Emanuel Imbrea încheie și acest număr. Pe coperta verso găsiți un fragment din mesajul Papei Leon al XIV-lea pentru Ziua Mondială de Rugăciune pentru Vocații.
Tututor cititorilor le doresc lectură plăcută și edificatoare!
Pr. Cristian Diac
* * *
Pentru abonamente la revista "Lumina creștinului" și la celelalte publicații ale Editurii "Presa Bună" consultați pagina de abonamente.
* * *
"Lumina creștinului"
Ed. "Presa Bună", ISSN 1453-3758, serie nouă, anul XXXVII, nr. 4 (436), aprilie 2026, 5 lei
* * *
Această revistă, în limita stocului disponibil, poate fi procurată prin comandă (cu plata taxelor poștale aferente expedierii):
Din Librăria "Presa Bună":
- prin poștă: Librăria "Presa Bună", Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26; 700064-Iași
- prin telefon și WhatsApp: 0770.477.565: de luni până vineri, între orele 9.00 și 19.00; duminica, între orele 10.00 și 18.00
- prin e-mail: libraria@ercis.ro
- prin Internet: www.ercis.ro/libraria
* * *
Vă invităm să accesați pagina "Noutăți editoriale" pe www.ercis.ro