Roman: Postul Mare, un drum al credinţei, al iertării şi al iubirii spre Înviere

"Postul Mare, un drum al credinţei, al iertării şi al iubirii spre Înviere" a fost tema întâlnirii persoanelor consacrate care s-a desfăşurat sâmbătă, 28 martie 2026, la Institutul Teologic Franciscan din Roman. Au participat în număr mare (cca 70 persoane consacrate), din congregaţii atât feminine, cât şi masculine din mai multe judeţe: Neamţ, Suceava, Iaşi şi Vaslui. Invitatul zilei a fost pr. Cristian Bîrnat, formator şi profesor la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" din Iaşi.

Părintele predicator ne-a invitat să ne amintim de începuturile consacrării vieţii noastre când iubirea, dăruirea curgea liber, fără măsură şi totuşi, pe parcursul vieţii consacrate, aceeaşi dăruire a trecut prin oboseală, prin încercare, fragilitate; inima nu a mai fost la un moment dat la fel de deschisă deoarece a trecut prin experienţe care au schimbat-o. Întrebarea care a fost adresată fiecăruia: mai poate această inimă să slujească din nou, ca înainte? Înviere înseamnă tocmai a ne regăsi drumul, chiar dacă adesea trecem prin oboseală şi încercări, iar inima noastră învaţă din nou să se deschidă.

Părintele a prezentat două exemple din Sfânta Scriptură care pot fi de ajutor în drumul nostru de credinţă: Mc 14,3-6, femeia care sparge un vas de alabastru cu mireasmă de nard curat, foarte scump şi unge capul lui Isus, semnificând în logica evangheliei iubirea care dăruieşte totul, fără să păstreze nimic pentru sine, nu se măsoară, nu calculează, întocmai aşa cum Isus se dăruieşte total pe Cruce pentru salvarea tuturor oamenilor.

Întâlnirea dintre Isus Cristos şi apostolul Toma (cel de-al doilea exemplu) care nu crede... până nu atinge rănile lui Isus ne învaţă că nu ne putem deschide inima, rănile în faţa oricui, ci în faţa unui prieten apropiat care ne poate oferi un balsam, o mângâiere pentru durerea împărtăşită. Isus este acel prieten intim care doreşte să atingă rana noastră, pentru a o vindeca. Rănile noastre sunt porţile de intrare ale lui Dumnezeu în existenţa noastră, pentru a le vindeca cu harul său. Deşi ne-am fi aşteptat ca Învierea lui Isus să fi şters durerea, suferinţa, semnul cuielor şi al rănilor lui Isus, să le fi închis şi vindecat, însă ele rămân, deoarece sunt povestea iubirii şi a dăruirii scrise pe trupul lui Isus cu alfabetul rănilor.

Un alt exemplu: Tâmplăria de aur (practicată în Japonia): dacă un obiect se sparge, bucăţile acestuia sunt sudate cu un fir de aur, astfel că noul obiect obţinut este mult mai scump, mai preţios. Rănile noastre nu sunt inutile, ci în mâna lui Dumnezeu, care va folosi firul de aur care este iubirea sa, dăruirea sa, harul său, bucăţile fărâmiţate vor fi reconstituite, iar viaţa noastră va deveni şi mai preţioasă. Mai mult putem noi înşine să devenim "vindecători răniţi" care să îi ajute pe alţii, martori ai speranţei şi iubirii, care împrăştie parfumul vieţii consacrate, mireasma lui Cristos.

Rugăciune: Doamne Isuse, tu ai trecut prin Cruce şi ai înviat purtând rănile tale, aprinde şi inima noastră acolo unde a obosit, acolo unde poate s-a închis, acolo unde a învăţat să se protejeze. Dă-ne curajul acelei femei care a ştiut să dăruiască fără măsură. Dă-ne încrederea lui Toma, care a îndrăznit să se apropie. Intră, Doamne, în ceea ce este fragil în noi şi lasă ca harul tău să transforme ceea ce purtăm. Aprinde din nou viaţa în noi cu Lumina Învierii Tale, cu o inimă care rămâne deschisă, şi fă din viaţa noastră un loc în care să se simtă mireasma Învierii. Amin.

Sr. Iuliana Bîrnat
(Surorile Slujitoarele Săracilor)

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteţi vedea în Albumul foto: 28 martie: Roman: Postul Mare, un drum al credinţei, al iertării şi al iubirii spre Înviere