© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanţilor la întâlnirea promovată de Centrul Naţional pentru Transplanturi (26 martie 2026)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Excelenţă,

Domnule ministru,

Doamnelor şi domnilor, bine aţi venit şi mulţumesc pentru răbdare!

Sunt bucuros să vă primesc cu ocazia Adunarea Generală a Reţelei Naţionale de Transplant şi mulţumesc Academiei Pontificale pentru Viaţă, care urmăreşte acest sector important. Prezenţa voastră mărturiseşte angajarea atâtor lucrători din domeniul sănătăţii, profesionişti şi voluntari care, cu competenţă şi dăruire, sunt în slujba vieţii umane în momentele de fragilitate mai mare.

Comemoraţi o aniversare importantă: acum şaptezeci de ani a avut loc prima donare în Italia, când fericitul preot Carlo Gnocchi a cerut ca, după moartea sa, corneele sale să fie prelevate şi transplantate la doi pacienţi foarte tineri asistaţi de Opera sa, care au putut să vadă din nou. Acel gest, făcut într-un context încă lipsit de o legislaţie organică, a stârnit o reflecţie amplă în societatea italiană şi a contribuit la iniţierea unui parcurs de definire legislativă.

La doar câteva săptămâni după gestul părintelui Gnocchi, Papa Pius al XII-lea a oferit o primă orientare morală cu privire la aceste teme, recunoscând legitimitatea prelevării cu scopuri terapeutice, respectând în acelaşi timp demnitatea corpului uman şi drepturile persoanelor implicate¹. Încă de la început, aşadar, reflecţia Bisericii a însoţit dezvoltarea medicinii de transplant, recunoscându-i valoarea şi, în acelaşi timp, indicând criteriile etice necesare.

De atunci, o bogată dezvoltare de cercetări ştiinţifice şi de dedicare umană a condus Reţeaua Italiană de Transplant la rezultate semnificative, recunoscute la nivel internaţional. În spatele acestor rezultate există un patrimoniu de competenţe precum şi o cultură a responsabilităţii şi încrederii care cere să fie păstrată şi susţinută.

Sfântul Ioan Paul al II-lea, în enciclica Evangelium vitae, a amintit că, printre gesturile care hrănesc cultura vieţii, "donarea de organe, realizată în moduri etic acceptabile, merită o apreciere deosebită" (nr. 86). Este, de fapt, o acţiune care uneşte generozitatea darului cu responsabilitatea morală care îl însoţeşte. Catehismul Bisericii Catolice afirmă, la rândul său, că "donarea de organe după moarte este un act nobil şi meritoriu şi trebuie încurajată ca o manifestare a unei solidarităţi generoase" (nr. 2296), amintind în acelaşi timp necesitatea consimţământului şi a respectului pentru demnitatea persoanei. Este întotdeauna necesar să fim vigilenţi pentru a evita orice formă de comercializare a corpului uman şi pentru a garanta criterii juste şi transparente pentru transplanturi².

Medicina transplantului ne aminteşte că relaţia de îngrijire, de încredere şi de responsabilitate reciprocă este o condiţie indispensabilă pentru ca transplantul să se poată realiza. Însăşi posibilitatea de a salva vieţi prin transplanturi depinde, de fapt, de generozitatea donatorilor³.

Papa Francisc a subliniat că donarea nu se epuizează în utilitatea sa socială, oricât de importantă ar fi, ci se configurează ca expresie a fraternităţii universale. De asemenea, a reiterat că ea trebuie să rămână un act gratuit, capabil să mărturisească o cultură a ajutorului, a darului, a speranţei şi a vieţii⁴. Este o reamintire deosebit de preţioasă într-un timp în care totul riscă să fie evaluat conform logicii preţului, eficienţei sau interesului.

La rândul meu profit de această ocazie pentru a încuraja cercetarea ştiinţifică, care continuă să deschidă perspective importante pentru medicina transplantului. Ea este chemată să dezvolte soluţii tot mai eficiente pentru a răspunde la cererea de organe şi la necesităţile pacienţilor, într-un context în care cererea depăşeşte încă mult disponibilitatea. Acest angajare trebuie să continue întotdeauna împreună cu o reflecţie responsabilă, astfel încât progresul ştiinţific să rămână orientat spre binele integral al persoanei şi spre respectarea demnităţii sale.

Vă exprim tuturor recunoştinţa mea. Munca voastră este exigentă şi adesea ascunsă, care necesită competenţă şi rigoare şi, în acelaşi timp, conştiinţă, echilibru şi simţ viu de umanitate. În ea se împletesc responsabilităţi clinice, decizii delicate şi relaţii care ating viaţa persoanelor în cele mai dificile momente. Continuaţi să o desfăşuraţi cu fidelitate şi dăruire, având întotdeauna ca referinţă binele pacientului.

În cele din urmă, încurajez instituţiile şi voluntarii să îşi continue munca de informare şi conştientizare, astfel încât să se poată dezvolta o cultură a donării tot mai conştientă, liberă şi împărtăşită, capabilă să recunoască acest gest ca semn de solidaritate, de fraternitate şi de speranţă.

Vă doresc tot binele în angajarea voastră asociată şi invoc binecuvântarea Domnului asupra voastră şi a celor dragi ai voştri.

Vă mulţumesc.

[Binecuvântare]

Vă mulţumesc din nou şi vă urez toate cele bune pentru munca voastră!

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu

Note:

1. Pius al XII-lea, Discurs adresat Asociaţiei donatorilor de cornee şi Uniunii Italiene Orbi (14 mai 1956).

2. Cf. Sf. Ioan Paul al II-lea, Discurs la al 18-lea Congres Internaţional al Societăţii de Transplanturi (29 august 2000).

3. Benedict al XVI-lea, Discurs adresat participanţilor la Congresul internaţional despre tema: "Un dar pentru viaţă. Consideraţii despre donarea de organe", promovat de Academia Pontificală pentru Viaţă (7 noiembrie 2008).

4. Cf. Francisc, Discurs adresat Asociaţiei Italiene pentru Donarea de Organe, Ţesuturi şi Celule (13 aprilie 2019).