© Vatican Media

Cardinalul Coccopalmerio: Sinodalitatea nu este pe deplin înţeleasă; formarea adecvată a păstorilor şi a laicilor

Cardinalul prezintă pentru mass-media vaticane cartea sa "Chiesa Sinodale in Cammino" ["Biserica Sinodală pe cale"] (LEV), o recitire a documentului final al Sinodului 2023-2024, destinată parohilor, astfel încât indicaţiile conţinute în text să poată fi aplicate concret. "Sinodalitatea trebuie să devină structurală în Biserică. Un act de guvernare nesinodal este ca o Liturghie fără credincioşi", a afirmat cardinalul. De asemenea, a cerut o formare reînnoită a laicilor, începând cu copiii: "Contribuţia lor este decisivă".

"O recitire pentru păstorii de suflete, în vederea unei cateheze pentru credincioşi şi în mod deosebit pentru membrii structurilor sinodale". Aşa sintetizează cardinalul Francesco Coccopalmerio cartea sa, Chiesa Sinodale in Cammino, il documento finale del Sinodo dei Vescovi 2023-2024. Una rilettura pastorale [Biserica Sinodală pe cale, documentul final al Sinodului Episcopilor 2023-2024. O recitire pastorală], publicată de Libreria Editrice Vaticana. Acest volum subţire - cu prefaţa cardinalului Mario Grech, secretar general al Sinodului - interpretează cele 155 de puncte ale textului, publicat la încheierea celei de-a doua sesiuni a Sinodului, subliniind modul în care temele discutate se aplică la viaţa concretă a Bisericii. Biserică ce necesită "pasiune" şi "convingere" mai mare pentru ca sinodalitatea să devină structurală, a declarat Coccopalmerio pentru mass-media vaticane.

Eminenţă, de ce aţi dorit să scrieţi această carte?

Cartea s-a născut din exigenţa de a traduce pastoral Documentul final al Sinodului Episcopilor, adică sinteza lucrărilor făcute de cele două Sinoade din 2023 şi 2024. Este un document foarte bogat, dar şi foarte dificil de utilizat direct pentru conferinţe sau cateheză. Aşadar, am voit să fac o recitire şi o simplificare care să folosească mai ales pentru păstorii de suflete, în mod deosebit pentru parohi. Când un paroh doreşte să le explice credincioşilor săi, în mod deosebit membrilor consiliului pastoral parohial, ce este sinodalitatea conform învăţăturii autoritare a Bisericii, poate apela la acest text. Volumul este structurat în câteva teme: pentru fiecare temă, sunt recitite pasaje mai semnificative din Document şi se face o reflecţie ulterioară asupra a ceea ce s-a citit. Se explică, se reflectează, se caută să se aplice la viaţa concretă.

Care sunt, în opinia dumneavoastră, punctele forte ale Documentului final, pe care Papa Francisc l-a acceptat şi ca magisteriu obişnuit?

Papa Francisc a acordat Documentului o relevanţă doctrinală foarte puternică. Deşi aş putea enumera câteva puncte cheie, cred că este util să evidenţiez două. Primul este conceptul de sinodalitate eclezială. Se poate vorbi de două concepte de sinodalitate eclezială: unul generic, celălalt mai specific. Conceptul generic este orice activitate în Biserică întreprinsă împreună, conform unei "spiritualităţi sinodale": nu acţionez singur, ci cu alţii. Acest concept, însă, are defectul de a considera orice activitate în Biserică drept sinodalitate şi, prin urmare, confundă sinodalitatea cu eclezialitatea. Conceptul specific de sinodalitate eclezială, în schimb, se referă la activitatea comună a doi subiecţi, a păstorilor şi a credincioşilor. Această activitate constă în a se aduna, a dialoga, a cunoaşte şi a decide binele Bisericii. Binele, de exemplu, al unei parohii. Aceste patru activităţi desfăşurate de păstori şi credincioşi sunt apoi găzduite în structuri de sinodalitate, de exemplu, în cazul unei parohii, în consiliul pastoral parohial.

Al doilea punct fundamental, în opinia mea, este acesta: atunci când păstorii şi credincioşii se adună, dialoghează, cunosc şi decid binele Bisericii, se produce ceea ce documentul numeşte prezenţa Duhului Sfânt, care face ca glasul său să fie auzit şi gândurile sale să fie cunoscute. Astfel, în acele structuri, se produce ceva "uman", dar în acelaşi timp ceva care depăşeşte această vizibilitate umană.

Eminenţă, menţionaţi şi câteva afirmaţii generice sau poate şi câteva repetiţii în cadrul Documentului. La ce vă referiţi?

Lucruri foarte marginale, deoarece textul a fost alcătuit rapid. Cu multă muncă, dar încercând să nu se piardă nimic din toate contribuţiile. Probabil ar fi fost necesar mai mult timp pentru regândire, pentru mai mare coerenţă. Totuşi, dacă unul citeşte şi încearcă să traducă toate acestea într-un limbaj mai simplu, poate combina repetiţiile sau ceea ce este poate mai bine spus într-o parte, într-o altă parte.

Să vorbim despre Sinodul despre Sinodalitate, un proces pe care Francisc a voit să-l înceapă "de jos", adică de la credincioşi, de la poporul lui Dumnezeu şi de la dieceze. În opinia dumneavoastră, cât timp va dura până când indicaţiile care reies din Documentul final redactat la Vatican vor ajunge la bază, adică înainte de a găsi o aplicare concretă în dieceze şi printre credincioşi?

Suntem în faza de implementare a concluziilor Sinodului şi, în primul rând, trebuie să înţelegem ce ne-a spus Documentul final, ce este sinodalitatea etc. Cât de necesară va fi? Nu ştiu, cred că prima cerinţă este ca păstorii de suflete, dar şi credincioşii, să înţeleagă importanţa sinodalităţii. Este adesea percepută ca un lucru străin, dar nu este adevărat… În schimb, ar trebui să fie încântător să spunem: "Eu conduc comunitatea mea, parohia mea, cu contribuţia tuturor credincioşilor". De obicei, fac o analogie între celebrarea unui consiliu pastoral parohial şi celebrarea Euharistiei. Să luăm un paroh care spune: "Celebrez Liturghia, îi chem pe toţi credincioşii la biserică duminica şi, când sunt toţi prezenţi, îi salut, recit câteva rugăciuni, dar apoi mă duc să celebrez Liturghia în criptă sau capelă. Când termin, mă întorc şi îmi iau rămas bun". Or, dacă un paroh ar spune asta, am exclama: "Ai înnebunit!". De ce? Pentru că am înţeles acum pe deplin că celebrarea Liturghiei nu este numai a ta, chiar dacă este validă, ci ne aparţine tuturor, sub conducerea ta. Dacă nu suntem acolo, nu este o Euharistie normală, lipseşte ceva esenţial. În mod similar, ar trebui să fim tot mai convinşi că un act de conducere a Bisericii săvârşit numai de paroh sau numai de episcop este ca o celebrare a Liturghiei săvârşită numai de preot. Toţi trebuie să participe la acest act, aşa cum toţi trebuie să participe la Liturghie. Să ne dăm seama de acest lucru. Dacă va fi uşor să introducem această concepţie de sinodalitate şi, de asemenea, să avem convingerea şi pasiunea că aşa stau lucrurile, cu siguranţă vom grăbi introducerea sinodalităţii în viaţa Bisericii.

Uneori se are impresia că sinodalitatea în parohii şi în Bisericile locale este percepută aproape ca o povară birocratică, o greutate. Cum se poate evita acest lucru?

Dacă nu ne dăm seama de importanţa colaborării, sinodalitatea va fi întotdeauna percepută ca o povară, ca ceva de neînţeles. Revenind la analogia cu Euharistia, ar fi ca şi cum parohul ar spune: "Mă apasă faptul că suntem cu toţii în biserică şi celebrăm împreună". Bine, dar eşti destul de în urmă.

Aţi participat la mai multe Sinoade. Ce roade speraţi că acest Sinod despre sinodalitate va aduce Bisericii, care, în acest moment, se îndreaptă spre Adunarea Eclezială din 2028?

Cred că primul lucru este acela al convingerii şi al pasiunii pentru sinodalitate şi apoi şi o consolidare a formării laicilor. Laicii au nevoie să înţeleagă tot mai mult că este decisivă contribuţia lor şi că pentru a putea oferi această contribuţie este necesară o formare de cateheză, de explicare a realităţii şi a iniţierii. Când un copil se pregăteşte, de exemplu, pentru Împărtăşanie sau Mir, i se explică toate realităţile fundamentale ale vieţii Bisericii. Acestea trebuie să includă şi o privire la activitatea comună în parohie. În copii ar trebui să se trezească pasiunea de a fi o comunitate, astfel încât să aibă dorinţa de a o cunoaşte şi de a face ceva. Un copil care se întreabă deja: "Ce pot face pentru parohia mea?" ar pune deja o întrebare foarte interesantă şi ar fi un subiect foarte potrivit pentru a dezvolta o cateheză.

Aşadar, speranţa este ca sinodalitatea să devină structurală în Biserică…

Trebuie reînnoită mult formarea, inclusiv a păstorilor. Trebuie retrezită această conştiinţă în credincioşi pentru ca să simtă că fac parte dintr-o comunitate şi dorinţa de a cunoaşte problemele comunităţii, de a spune: "Ce pot face eu pentru această comunitate? Cu ce pot contribui eu în termeni de gândire, în termeni de activitate?". Pe scurt, trebuie să avem o formare, o perspectivă care de atâtea ori nu există acum.

Salvatore Cernuzio

(După Vatican News, 25 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu