© Vatican Media

Au fost publicate de Secretariatul General al Sinodului rapoartul finale al Grupului de studiu nr. 2 şi cel al Comisiei SCEAM

Ascultarea strigătului săracilor şi al Pământului şi provocarea pastorală a poligamiei

Secretariatul General al Sinodului a publicat marţi, 24 martie 2026, Raportul final al Grupului de studiu nr. 2 despre Ascultarea strigătului săracilor şi al Pământului şi cel al Comisiei Simpozionului Conferinţelor Episcopale din Africa şi Madagascar (SCEAM) despre Provocarea pastorală a poligamiei.

Aceasta este a patra şi a cincea publicare, în urma difuzării rapoartelor finale a trei dintre cele zece Grupuri de studiu înfiinţate cu ocazia întâlnirii despre sinodalitate, şi anume cele despre Misiunea în mediul digital (Grupul nr. 3), Revizuirea "Ratio Fundamentalis Institutionis Sacerdotalis" într-o perspectivă misionară sinodală (Grupul nr. 4) şi Participarea femeilor la viaţa şi conducerea Bisericii (Grupul nr. 5).

Grupul nr. 2

Raportul final al Grupului de studiu 2 este structurat în mai multe secţiuni. Precedat de o reflecţie a cardinalului iezuit Michael Czerny, prefectul Dicasterului pentru Promovarea Dezvoltării Umane Integrale, acesta îşi propune să răspundă la cele cinci întrebări fundamentale încredinţate Grupului cu privire la modul în care Biserica poate asculta mai bine strigătul săracilor şi al Pământului. Documentul, conform unei declaraţii a Secretariatului General al Sinodului, porneşte de la convingerea teologică că a asculta săracii şi Pământul nu este o opţiune pastorală, ci un act de credinţă constitutiv al misiunii ecleziale, înrădăcinat în dubla poruncă a iubirii şi în exemplul bunului samaritean. După cum aminteşte cardinalul Czerny în prefaţă, termenul "ascultare" desemnează un proces integral care include întâlnirea, înţelegerea problemei, acţiunea, evaluarea şi sprijinul spiritual şi care priveşte fiecare creştin, chiar şi cei care se simt săraci. Întrebarea călăuzitoare a întregii lucrări a Grupului devine, aşadar: cum poate Biserica să asculte mai bine aceste două strigăte interconectate, conştientă că a răspunde la strigătul săracilor înseamnă şi a răspunde la strigătul Pământului şi invers?

Ulterior, după ce a schiţat modalităţile de lucru, limitele întâmpinate şi lecţiile învăţate, Raportul identifică instrumentele deja disponibile în Biserică - parohii, comunităţi de bază, mişcări, organizaţii Caritas, reţele ecumenice şi internaţionale - şi valorizează bogăţia acestora, invitând totodată la depăşirea tentaţiei unei delegări ilegitime către structuri specializate, chemând fiecare persoană botezată la coresponsabilitate. Printre propunerile concrete se numără crearea unui Observator eclezial despre dizabilitate, sugerat de un subgrup compus în majoritate din persoane cu dizabilităţi, ca model care poate fi replicat la nivel local şi regional pentru a da glas tuturor grupurilor marginalizate.

Pe plan teologic, Raportul solicită o teologie născută din ascultarea săracilor şi a Pământului ca locuri teologice autentice (loci theologici) şi solicită ca teologii din comunităţile cele mai vulnerabile să se implice activ în elaborarea documentelor magisteriale. Se acordă o atenţie puternică formării: programele de formare pentru laici, călugări şi seminarişti trebuie să integreze întâlnirea directă cu periferiile existenţiale, competenţa la ascultare ca disciplină spirituală - nu numai ca tehnică - şi analiza socială. Documentul se încheie cu o viziune a unei Biserici sinodale capabile să devină ea însăşi instrument de ascultare, nu limitându-se să aibă structuri pentru ascultare, ci transformând fiecare dintre membrii săi într-o prezenţă misionară alături de cei mai vulnerabili.

Raportul lui SCEAM

Simpozionul Conferinţelor Episcopale din Africa şi Madagascar (SCEAM) a elaborat o reflecţie organică asupra provocării pastorale a poligamiei, înrădăcinată în contextul cultural, antropologic şi teologic al continentului african. Raportul începe cu recunoaşterea valorii sacre a familiei africane, fondată pe alianţa dintre grupurile umane, cu strămoşii şi cu Dumnezeu, în care copiii sunt consideraţi binecuvântare divină, iar dorinţa de a avea urmaşi numeroşi este parte integrantă a identităţii comunitare. În acest orizont se încadrează istoric existenţa poligamiei, un fenomen care nu este exclusiv al Africii, dar deosebit de înrădăcinat şi urgent pastoral acolo.

Analiza biblică îi revelează ambivalenţa: tolerată în Vechiul Testament, ea este depăşită progresiv de revelaţia neotestamentară, în care Isus - referindu-se la planul originar al Creatorului - afirmă clar unitatea şi indisolubilitatea căsătoriei. Documentul reafirmă cu fermitate doctrina Bisericii: căsătoria creştină este monogamă prin natură teologică şi nu prin impunere culturală. Pe planul pastoral, SCEAM exclude orice formă de recunoaştere a poligamiei şi recomandă ca înşişi catecumenii poligami să nu fie admişi la botez înainte de a fi îmbrăţişat în mod liber angajamentul faţă de căsătoria monogamă. Nu este vorba de excludere sau stigmatizare, ci mai degrabă de o însoţire răbdătoare şi respectuoasă, inspirată de milostivirea lui Cristos. Demnitatea femeii este plasată în centrul acestei slujiri pastorale, cu Maria - mama lui Isus - oferită ca model al unei evanghelizări întrupate în cultură. Concluzia deschide calea către o "pastoraţie a proximităţii" capabilă să deschidă uşile Bisericii celor care trăiesc la periferiile spirituale şi existenţiale, recunoscând în fiecare persoană un fiu al lui Dumnezeu chemat la iubire fidelă şi la Alianţă.

Ambele Rapoarte, în diversităţile lor tematice, mărturisesc despre drumul sinodal al Bisericii: o Biserică ce ascultă, discerne, însoţeşte şi care, înrădăcinată în Evanghelie, nu încetează să se apropie de fiecare bărbat şi femeie, răspunzând provocărilor timpului nostru.

Rapoartele finale şi un scurt rezumat în cinci limbi sunt disponibile pe site-ul Secretariatului General al Sinodului, www.synod.va.

(După L'Osservatore Romano, 24 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu