© Agenţia SIR

Martirii din Algeria. Dom Georgeon (trapişti): "Mesaj de pace într-o lume sfâşiată de războaie"

Expoziţia "Chemaţi de două ori", dedicată martirilor din Algeria, se bucură de un succes extraordinar. După 15.000 de vizitatori la Întâlnirea pentru Prietenia Între Popoare de la Rimini, expoziţia este acum expusă la New York, Paris, Lourdes, Milano, Roma, Madrid şi Buenos Aires. Acesta este un semn, spune abatele trapist Thomas Georgeon, că mesajul lor de pace "este de o importanţă vitală într-o lume sfâşiată de război".

Bărbaţi şi femei fideli lui Dumnezeu şi angajamentului de "a nu abandona pe prieten de-a lungul drumului, rămânând alături de el pentru a-i arăta prietenie". Dar mai presus de toate, bărbaţi şi femei locuiţi de pace, care cu viaţa lor şi martiriul lor au lăsat o moştenire "vitală într-o lume sfâşiată de război". Dom Thomas Georgeon, abate al Abaţiei La Trappe (Franţa) şi postulator al cauzei celor 19 martiri din Algeria, a vorbit astfel despre mărturia lor. După filmul "Oameni ai lui Dumnezeu", expoziţia "Chemaţi de două ori", dedicată întocmai mărturiei lor, se bucură de un succes extraordinar. Prezentată pentru prima dată la Întâlnirea pentru Prietenia dintre Popoare de la Rimini, pe care au vizitat-o 15.000 de persoane, expoziţia este acum expusă la New York, Paris, Lourdes, Milano, Roma, Madrid şi Buenos Aires. Miercurea trecută, 18 martie, părintele Georgeon a fost primit în audienţă de Papa Leon al XIV-lea. Astfel, l-am rugat pe abate să ne vorbească despre martirii din Algeria, inclusiv în perspectiva călătoriei apostolice pe care papa o va face în ţară între 13 şi 15 aprilie.

Care este moştenirea călugărilor de la Tibhirine astăzi?

În primul rând, fidelitatea faţă de o persoană (Cristos) şi faţă de un angajament (viaţa monastică) până la sfârşit, indiferent de orice dificultate. Într-o lume profund marcată de individualism, unde perseverenţa nu mai este valorizată (angajamentul în căsătorie, în viaţa călugărească, în preoţie, în viaţa comunitară…), la primul semn de dificultate, persoanele preferă să renunţe sau să arunce totul. Ei bine, aceşti martiri ne arată o cale complet diferită, o cale a înrădăcinării într-o alegere de viaţă fidelă lui Dumnezeu şi celor cu care s-a făcut acest angajament.

Un angajament care i-a condus la martiriu.

Sunt martiri ai alterităţii: i-au permis Celuilalt (Dumnezeu) să călăuzească viaţa lor pe urmele lui Isus Cristos, până la moarte, şi au murit din prietenie şi fidelitate faţă de celălalt, faţă de cei care împărtăşeau viaţa lor - adică un popor, în acest caz poporul algerian - şi nu avea de ales. Călugării de la Tibhirine ar fi putut foarte bine să aleagă să plece; vă asigur că totul fusese aranjat pentru plecarea lor de către autorităţile civile şi religioase! Nu, dorinţa lor, fiind creştini, nu era aceea de a abandona pe prietenul lor de-a lungul drumului, ci de a rămâne alături de el pentru a-i arăta prietenie, compasiune… În final, aş dori să adaug o altă trăsătură.

Care?

Martirii din Algeria ne învaţă ce înseamnă gratuitatea. Este un termen pe care nu-l mai auzim prea mult în societăţile noastre, unde totul trebuie să fie util, profitabil… Viaţa lor izvorăşte din acest altruism total care nu aşteaptă nimic în schimb. Moartea lor trebuie înţeleasă ca un act gratuit, un dar suplimentar care este un ecou al jertfei lui Cristos pe Cruce, bunătatea de neimaginat a lui Dumnezeu. Dumnezeu care iubeşte şi iartă, aşa cum relatează părintele Christian de Chergé în testamentul său spiritual.

De ce este important mesajul lor astăzi, într-o lume în flăcări?

Pentru că au fost profund oameni ai păcii. Aceasta nu înseamnă că nu au fost uneori chinuiţi de îndoială şi de violenţă, dar, în cele din urmă, pacea a prevalat întotdeauna în viaţa lor. Au fost profund conectaţi la bucuria păcii pe care cei din jurul lor sperau constant să o găsească. Au fost un pic ca Maria la picioarele Crucii, care ne ajută să suportăm cu seninătate ceea ce ne apasă, să dăm prioritate la ceea ce nu putem evita, amintindu-ne că secretul forţei Duhului se primeşte într-o inimă animată de dorinţa de pace. Este surprinzător de constatat că, după lansarea filmului "Oameni ai lui Dumnezeu" acum 15 ani, expoziţia "Chemaţi de două ori" se bucură acum de un succes extraordinar. Prezentată pentru prima dată la Întâlnirea pentru Prietenia Între Popoare de la Rimini, unde a fost vizitată de 15.000 de persoane, expoziţia este acum expusă la New York, Paris, Lourdes, Milano, Roma, Madrid, Buenos Aires… Mărturisind faptul că acest mesaj de pace al călugărilor de la Tibhirine, dar mai general al celor 19 martiri din Algeria, este de o importanţă vitală într-o lume sfâşiată de războaie.

Ce v-a spus Papa despre această moştenire când l-aţi întâlnit la Vatican?

Papa cunoaşte bine acest capitol recent din istoria Bisericii din Algeria. Să ne amintim că în seara alegerii sale, pe 8 mai, ziua în care Biserica îi comemorează liturgic pe cei 19 martiri din Algeriei, a cerut o pace "dezarmantă şi dezarmată", cuvinte inspirate cumva de experienţa episcopului Claverie, a celor două călugăriţe augustiniene Esther şi Caridad şi a călugărilor de la Tibhirine. Vara trecută, în mesajul său pentru Întâlnirea de la Rimini, a spus despre aceşti martiri: "În ei străluceşte vocaţia Bisericii de a locui în deşert în profundă comuniune cu întreaga omenire, depăşind zidurile de neîncredere care opun religiile şi culturile, în imitarea integrală a mişcării de întrupare şi de dăruire a Fiului lui Dumnezeu". Această cale a prezenţei şi simplităţii, a cunoaşterii şi a "dialogului vieţii", este adevărata cale a misiunii. Nu o auto-exhibiţie, în opoziţia identităţilor, ci dăruirea de sine până la martiriu a celor care îl adoră zi şi noapte, în bucurie şi în necaz, pe Isus ca singurul Domn.

Suntem înconjuraţi şi devastaţi de rău, de însăşi violenţa cuvintelor, de conflictul mai puternic decât orice dialog… cum putem să nu cădem în disperare… este posibil să învingem răul?

Ieşim dintr-un An Jubiliar al Speranţei; nu trebuie să-l irosim! Nu suntem îngeri; suntem cu toţii marcaţi de rău şi de violenţă, uneori noi înşine suntem artizanii acestuia. Cardinalul Pizzaballa a vorbit recent cu forţă despre situaţia din Orientul Mijlociu: "Abuzul şi manipularea numelui lui Dumnezeu pentru a justifica acest război, sau orice alt război, constituie cel mai grav păcat pe care îl putem comite în acest moment". "Războiul, a continuat el, este înainte de toate politic şi serveşte interese foarte concrete, ca majoritatea războaielor. Trebuie să facem tot ceea ce ne stă în putere pentru a nu lăsa spaţiu acestei retorici pseudo-religioase, care nu vorbeşte despre Dumnezeu, ci despre noi înşine". Pentru a învinge răul, trebuie să începem să-l combatem în noi înşine, eradicând orice sete de putere, de posesiune, de dominaţie asupra celorlalţi.

M. Chiara Biagioni

(După Agenţia SIR, 23 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu