Radio ERCIS FM - 5 ani de la înființare
În solemnitatea Sfântului Iosif, postul de radio al Diecezei de Iași ERCIS FM a sărbătorit joi, 19 martie 2026, 5 ani de la inaugurare. Aniversarea a fost marcată pe parcursul întregii zile prin momente liturgice și ediții speciale. Sfânta Liturghie din Catedrala "Sfânta Fecioară Maria, Regină" din Iași, prezidată de PS Iosif Păuleț, în prezența PS Petru Sescu, a PS Petru Gherghel și a multor invitați, a fost prinosul de recunoștință îndreptat spre cer, prin mijlocirea Sfântului Iosif, din partea echipei ERCIS FM, a colaboratorilor și a voluntarilor pentru toate realizările înscrise în intervalul celor cinci ani de emisie.
Ziua de 19 martie are o rezonanță specială pentru Radioul ERCIS FM: este ziua lui de naștere. Iar anul acesta s-au împlinit 5 ani de la prima emisie, de la primele cuvinte rostite într-un ceas foarte matinal, ora 5.00, către ascultători de către directorul de atunci și de acum al radioului, pr. Adrian Blăjuță. Ce a început atunci a avut continuitate neîntreruptă de-a lungul anilor, iar ceea ce era în fază germinală a cunoscut o dezvoltare și o extindere tot mai mare, neimaginată la aceste cote pe care le avem astăzi. Cu un început de emisie doar pe internet, în câteva luni ale anului 2021 apăreau primele frecvențe, la Piatra Neamț și la Roman (actualmente Butea), apoi a venit frecvența pe zona Bacău. Ulterior, s-au adăugat frecvențe în Onești și Iași. În proiect, pentru următorul timp este obținerea de frecvențe pentru Suceava și Focșani, așa încât să fie acoperit întreg teritoriul Diecezei de Iași. Însă internetul face posibilă receptarea radioului oriunde în lume, mai ales din partea românilor aflați în diaspora.
În decursul celor 5 ani postul a oferit mii de emisiuni, transmisiuni, interviuri, ediții speciale, momente spirituale care, toate împreună, constituie tezaurul prețios al acestui radio, a cărui existență este o sinergie între lucrarea harului divin și munca radiofonică a unei echipe tot mai mari implicate cu abnegație și dăruire în acest proiect de suflet gândit pentru atâtea suflete.
Revenind la ziua de 19 martie 2026, sărbătoarea aniversară a început prin transmiterea Sfintei Liturghii de hram de la Seminarul Mare din Iași, celebrare precedată de o ediție specială și succedată de o alta, unde pr. Adrian Blăjuță a fost în dialog cu pr. Francisc Ungureanu, directorul postului de televiziune Angelus TV, vorbind despre frumusețea și rodnicia colaborării dintre ERCIS FM și Angelus TV, colaborare menită să aibă ca efect televizarea unui post de radio și conferirea unui specific uneori radiofonic unui post de televiziune.
În cadrul predicii de la Liturghia de hram, PS Petru Sescu a subliniat importanța acestui radio în viețile atâtor credincioși care "nu contenesc să mulțumească pentru acest mare dar". Fiind sub patronajul spiritual al Sfântului Iosif, episcopul auxiliar a mai spus: "Îl rugăm pe Sfântul Iosif să rămână cu mâna lu ocrotitoare asupra celor se implică, care susțin aceste mijloace care fac ca evanghelia să ajungă până la marginile pământului."
După-amiaza zilei de 19 martie a fost dedicată altor ediții speciale, începând cu ora 14.00, unde membrii echipei ERCIS FM au putut, rând pe rând, să fie în studio, alături de cei trei preoți implicați în viața acestui radio: pr. Adrian Blăjuță, pr. Claudiu Bulai și cel care semnează acest articol, pentru a vorbi cu ascultătorii, a exprima mici memento-uri din experiențele inspirate din munca radiofonică. Au fost multe apeluri telefonice, emoții exprimate de ascultători, chiar lacrimi de recunoștință pentru tot ce oferă radioul ascultătorilor din toate colțurile țării și din locurile din afară, unde trăiesc români.
La ediția de la ora 16.00, moderată de pr. Adrian Blăjuță, doamna Carmen Olaru a prezentat cartea "Împărtășiri din viață" în două volume, care cuprinde 60 de interviuri transpuse în formă scrisă, pe care autoarea le-a realizat la emisiunea cu același nume, Împărtășiri din viață, care poate fi urmărită în fiecare după-amiază a zilei de sâmbătă, începând cu ora 16.10. Mărturiile adunate, într-un stil viu, colocvial pot inspira și pe alții la căutarea lui Dumnezeu și la găsirea credinței în el.
Liturghia de la ora 18.00 a fost precedată de rugăciunea Rozariului, oferită pentru toți lucrătorii, colaboratorii și voluntarii radioului. Intre intențiile de rugăciune exprimată în cadrul celebrării, Dumnezeu a primit și cererea de a susține viața acestui radio, creșterea lui și toată munca de răspândire a evangheliei prin intermediul emisiunilor pe care le propune împreună cu aceste cuvinte, rostite de Andrei Oancea: "Binecuvântează-i pe cei care susțin acest mijloc de evanghelizare. Fă ca acest radio să rămână o voce de speranță, de adevăr și de apropiere de tine mai ales pentru cei singuri și încercați!"
Urări de felicitare, de mulțumire și asigurare de susținere prin rugăciune a exprimat și PS Iosif Păuleț la sfârșitul celebrării, amintind de vizitele pastorale pe care le întreprinde în parohiile diecezei, prilej cu care primește cuvinte de laudă și apreciere față de radioul ERCIS FM, care face atât de mult bine mai ales în viața celor bolnavi, singuri sau în vârstă: "Așa mare binefacere nu și-au putut închipui să fie pentru dieceza noastră." Mai departe a spus: "Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru acest dar făcut Bisericii. De asemenea, îi felicităm pe toți lucrătorii în acest post de radio și Angelus TV. Ne încredințăm mai departe ocrotirii Sfântului Iosif, patronul acestui post de radio și îl rugăm să mijlocească la Dumnezeu tot ajutorul de care avem nevoie, pentru care Isus căruia i-a purtat de grijă, să fie cunoscut prin aceste mijloace de cât mai multă lume."
Având sărbătoarea onomastică, PS Iosif a primit urarea cântată de "La mulți ani!" și cadoul atâtor rugăciuni din partea ascultătorilor radioului.
Dumnezeu, pe care vrem să-l facem cunoscut prin emisiunile și activitățile diversificate ale radioului nostru, să binevoiască a binecuvânta munca lucrătorilor, a realizatorilor de emisiune, a colaboratorilor și voluntarilor, precum și a tuturor celor care, material și spiritual, sprijină acest radio. Vocile multe care se aud pe diferitele frecvențe să redea vocea Bisericii noastre locale și frumusețea valorilor credinței creștine!
La mulți ani, ERCIS FM!
Pr. Cristian Diac
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
19 martie: Radio ERCIS FM - 5 ani de la înființare. Foto: Andreea Dima
* * *
Iași (catedrală): Sfânta Liturghie solemnă în sărbătoarea "Sfântul Iosif" (joi, 19 martie 2026)
EDIȚIE SPECIALĂ: ERCIS FM - de 5 ani împreună cu tine (19 martie 2026)
EDIȚIE SPECIALĂ: ERCIS FM - de 5 ani împreună cu tine (19 martie 2026)
EDIȚIE SPECIALĂ: ERCIS FM - de 5 ani împreună cu tine (19 martie 2026)
Mesajul transmis de Mons. Giampiero Gloder, nunțiu apostolic în România și Republica Moldova, echipei și ascultătorilor ERCIS FM, cu ocazia împlinirii a 5 ani de emisie
Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" Iași: Sfânta Liturghie de hram (19 martie 2026)
Radio ERCIS FM: Ediție specială la Institutul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Iosif" (19 martie 2026)