Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat participanților la Întâlnirea "Cine este astăzi aproapele meu? - Today who is my neighbor?" (18 martie 2026)

În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Eminență,

Iubiți frați în episcopat,

Stimați miniștri,

Stimați reprezentanți ai Instituțiilor internaționale și europene,

Iubiți frați și surori, bună ziua și bine ați venit!

Ați venit la Roma din diferite țări europene pentru a participa la acest moment de reflecție intitulat "Cine este astăzi aproapele meu?", organizat de Consiliul Conferințelor Episcopale din Europa, Organizația Mondială a Sănătății (Regiunea Europeană) și Conferința Episcopală Italiană.

Al doilea "Raport OMS privind starea echității în sănătate în Europa" va fi prezentat astăzi. Acest document atrage atenția asupra situațiilor cu care se confruntă mulți oameni din Europa, în special numeroșii bărbați și femei care experimentează sărăcia, singurătatea și izolarea în viața de zi cu zi.

În multe țări, inegalitățile în domeniul asistenței medicale sunt în creștere, deoarece tot mai puțini oameni pot accesa serviciile disponibile. De asemenea, trebuie acordată o atenție urgentă sănătății mintale a oamenilor, în special a tinerilor, deoarece rănile psihologice invizibile nu sunt mai puțin grave decât cele vizibile.

Sănătatea nu poate fi un lux pentru puțini. Dimpotrivă, este o condiție esențială pentru pacea socială. Acoperirea universală de sănătate nu este numai un obiectiv tehnic de atins; este în primul rând un imperativ moral pentru societățile care doresc să se numească drepte. Așadar, asistența medicală trebuie să fie accesibilă celor mai vulnerabili, nu numai pentru că demnitatea lor o cere, ci și pentru a împiedica nedreptatea să devină o cauză de conflict.

Provocarea din centrul temei la care reflectați, care este preluată din Evanghelia lui Luca (cf. 10,29), ne confruntă pe toți. Nu trebuie să ne justificăm, așa cum face învățătorul legii, ci să ne lăsăm pe deplin examinați. Într-adevăr, această întrebare rămâne întotdeauna relevantă și nu are un răspuns unic și lipsit de ambiguitate. În schimb, cere fiecăruia dintre noi să răspundem într-un mod concret și oportun. Prin urmare, ne putem întreba: pentru mine, în acest moment al vieții mele, cine este aproapele meu? În diferitele situații în care trăim, răspunsurile vor varia. Ceea ce nu se schimbă, însă, este chemarea de a ne întinde mâna către ceilalți, în special către cei care suferă.

În cartea Genezei găsim o întrebare similară: "Domnul i-a zis lui Cain: «Unde este Abel, fratele tău?». El a răspuns: «Nu știu; sunt eu păzitorul fratelui meu?»" (4,9). În parabola bunului samaritean găsim răspunsul: da, tu ești păzitorul fratelui tău, pentru că ești chemat să păzești umanitatea lui.

Sfântul Augustin ne spune că "Dumnezeu însuși, Domnul nostru, a voit să fie numit aproapele nostru. Căci Domnul nostru Isus Cristos se arată pe sine sub figura omului care i-a dat ajutor celui care zăcea pe jumătate mort pe drum, rănit și abandonat de tâlhari"1.

În enciclica sa Fratelli tutti, Papa Francisc a reflectat asupra rolului tâlharilor care l-au rănit pe călător. Ne-a amintit că "«Tâlharii» găsesc de obicei aliați secreți în cei care «trec și se uită în altă parte»" (nr. 75). Distanța, distragerea atenției și desensibilizarea față de vederea violenței și a suferinței altora ne conduc spre indiferență. Totuși, toți bărbații și femeile, în special creștinii, sunt chemați să-și îndrepte privirea spre cei care suferă: spre durerea celor singuri, spre cei care, din diferite motive, sunt marginalizați și considerați "proscriși". Căci fără ei, nu putem construi societăți juste, întemeiate pe persoana umană.

Este iluzoriu să credem că ar fi mai ușor să atingem o stare de fericire ignorându-i pe acești frați și surori. Numai împreună putem construi comunități de solidaritate capabile să aibă grijă de toți, în care bunăstarea și pacea să poată înflori în beneficiul tuturor. Grija față de umanitatea celorlalți ne ajută să ne trăim propria viață din plin.

Iubiți frați și surori, Biserica "are un rol public dincolo de activitățile sale caritabile și educaționale", însă este mereu în slujba "promovării umanității și a fraternității universale"2. Bisericile din Europa și din întreaga lume, în cooperare cu organizațiile internaționale, pot juca și astăzi un rol decisiv în combaterea inegalităților în domeniul sănătății, în special în sprijinul populațiilor mai vulnerabile. De aceea, îmi reînnoiesc speranța - ba chiar, fac un apel urgent - ca "stilul nostru de viață creștin să reflecte întotdeauna acest spirit fratern, «samaritean» - unul primitor, curajos, angajat și solidar, înrădăcinat în unirea noastră cu Dumnezeu și în credința noastră în Isus Cristos"3.

Dragi prieteni, vă mulțumesc pentru tot ceea ce faceți! Vă încredințez mijlocirii materne a Sfintei Fecioare Maria și invoc din inimă binecuvântarea lui Dumnezeu asupra voastră, a familiilor voastre și a slujirii voastre.

Vă mulțumesc și vă doresc mult succes în munca voastră.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu

Note:

1. Sf. Augustin, De doctrina christiana, I, 30, 33.

2. Benedict al XVI-lea, Scrisoarea enciclică Caritas in veritate (29 iunie 2009), 11: AAS 101 (2009), 648.

3. Mesaj pentru a XXXIV-a Zi Mondială a Bolnavului Giornata Mondiale del Malato (11 februarie 2026).

* * *

Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat