 |
 |


Anul pastoral 2025‑2026
|

|
|
Sinod 2021-2024
|

|
|
|
În Dieceza de Iași
|
|
|
| Librărie on-line |

comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală |
|
|
 |
 |
 |

|
| Foto: egco.ro |
Operatorii media catolici din România s-au întâlnit la Oradea
Întâlnirea Națională a Operatorilor Media Catolici (INOMC) din România s-a desfășurat în perioada 12-14 martie 2026 la Oradea. Episcopia Greco-Catolică de Oradea a găzduit acest eveniment organizat în colaborare cu Comisia pentru Comunicații Sociale a Conferinței Episcopilor Catolici din România și structurile media ale Bisericii Catolice din țara noastră. Din Dieceza de Iași au participat pr. Claudiu Bulai, Eduard Lucaci, Silviu Jitaru și Andrei Oancea.
|
| Foto: egco.ro |
Au participat PF Claudiu Lucian-Pop, arhiepiscop major și mitropolit al Bisericii Greco-Catolice Române, președinte al Comisiei pentru Comunicații Sociale a Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER); ES George Bologan, ambasadorul României pe lângă Sfântul Scaun și Ordinul Suveran de Malta, PS Böcskei László, episcop romano-catolic de Oradea
|
| Foto: Andrei Oancea |
și președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România (CER), PS Virgil Bercea, episcop greco-catolic de Oradea și gazda întâlnirii, Andrea Gagliarducci - jurnalist italian, analist pe teme vaticane pentru grupul Eternal Word Television Network (EWTN), pr. Adrian Dancă, responsabil al redacției în limba română Vatican News, drd. Alina Balaj, manager comunicare la Laboratorul de Cercetare al Universității "Santa Croce" din Roma, reprezentanți media, jurnaliști și operatori din mediul comunicațiilor sociale din eparhiile și diecezele catolice din România.
|
| Foto: egco.ro |
Tema întâlnirii a fost inspirată din propunerea Sfântului Părinte Papa Leon al XIV-lea pentru Ziua Comunicațiilor Sociale din acest an: "A avea grijă de glasul și chipul omului". Accentul a fost pus pe importanța promovării unei autentice alfabetizări mediatice (Media and Artificial Intelligence Literacy - MAIL). Tema a subliniat necesitatea dezvoltării gândirii critice, în special în rândul tinerilor, astfel încât comunicarea digitală să continue să respecte și să protejeze demnitatea persoanei umane.
|
| Foto: egco.ro |
Programul întâlnirii a inclus sesiuni de conferințe și ateliere de lucru susținute de invitați din țară și din străinătate, momente de dialog profesional, celebrări liturgice în rit greco-catolic și latin, Calea Sfintei Cruci în Catedrala Greco-Catolică "Sfântul Nicolae" precum și activități culturale dedicate vizitei orașului Oradea și participarea la Concertul simfonic "Scântei de pian, furtună de orchestră" la Filarmonica de Stat Oradea.
Întâlnirile s-au desfășurat în Aula Magna a Seminarului Teologic Greco-Catolic "Sfinții Trei Ierarhi" din Oradea.
Pr. Claudiu Bulai
Mai multe relatări și fotografii de la acest eveniment au fost publicate de Biroul de Presă al Episcopiei Greo-Catolice de Oradea pe site-ul www.egco.ro și în albumele de pe pagina de Facebook.
|
 |
 |
 |


| Caută pe site |

|
|
| Biblia on-line |

|
|
| Centrul Misionar Diecezan |

|
|
| Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta" |

|
|
|
 |
 |