© Vatican Media

Începe al 36-lea Curs despre Forul Intern organizat de Penitenţiaria Apostolică

În confesional, un proces de renaştere

Începe luni, 9 martie 2026, a 36-a ediţie a Cursului despre Forul Intern, organizat de Penitenţiaria Apostolică. Punctul culminant al programului va fi audienţa cu Leon al XIV-lea, programată pentru dimineaţa zilei de 13 martie, şi celebrarea sacramentului reconcilierii în după-amiaza aceleiaşi zile.

Acest eveniment face parte dintr-un program de formare destinat în principal preoţilor care îşi încep slujirea pastorală şi seminariştilor care se pregătesc pentru hirotonire; sunt invitaţi însă să participe şi toţi acei consacraţi care doresc să aprofundeze şi să actualizeze cunoştinţele lor teologice şi competenţele pastorale în domeniul deosebit de sensibil al slujirii de duhovnic. Formarea oferită acoperă, de fapt, atât dimensiunea doctrinară, cât şi cea practică, ţinând cont de provocările actuale şi de contextul cultural al Bisericii contemporane.

Episcopul Krzysztof Józef Nykiel, regentul Penitenţiariei Apostolice, a aprofundat cu mass-media vaticane conţinuturile cursului. El a subliniat, în primul rând, însăşi esenţa reconcilierii ca "izvor de viaţă în care se manifestă puterea harului: responsabilitatea duhovnicului pentru fiecare penitent este enormă; ceea ce se întâmplă în forul intern construieşte Biserica în mod invizibil, dar real. Fidelitatea faţă de această slujire tăcută şi umilă este astăzi una dintre sarcinile fundamentale ale păstorilor", a explicat el.

"Slujirea în confesional nu este numai unul dintre multele domenii ale activităţii pastorale, ci un loc de exercitare specială a misiunii Bisericii ca o comunitate de reconciliere", continuă Nykiel. "Acolo unde preotul administrează cu fidelitate şi prudenţă sacramentul pocăinţei, are loc un adevărat proces de reînnoire eclezială. În această lumină, este dificil de imaginat o autentică îngrijire pastorală care să nu ţină cont de slujirea în confesional".

Prin urmare, cursul nu are numai un caracter academic, ci constituie un parcurs de formare integrală. Obiectivul este de a merge dincolo de cunoaşterea pur normativă a dispoziţiilor din Dreptul Canonic. Preotul "nu trebuie să se oprească la cunoaşterea teoretică", ci "să obţină capacitatea de a aplica normele cu prudenţă, responsabilitate şi în mod corespunzător în situaţii specifice de conştiinţă, ţinând cont de complexitatea condiţiilor morale şi existenţiale ale penitentului", afirmă regentul.

Prin urmare, preotul, în confesional, nu acţionează în nume propriu, ci in persona Christi şi în virtutea mandatului Bisericii, devenind un "instrument" al harului Reconcilierii, remarcă Nykiel. "Conştientizarea acestei funcţii reprezentative ar trebui să genereze în preot o atitudine de umilinţă şi responsabilitate. Duhovnicul rămâne în acelaşi timp un păcătos şi un penitent şi, prin urmare, el însuşi o persoană care are nevoie de milostivire. Autoritatea sa nu derivă din competenţa intelectuală sau din cunoaşterea normelor, ci din integritatea vieţii, înrădăcinată în har, în fidelitatea faţă de rugăciune şi în comuniunea eclezială exprimată în ascultarea de învăţătura Bisericii".

Prin urmare, pentru prelat, confesionalul ar trebui înţeles ca "un spaţiu special de întâlnire cu persoana, cu istoria sa de viaţă, cu dramele morale şi cu dorinţa sa autentică de reconciliere". Este "o realitate cu caracter unic, referită la forul intern" şi, prin urmare, "la dimensiunea cea mai intimă a raportului omului cu Dumnezeu, în care se revelează adevărul conştiinţei". În acest context, "slujirea duhovnicului necesită nu numai competenţă teologico-canonică, ci şi maturitate spirituală, sensibilitate pastorală şi o conştientizare profundă a faptului că preotul este admis în misterul conştiinţei umane".

Această perspectivă determină un stil specific de exercitare a acestei slujiri: "Nu dominare, ci slujire; nu un accent pe jurisdicţie, ci responsabilitate pentru binele spiritual al penitentului". Prin urmare, formarea propusă tinde să "plăsmuiască duhovnicul ca un ghid prudent al conştiinţelor, care combină fidelitatea faţă de doctrină cu milostivirea şi capacitatea de a însoţi în procesul de convertire şi reconciliere".

Din această perspectivă, sacramentul Reconcilierii apare ca "un spaţiu privilegiat pentru naşterea şi întărirea speranţei creştine". Nykiel aminteşte de experienţa Jubileului Speranţei care a arătat "vitalitatea acestei practici sacramentale, mai ales în bazilicile romane, unde a existat o creştere notabilă a numărului de credincioşi care s-au spovedit, adesea după o lungă pauză". Aceasta - notează el - poate fi interpretată ca manifestare a unei nevoi profunde de reînnoire spirituală şi de căutare a sensului în perspectiva credinţei".

Sacramentul Pocăinţei, mai adaugă monseniorul Nykiel, poate fi pe bună dreptate definit "sacramentul speranţei", deoarece "structura sa teologică conţine o posibilitate reală a unui nou început: în experienţa dezlegării, persoana nu numai că primeşte iertarea păcatelor, ci este şi inserată în dinamica pascală, pe care tradiţia teologică o descrie ca trecerea de la o stare de păcat la o viaţă de har. Acest proces nu are caracter spectaculos şi nici de fenomen exterior; el are loc în spaţiul conştiinţei, în dialogul penitentului cu Dumnezeu, mediat de slujirea Bisericii. Din acest motiv, rămâne invariabil actuală necesitatea de duhovnici pregătiţi, capabili să-i însoţească pe credincioşi cu competenţă şi prudenţă în deschiderea lor către har".

Regentul Penitenţiariei Apostolice face referinţă şi la experienţa personală a spovedirii tinerilor în timpul întâlnirii jubiliare de la Roma, desfăşurată între iulie şi august 2025. "Mulţi penitenţi au căutat nu doar dezlegarea sacramentală, ci şi dialogul, lumina pentru discernământul vieţii şi elementele unei direcţiuni spirituale", spune el. Şi asta indică modul în care sacramentul Pocăinţei are "o funcţie nu numai purificatoare, ci şi formative şi integratoare, răspunzând nevoii profunde de însoţire spirituală în contextul cultural contemporan".

Referindu-se la învăţătura Papei Leon al XIV-lea, monseniorul Nykiel subliniază, de asemenea, că contextul cultural contemporan lasă adesea persoana cu o experienţă de gol existenţial. În acelaşi timp, însă, se poate observa "o disponibilitate crescândă de a întreprinde o căutare religioasă mai autentică şi aprofundată. Această deschidere, dacă întâlneşte empatia, răbdarea şi maturitatea pastorală a păstorului, poate duce la redescoperirea unui raport personal cu Cristos. În această abordare, confesionalul apare nu numai ca sediu al actului juridic al dezlegării, ci ca spaţiu de renaştere spirituală şi de reintegrare a vieţii creştine".

În lumina tuturor acestor lucruri, cursul îşi propune să pregătească preoţii să devină "instrumente eficiente ale milostivirii lui Dumnezeu", capabili să îmbine fidelitatea faţă de doctrină cu sensibilitatea pastorală. De fapt, acolo unde preotul desfăşoară cu fidelitate şi prudenţă slujirea sa în confesional, "se realizează o adevărată - deşi adesea ascunsă - reînnoire a vieţii ecleziale", în tăcere, în umilinţă şi în spaţiul întâlnirii omului cu Tatăl care iartă. Biserica, mamă şi învăţătoare, conchide Nykiel, are nevoie de "preoţi duhovnici buni şi sfinţi, dedicaţi reconcilierii credincioşilor cu Dumnezeu, conştienţi că un confesional este o casă a Milostivirii şi un loc tăcut de întâlnire cu iubirea sa milostivă".

Marek Weresa

(După L'Osservatore Romano, 9 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu