© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Discurs adresat membrilor Ordinariatului Militar pentru Italia (7 martie 2026)

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Pacea să fie cu voi!

Iubiţi fraţi în episcopat,
Domnilor miniştri,
Stimate autorităţi militare,
Cucernici capelani şi oficiali din Ordinariatul Militar,
Iubiţi fraţi şi surori,

Vă adresez un călduros bun venit tuturor! În special, salutându-i pe ordinarii militari din ţări din afara Italiei, vă încurajez să continuaţi şi să aprofundaţi dialogul şi colaborarea dintre diferitele Ordinariate răspândite în lume.

Inter Arma Caritas: "pentru a-l duce pe Cristos în venele omenirii, reînnoind şi împărtăşind misiunea apostolică, privind spre viitor cu seninătate, făcând alegeri curajoase" (cf. Discursul adresat episcopilor din Conferinţa Episcopală Italiană, 17 iunie 2025). Acestea sunt cuvintele care orientează drumul Centenarului Ordinariatului Militar pentru Italia, un eveniment care păstrează amintirea, actualitatea şi profeţia.

Trăim într-o societate care riscă să piardă simţul memoriei. Epoca noastră posedă o capacitate extraordinară de a transmite informaţii, dar o capacitate tot mai slabă de a le internaliza. Memoria este adesea "externalizată" şi disponibilă, dar nu întotdeauna însuşită şi activată. Pentru Biserică, în schimb, ea este o conştiinţă vie: nu o acumulare de date, ci un apel constant la responsabilitate; nu nostalgie, ci rădăcină care generează profeţie. Pentru creştini, memoria are un caracter unic: este celebrare a lui Dumnezeu care intră în istorie, deoarece credinţa creştină se întemeiază pe un fapt istoric, iar mântuirea nu este o idee, ci persoana vie a Domnului Isus Cristos.

Şi Centenarul Ordinariatului Militar pentru Italia se inserează în această logică, drept memorie întrupată a unei istorii concrete, alcătuită din bărbaţi şi femei în uniformă care, pe cale în Biserică, susţinuţi şi însoţiţi de păstorii lor, în zilele luminoase de pace şi în zilele dramatice de război, cu sacrificiu, curaj şi dăruire au contribuit la creşterea acestei societăţi, uneori cu preţul vieţii.

În acest orizont, rămâne actuală învăţătura sfântului papă Paul al VI-lea, care afirma că istoria nu este o realitate de îndurat, ci un loc al harului în care se poate construi civilizaţia iubirii. Centenarul pe care îl celebraţi doreşte să facă ecou chiar acestui mesaj, în lumina poruncii Domnului: "Să vă iubiţi unii pe alţii aşa cum v-am iubit eu" (In 15,12). Slujirea voastră este un act de iubire - faţă de ţară, faţă de teritorii, mai ales faţă de persoane -, care se traduce în apropiere concretă, în special în locurile şi în circumstanţele în care fragilităţile sunt mai mari.

În voi, iubiţi capelani militari, să răsune de aceea îndemnul Sfântului Augustin de a trăi slujirea ca amoris officium, o slujire a iubirii. Comentând dialogul dintre Isus Înviat şi Petru, Augustin scrie: "Dacă mă iubeşti, nu te gândi să te paşti pe tine însuţi, ci paşte oile mele, ca ale mele, nu ca ale tale; caută în ele gloria mea, nu a ta; stăpânirea mea, nu a ta […]. Păscând oile sale, nu căutăm interesele noastre, ci ale sale" (In Joannis Evangelium, 123, 5). Mulţi capelani militari au întrupat aceste cuvinte şi au făcut vizibilă caritatea pastorală până eroismul virtuţilor, uneori până la martiriu.

Acţiunea capelanului militar se desfăşoară adesea în tăcere, în locuri de pace şi în cele de conflict, în baze militare şi contexte operaţionale, în capele şi corturi. Acolo se manifestă grija faţă de turma Domnului prin mărturia vieţii, vestirea evangheliei, celebrarea Euharistiei şi a sacramentelor, ascultarea răbdătoare şi însoţirea spirituală. În acest sens, capătă o importanţă deosebită contextele formative, academiile, şcolile, institutele de formare, locurile în care se plăsmuiesc conştiinţele. Într-o societate marcată de mobilitatea umană şi de pluralitatea culturală, capelanul se pune şi el în slujba dialogului dintre popoare, culturi şi religii, mărturisind o Biserică ce se face instrument de unitate. Acţiunea sa spirituală contribuie astfel la promovarea binelui comun şi a păcii sociale, rod - aşa cum a amintit Papa Francisc - al unei munci artizanale răbdătoare, care necesită formare, dreptate şi caritate (cf. Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 217-221).

Conciliul al II-lea din Vatican, în constituţia pastorală Gaudium et spes, afirmă: "Întrucât sunt păcătoşi, oamenii sunt şi vor fi mereu ameninţaţi de primejdia războiului, până la venirea lui Cristos. Însă, întrucât, uniţi în iubire, oamenii înving păcatul, ei înving şi violenţa" (nr. 78). Misiunea militarului creştin se situează în acest orizont. Apărarea celor slabi, protejarea coexistenţei paşnice, intervenţia în calamităţi, implicarea în misiunile internaţionale pentru a păstra pacea şi a restabili ordinea. Toate acestea nu pot fi reduse la o simplă profesie: este o vocaţie, răspuns la o chemare care interpelează conştiinţa. Identitatea militarului este făurită de generozitate, spirit de slujire, aspiraţii înalte şi sentimente profunde. Dar aceste valori necesită un fundament, un dar al Harului capabil să alimenteze caritatea până la dăruirea totală de sine. Prin urmare, este necesar să se inspire cu limfa vitală a evangheliei codurile, normele şi misiunile vieţii militare, astfel încât, în slujba securităţii şi a păcii, binele comun al popoarelor să fie întotdeauna pe primul loc.

Acum patruzeci de ani, prin constituţia apostolică Spirituali militum curae, Sfântul Ioan Paul al II-lea a instituit Ordinariatele Militare ca Biserici particulare, înzestrate cu o identitate teologică şi organizaţională proprie. Adresându-se participanţilor la primul Sinod al Ordinariatelor Militare (6 mai 1999), a subliniat specificitatea acestei Biserici care însoţeşte militarii, familiile lor şi pe toţi cei legaţi de serviciul Forţelor Armate şi al Poliţiei. Şi, în Jubileul din 2000, acelaşi sfânt pontif le-a spus militarilor: "[Voi] sunteţi […] chemaţi să-i apăraţi pe cei slabi, să-i protejaţi pe cei oneşti, să favorizaţi coexistenţa paşnică a popoarelor. Fiecăruia dintre voi i se potriveşte rolul de santinelă, care priveşte departe pentru a evita pericolul şi a promova pretutindeni dreptatea şi pacea" (Omilia la Liturghia pentru Jubileul Militarilor şi al Forţelor de Poliţie, 19 noiembrie 2000, 2).

Biserica, în urma învăţăturii Conciliului al II-lea din Vatican şi a exortaţiilor apostolice Evangelii nuntiandi şi Evangelii gaudium, proclamă Evanghelia păcii, gata să colaboreze cu toţi pentru a păzi acest bine universal (cf. Francisc, Exortaţia apostolică Evangelii gaudium, 239). În ea, Ordinariatul Militar pentru Italia, prin îngrijirea spirituală, vrea să fie un laborator eficient al acţiunii lui Dumnezeu în favoarea omului, un loc de formare pentru trecerea de la amor sui la amor Dei, fundamentul acelei Civitas Dei în care legea fundamentală este caritatea (cf. Sfântul Augustin, De civitate Dei, 14, 28) şi unde pacea nu este numai absenţa conflictului, ci plinătatea dreptăţii, adevărului şi iubirii. Din această perspectivă, vă încurajez să continuaţi în realizarea proiectelor pe care le aveţi în minte: Centrul Pastoral, activităţile de formare pentru capelani şi studenţi capelani şi, în special, Centrul de Studii Avansate pentru Asistenţa Spirituală, menit să promoveze o reflecţie interdisciplinară asupra provocărilor lumii de astăzi, asupra înculturării credinţei, asupra raportului dintre evanghelie, cultură, ştiinţă şi noile tehnologii.

Preaiubiţilor, vă mulţumesc pentru tot ceea ce faceţi! Invoc asupra voastră tuturor, asupra familiilor voastre şi asupra slujirii voastre mijlocirea Mariei, Regina Păcii, şi a sfinţilor voştri protectori şi vă binecuvântez din inimă. Mulţumesc.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu