© Vatican Media

Quo vadis, humanitas?

"Quo vadis, humanitas? - Unde te duci, omenire?". Titlul noului document al Comisiei Teologice Internaţionale (CTI) - aprobat de Leon al XIV-lea pe 9 februarie 2026 şi publicat miercuri, 4 martie - cuprinde pe deplin motivaţiile sale de fond şi scopul său final: astăzi, în faţa unei accelerări tehnologice fără precedent, teologia vrea să ofere "o propunere teologică şi pastorală" care înţelege viaţa umană ca "vocaţie integrală" şi "coresponsabilitate faţă de ceilalţi şi faţă de Dumnezeu", în lumina evangheliei. Centrală în acest sens este referirea la constituţia conciliară Gaudium et spes, publicată acum aproape 61 de ani: documentul CTI se bazează atât pe dialogul "deschis" dintre Biserică şi lumea contemporană, cât şi pe conceptul de fiinţă umană "integrală", în unitatea de trup şi suflet, de inimă şi de conştiinţă, de intelect şi voinţă.

Dezvoltarea între transumanism şi postumanism

Primul dintre cele patru capitole ale textului este dedicat dezvoltării, caracterizată de doi poli: transumanismul şi postumanismul. Primul cuprinde voinţa de a îmbunătăţi concret, prin ştiinţă şi tehnologie, condiţiile de viaţă ale popoarelor, depăşind limitele lor fizice şi biologice. Cel de-al doilea trăieşte "visul" de a înlocui efectiv umanul, punând accentul pe cyborg, adică hibridul care face fluidă graniţa dintre om şi maşină. Între aceşti doi poli se află credinţa creştină, care "ne îndeamnă să căutăm o sinteză" a tensiunilor umane în Cristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om, mort şi înviat.

Digitalul ca mediu de viaţă

După o rapidă trecere în revistă a raportului dintre dezvoltare şi tehnologie în magisteriul mai recent - de la sfântul Ioan al XXIII-lea la Francisc -, documentul se concentrează în mod specific pe tehnologia digitală, în lumina reflecţiilor lui Leon al XIV-lea. "Tehnologia digitală - se subliniază - nu mai este numai un instrument, ci constituie un adevărat mediu de viaţă", deoarece structurează activităţile umane şi relaţiile. Iată pentru ce era digitală a inaugurat "un nou orizont de sens", schimbând şi noţiunea de "universal" cu care astăzi se înţelege "ceea ce este împărtăşit în conexiunea globală", mai degrabă decât "o natură comună".

Datoria ecologică şi singurătatea virtualului

Acest lucru prezintă mai multe riscuri: în sfera mediului, extinderea lumii artificiale comportă o economie bazată pe exploatarea nelimitată a resurselor, în numele profitului maxim. O "consecinţă tragică" a acestui fapt este datoria ecologică dintre Nordul şi Sudul lumii, urbanizarea "sălbatică şi abuzivă" şi politicile extractive poluante. În raportul cu ceilalţi, revoluţia digitală poate determina indivizii să se simtă insignifianţi şi pierduţi într-un flux incontrolabil şi destabilizator de informaţii, în mijlocul unor contacte pur virtuale, fără timp sau loc.

Creşterea puterii inteligenţei artificiale

Aşadar este din ce în ce mai evidentă puterea inteligenţei artificiale, fie cea înţeleasă în sens strict (IA), cea generală (IAG). Prima poate procesa rapid cantităţi mari de date, într-un mod care nu este întotdeauna controlabil de către om, de companii sau de state, rezultând prin urmare nesigură. Cea de-a doua, mult mai omniprezentă, va fi capabilă în viitor să înlocuiască toate aspectele inteligenţei umane, atât computaţionale, cât şi operaţionale, cu consecinţe profunde şi radicale. Într-o lume atât de hiper-conectată - se arată în document - dinamicele economice, politice, sociale sau militare riscă să devină "incontrolabile şi, prin urmare, neguvernabile" şi creşte pericolul "controlului social şi al manipulării".

Pierderea neutralităţii în mass-media

Comunicarea este, de asemenea, afectată de acest scenariu: deşi subliniază avantajele dezvoltării tehnologice şi ştiinţifice în acest domeniu - cum ar fi "o cetăţenie activă", "o informaţie directă şi participată" şi "o informaţie independentă" care permite, de exemplu, denunţarea încălcărilor drepturilor umane -, CTI avertizează împotriva "unei pieţe nesfârşite de ştiri şi date personale, nu întotdeauna verificabile şi de atâtea ori manipulate". În esenţă, mass-media de astăzi nu sunt "mijloace neutre" şi, prin urmare, influenţa lor asupra eticii şi culturii interpelează antropologia.

Infosfera şi criza

În această "infosferă", indivizii sunt din ce în ce mai nesiguri de propria identitate şi pentru acest motiv invocă recunoaşterea din partea celorlalţi: o recunoaştere care trebuie câştigată chiar şi prin "distorsionarea realităţii" sau prin afirmarea propriilor drepturi "împotriva celorlalţi". De aici derivă conflictele sociale, care se transformă adesea în conflicte identitare. Şi tot de aici apare şi "criza actuală în democraţiile occidentale", fără să ştie de "dificultatea crescândă" de a recunoaşte, în mod împărtăşit, "ceea ce ne uneşte ca fiinţe umane". În afară de asta, atunci când opinia este omologată prin like [aprecieri], dezbaterea politică se "tribalizează", adică se fragmentează între grupuri extrem de polarizate care se confruntă în mod "conflictual şi violent". În esenţă - subliniază CTI - lipseşte "dialogul social" necesar pentru a construi un consens de jos în sus, pe bazat "legăturilor solidare".

Human enhancement [îmbunătăţirea umană] şi căutarea echilibrului între tehnologie şi uman

Revoluţia informaţională schimbă şi modul în care percepem cunoaşterea, al cărei orizont ar putea fi redus exclusiv la ceea ce poate procesa IA. Principiile filozofiei, teologiei sau eticii ar putea fi, prin urmare, considerate chestiuni subiective sau chestiuni de "gust" personal. Acelaşi lucru s-ar putea întâmpla şi cu corporalitatea: în timp ce, pe de o parte, progresele biotehnologiei pentru sănătatea şi bunăstarea diferitelor popoare sunt apreciabile, pe de altă parte, documentul avertizează împotriva răspândirii "cultului corpului", mai ales în Occident, unde se tinde la "figura perfectă, mereu în formă, tânără şi frumoasă". Human enhancement [îmbunătăţirea umană] este la fel de riscantă: în sine, indică toate acele tehnologii biomedicale, genetice, farmacologice şi cibernetice care vizează îmbunătăţirea capacităţilor fiinţei umane. Dar dacă acest concept este înţeles "fără limite şi precauţii", atunci este nevoie urgentă de o reflecţie asupra necesităţii unui echilibru între "posibilul din punct de vedere tehnic şi chibzuitul din punct de vedere uman".

Raportul dintre tehnologia digitală şi religie: lumini şi umbre

Este amplă, apoi, reflecţia despre raportul dintre tehnologia digitală şi religie: şi în acest domeniu, există atât aspecte pozitive - cum ar fi uşurinţa accesului la cunoaştere şi la informaţii - cât şi aspecte negative. Printre acestea se numără crearea pe web a "unei «pieţe religioase» gigantice care oferă o alegere à la carte în funcţie de interesele individuale" sau chiar o anumită comunicare creştină care, pe reţelele de socializare, este folosită pentru a "alimenta polemicile şi chiar a distruge buna reputaţie a altor persoane". Nu numai atât: în această "metamorfoză în modul de a crede", tehnologia însăşi ajunge să servească drept "ghid spiritual şi mediatoare al sacrului", cu cazuri extreme de "binecuvântări şi exorcisme virtuale şi spiritualism digital". Nu lipsesc nici forme de "neo-gnosticism" care, în numele unei omeniri libere de orice limite, comunitate şi istorie, văd în religie numai un obstacol în calea cercetării şi progresului.

Cultura anamnezei şi amnezia culturii

Al doilea capitol al documentului se concentrează pe vocaţia integrală: experienţa umană trebuie considerată în cadrul categoriilor concrete de timp, spaţiu şi relaţie. Astăzi, explică CTI, s-a pierdut simţul istoriei, totul este redus la un "prezent de sine stătător", iar "cultura anamnezei" a făcut loc "amneziei culturii". Nu există tradiţii trăite, ci mai degrabă date elaborate care pot fi rechemate oricând de pe un computer. Tehnologia face totul contemporan, dar "un prezent care nu mai cunoaşte un trecut nu mai are niciun viitor", nu mai are nicio speranţă. Acest lucru poate comporta "forme de revizionism şi negaţionism", precum şi la "culturi false (ale risipei, zidurilor, izolării) sau "populisme". În faţa la toate acestea, Evanghelia se prezintă în schimb ca o "contracultură" din două motive: pentru că valorizează şi promovează toate dimensiunile autentic umane şi pentru că, în "accelerarea orizontală" pe care o suferă istoria, Cuvântul îi oferă un sens, şi anume pe Isus Cristos, punctul de întâlnire dintre timpul omului şi veşnicia lui Dumnezeu.

Fenomenul "urban age" [erei urbane]

Reflecţia asupra spaţiului este la fel de amplă, mai ales în faţa fenomenului "urban age" [erei urbane], adică formarea de regiuni metropolitane care unesc centre şi periferii în spaţii imense, care nu lipsite de provocări, cum ar fi lipsa serviciilor esenţiale. În afară de asta, cultura globală şi uşurinţa mobilităţii fac din om un "cetăţean al lumii", dar şi un "nomad" rătăcitor în non-locuri anonime şi uniforme precum aeroporturile şi centrele comerciale. "Astfel, se pierde figura pelerinului", subliniază documentul, adică a celui care, fără a-şi pierde raportul cu patria sa, porneşte în călătorie pentru a răspunde la chemarea lui Dumnezeu.

Diferenţa dintre graniţă şi prag

Spaţiul global nu ne face mai ospitalieri şi mai deschişi faţă de ceilalţi. Dimpotrivă, duce la "reacţii identitare puternice", face să crească "sentimente de invazie" care îi văd pe ceilalţi ca pe o ameninţare, creează graniţe acolo unde creştinii în schimb văd "praguri", adică "zone care pun în contact" cu aproapele. Cristos, de fapt, "deschide spaţiul popoarelor şi al persoanelor", făcându-l un loc ospitalier, fără ziduri şi fără închideri, într-un prezent mântuitor, pe calea spre un viitor transcendent.

Relaţiile ca barieră în calea globalizării uniformizatoare

Apoi relaţia, inter-subiectivitatea înţeleasă ca apartenenţă a omului la o familie, la un popor şi la o tradiţie. Aceste apartenenţe, subliniază documentul, plăsmuiesc identitatea personală şi constituie "aproape o barieră în calea răspândirii globalizării uniformizatoare". Nucleul familial, de fapt, mai ales în "devenirea una a bărbatului şi femeii în rodnicia copilului", exprimă "plinătate şi promisiune" a darului vieţii. În acelaşi mod, poporul se realizează "în împărtăşirea" unei culturi şi a unui pământ, opunându-se astfel unei viziuni "cosmopolite, anonime şi globalizate" care şterge diferenţele şi identităţile primare. Unitatea în diversitate este, în schimb, principiul invocat de CTI în numele "fraternităţii" şi al "prieteniei sociale". În acest context se situează şi "poporul lui Dumnezeu care este Biserica", al cărui drum este întemeiat pe credinţă şi deschis diferenţelor pentru un "proiect unitar mai mare".

Săracii nu sunt "daune colaterale" ale tehnologiei

În acest al doilea capitol este central şi principiul binelui comun, cu un apel către instituţiile financiare ca să fie "atente la economia reală mai degrabă decât la logicile profitului" şi să nu piardă abordarea etică şi solidaritatea faţă de cei mai vulnerabili. Aceasta şi pentru că "misterul Crucii" atrage atenţia asupra punctului de vedere al victimelor; prin urmare, fără dreptate şi fără consideraţie pentru cei mai slabi, nu poate exista o "împlinire umană" a istoriei. În acest sens, un punct specific din document îndeamnă şi să se îndrepte privirea către cei mai săraci care, din cauza puterii tehnologice, riscă să devină "daune colaterale" care trebuie eliminate "fără milă".

Demnitatea infinită a fiecărei vieţi umane şi rugăciunea

Vocaţia integrală a fiinţei umane este şi spre realizarea în iubire: viaţa fiecăruia este rodul "iubirii creatoare a Tatălui", care l-a iubit chiar înainte de a-l forma. Aceasta înseamnă că "fiecare existenţă umană are o valoare infinită în sine", iar omul nu poate fi supus vreunei măsuri - politice, economice sau sociale - care să-i diminueze "demnitatea infinită". Perceperea vieţii ca dar garantează, de asemenea, că nimeni nu trebuie să se simtă "superfluu" în lume, pentru că toţi suntem chemaţi să răspundem la un proiect gândit de Dumnezeu pentru noi, fiii săi şi care ne adresăm Lui în rugăciune. Atitudine care "califică umanitatea", rugăciunea exprimă de fapt umanitatea care se încredinţează dincolo de sine, fără a se dizolva şi fără a se auto-proiecta.

Cultura non-vocaţiei le ia tinerilor speranţa

Din păcate, astăzi, mai ales în Occident - notează documentul - se favorizează o "cultură a non-vocaţiei" care îi privează pe tineri de o deschidere către sensul ultim al existenţei, precum şi către speranţă. Viitorul, aşadar, se reduce la alegerea carierei, la câştigul economic, la satisfacerea nevoilor materiale. Dimpotrivă, "cultura vocaţiei" este mai necesară ca oricând pentru a permite procesul corect de maturizare a identităţii persoanei şi a popoarelor.

Identitatea se maturizează în iubire

Şi tocmai identitatea este tema celui de-al treilea capitol: "Nicio fiinţă umană nu poate fi fericită dacă nu ştie cine este", afirmă CTI; prin urmare, fiecare trebuie să îşi asume "sarcina" de a deveni el însuşi şi de a transforma lumea conform planului lui Dumnezeu. În afară de asta, ca fii iubiţi ai Domnului, fiinţele umane îşi dezvoltă propria identitate mai ales în iubire. Dar există şi alţi factori - culturali, naturali, sociali şi religioşi - care fac identitatea deosebit de complexă. Pentru aceasta, ea trebuie căutată mai ales în inimă, "centrul persoanei", unde se creează unitate şi se construiesc legături autentice, într-un raport corect cu lumea.

Corporalitate şi dizabilitate

Pentru a plăsmui propria identitate este necesar, în afară de asta, "să acceptăm corpul sexuat, văzut ca un dar şi nu ca o închisoare care ne împiedică să fim cu adevărat noi înşine sau ca material biologic care trebuie modificat". În acest context, dizabilitatea capătă şi ea o valoare relevantă: "Rămânând neatins faptul că dizabilităţile congenitale nu sunt voite direct de Dumnezeu", explică documentul, este necesar să se apere demnitatea infinită a fiecărei persoane, îmbrăţişând "condiţia sa particulară", pentru că şi ea "poate fi ocazie de bine, de înţelepciune şi de frumuseţe".

Relaţii interpersonale şi cu cosmosul

Din text reiese clar importanţa relaţiilor interpersonale, deoarece cu cât omul le trăieşte mai "autentic", cu atât se maturizează "identitatea sa personală". A fi un dar pentru ceilalţi devine astfel modul în care persoana răspunde la chemarea unei "comuniuni sociale", care se realizează prin "capacitatea de a-i primi pe ceilalţi, stabilind legături solide", bazate pe dialog, ascultare şi dreptul de a fi ei înşişi şi de a fi diferiţi. Se oferă o reflecţie ulterioară asupra relaţiei dintre omenire şi cosmos. Se subliniază faptul că aceasta nu poate fi redus la un simplu "obiect" şi nici nu poate fi "umanizat", aşa cum se întâmplă mai ales în Occident cu animalele domestice. Mai degrabă, fiinţele umane trebuie să-şi asume rolul de "administratori responsabili" ai Creaţiei, devenind agenţi ai evoluţiei universului fizic, "dar respectând întotdeauna propriile sale legi".

Tensiunile polare ale identităţii umane

Al patrulea şi ultimul capitol al documentului analizează condiţia dramatică a procesului de realizare a identităţii umane, care trece prin diferite "tensiuni sau polarităţi" între material şi spiritual, bărbat şi femeie, individ şi comunitate, finit şi infinit. Aceste tensiuni, explică documentul, "nu ar trebui interpretate într-o logică dualistă, ci ca «unitate a celor doi»", demonstrând astfel "valoarea justă şi indispensabilă a diferenţei". Referinţa este la "viaţa trinitară", în virtutea căreia relaţia dintre doi nu se închide în sine, nici nu îl anulează pe celălalt, ci "se deschide spre împlinire în al treilea". Mai presus de toate, prin opoziţiile polare, "rămâne intact darul original care precede şi întemeiază". "Armonia perfectă" dintre Persoanele trinitare cheamă la fraternitatea universală şi este exprimată în mod culminant în Euharistie, care "regenerează relaţiile umane şi le deschide spre comuniune".

Bărbatul şi femeia sunt un dar al lui Dumnezeu, nu o variabilă contingentă

Sunt subliniate două puncte în special: în tensiunea dintre bărbat şi femeie, se remarcă faptul că identitatea bărbatului şi a femeii "nu este o variabilă contingentă" care poate fi plăsmuită independent sau în contrast cu sensul său "original şi permanent"; nici nu este "o proprietate care trebuie gestionată" în mod subiectiv. Dimpotrivă, această identitate este un dar al lui Dumnezeu. Prin urmare, tendinţa actuală de a "nega sau a voi să se ignore această diferenţă naturală" devine "un mod periculos de a şterge identitatea corporală reală", în favoarea unei "autocontemplaţii endogame". În optica teologică, în schimb, tensiunea bărbat/femeie îşi găseşte perspectiva potrivită în vocaţia la unitate a celor doi "cu demnitate identică".

Originile crizei ecologice

A doua subliniere priveşte polaritatea dintre material şi spiritual: atunci când "armonia" dintre aceste două dimensiuni se pierde, toate lucrurile nu mai sunt "semne ale unui mister mai mare", ci sunt reduse la "material care poate fi manipulat în mod arbitrar numai în scop lucrativ". Şi aceasta este "rădăcina crizei ecologice actualei", care se reverberează şi în relaţiile dintre persoane şi dintre popoare, într-o "expansiune a conflictualităţii umane". Astfel, fraternitatea universală, "înscrisă în originea comună", nu mai este recunoscută, dimpotrivă, este "constant jignită". Din punct de vedere teologic, în schimb, tensiunea dintre material şi spiritual îşi găseşte "semnificaţia deplină" în înviere: graţie ei, fiinţa umană este mântuită până în miezul ei, în trup şi suflet.

Exemplul Fecioarei Maria

În concluzie, documentul CTI subliniază clar că "viitorul omenirii nu se decide în laboratoarele de bioinginerie, ci în capacitatea de a locui în tensiunile prezentului", fără a pierde simţul limitei şi al deschiderii faţă de misterul lui Cristos înviat. Un exemplu minunat în acest sens este Fecioara Maria: cea care a primit în mod liber darul lui Dumnezeu devine "paradigma" fiinţei umane care se realizează în plinătate. "Adevărata umanizare va fi, aşadar, faptul de a ne lăsa «divinizaţi» de o Iubire care «ne precedă şi ne face să devenim protagonişti ai unei omeniri noi".

Isabella Piro

(După L'Osservatore Romano, 4 martie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu