Anul pastoral
2025‑2026

Sinod
2021-2024

RADIO ERCIS FM
ERCIS FM
În Dieceza de Iași
Librărie on-line


comandă acum această carte prin librăria noastră virtuală
Imitațiunea lui Cristos


la fiecare click
o altă meditație


 VIAȚA DIECEZEI 

© Vatican Media
În "colocviu" cu "Dilexi te"

Iubirea care dialoghează "despre" și "către" săraci

"Te-am iubit" este expresia cu care Leon al XIV-lea își deschide prima exortație apostolică, Dilexi te. Trei cuvinte care rezumă un întreg program pastoral și spiritual. Nu este vorba numai de un titlu, ci de o cheie hermeneutică: iubirea lui Cristos față de și pornind de la săraci ca punct de plecare, drum și orizont.

Documentul, publicat pe 9 octombrie 2025, urmează calea stabilită de Conciliul al II-lea din Vatican și dezvoltată în cel mai recent magisteriu, în special de Papa Francisc. Dar, mai presus de toate, Dilexi te se propune ca un text care invită toți credincioșii - catolici, ortodocși și protestanți - să redescopere iubirea ca nucleu al credinței și forță motrice a misiunii.

O iubire care se face cuvânt

Pentru noi, care provenim din tradiția reformată, iubirea este manifestarea vizibilă a harului invizibil. Luther a învățat că adevărata credință nu poate rămâne inactivă. Și când Leon al XIV-lea scrie că iubirea este adevărul în mișcare, pare să reflecte același spirit.

Textul pontifical insistă asupra revenirii la evanghelie ca izvor viu. Această insistență nu poate decât să fie primită cu recunoștință de Bisericile Reformei, care au făcut și ele din Cuvânt casa lor comună. Dilexi te trasează o cale convergentă: cea a unei lecturi comune a Scripturii ca teren de întâlnire și de discernământ.

Karl Barth, teolog reformat, a scris că Cuvântul lui Dumnezeu nu aparține nimănui, dar ne provoacă pe toți. Această frază ar putea fi mottoul implicit al exortației care, mai degrabă decât să definească, ne invită să ascultăm.

Har și angajare: credința care acționează

Una dintre cele mai importante axe teologice ale documentului este raportul dintre credință, iubire și dreptate. Papa subliniază că această caritate nu este o podoabă morală, ci fața vizibilă a credinței. Dintr-o perspectivă protestantă, această afirmație atinge un punct nevralgic: articulația dintre gratuitatea harului și responsabilitatea credinciosului.

Reforma a învățat că mântuirea este un dar, nu un merit. Dar a învățat și că acest dar generează o nouă existență, roditoare în fapte. În Dilexi te, iubirea nu apare ca o condiție pentru mântuire, ci ca o consecință a faptului că ne ști iubiți. Astfel, textul evită riscul moralismului și se situează într-o logică a reciprocității: cei care au primit harul devin inevitabil martori activi ai acestuia.

Jürgen Moltmann, în lucrarea sa Teologia speranței, susține că harul deschide calea către viitor. Dilexi te preia această intuiție atunci când ne îndeamnă să transformăm iubirea în acțiune socială, în angajare pentru dreptate și în apărarea vieții.

O Biserică ce însoțește

Exortația descrie Biserica drept mamă care merge în întâmpinare, ceea ce amintește de Evangelii gaudium a Papei Francisc. Nu este vorba de o Biserică închisă în structura sa, ci mai degrabă deschisă, ospitalieră, samariteană.

Această viziune este profund apropiată de experiența pastorală a comunităților protestante latino-americane, unde credința devine însoțire concretă în periferiile urbane, în spitale și la marginile societății.

În acest sens, Dilexi te nu este numai o exortație catolică: este, de asemenea, un text care interpelează toate Bisericile să trăiască misiunea ca slujire și nu ca putere. Dietrich Bonhoeffer a afirmat-o clar: "Biserica este Biserică numai atunci când există pentru alții". Această frază ar putea fi citită ca un comentariu paralel la paginile mai pastorale ale acestei exortații.

Iubirea socială ca etică a Împărăției

Leon al XIV-lea propune o spiritualitate a iubirii care nu se epuizează în intimitate, ci devine structură a dreptății. El precizează că nu-l putem iubi pe Dumnezeu și să ne dezinteresăm de fratele. Cuvinte care amintesc fie de Scrisoarea lui Iacob, fie de predicile lui John Wesley sau de teologia publică reformată din timpul nostru. Bisericile protestante recunosc în această viziune o chemare familiară pentru ele: iubirea ca formă concretă de speranță. În America Latină, această speranță se traduce în diaconie - slujirea celorlalți -, în angajare în favoarea celor mai vulnerabili, în apărarea creației. Exortația pontificală, fără a folosi termenii din teologia protestantă, se situează în același curent: credința care devine iubire, iubirea care devine dreptate, iar dreptatea socială prinde contur și se reflectă în ochii credinței unui popor sărac și simplu.

Ecumenismul inimii

În dimensiunea sa ecumenică, Dilexi te nu încearcă nici să uniformizeze, nici să șteargă identitățile. Tonul său este acela al celui care întinde mâna. Vorbește despre diversitatea reconciliată, concept pe care Consiliul Ecumenic al Bisericilor (WCC) l-a promovat timp de decenii și care a fost printre cele mai utilizate de Papa Francisc.

În fond, documentul propune un ecumenism al inimii, mai degrabă decât al tratatelor: a merge împreună în apărarea demnității umane, a păcii și a fraternității universale.

O lectură pentru timpul prezent

În definitiv, Dilexi te este o exortație care invită toate confesiunile creștine să redescopere nucleul evanghelic al credinței lor: să iubim pentru că am fost iubiți.

Dintr-o perspectivă protestantă, este percepută ca un text profund evanghelic. Nu pretinde să convingă, ci să înduioșeze. Nu caută să impună, ci să inspire. Într-o perioadă în care creștinismul riscă să fie divizat între ideologii și discursuri ale puterii, Leon al XIV-lea amintește că singurul semn cu adevărat convingător este iubirea care se dăruiește.

În limbajul reformat am spune sola gratia; în limbajul acestei exortații am putea afirma numai iubirea. Ambele expresii indică același mister: gloria lui Dumnezeu strălucește în harul care se transformă în milostivire față de cei săraci și cei vulnerabili.

Epilog: a iubi pentru a dialoga

Isus a spus: "Prin aceasta vor recunoaște toți că sunteți discipolii mei: dacă aveți dragoste unii față de alții" (In 13,35). Aceasta este probabil expresia care sintetizează mai bine spiritul lui Dilexi te.

Ca teolog protestant, sunt recunoscător pentru acest text care nu se teme să vorbească despre iubire în timpuri de dezacord. Ne amintește că diferențele teologice pot dialoga atunci când iubirea devine limbaj comun. Acest limbaj comun reia teologia latino-americană radicală care dialoghează cu teologia poporului, considerând poporul un subiect mitic teologic.

Pentru că iubirea nu aparține unei Biserici, ci lui Dumnezeu care s-a făcut iubire. Și când această iubire se traduce în milostivire, dreptate și speranță, toți - catolici, ortodocși și protestanți - putem recunoaște, împreună, chipul lui Cristos însuși și îl putem vedea reflectat în săraci, în excluși, în rebutați și în casa noastră comună aflată în suferință. Dintr-o perspectivă protestantă latino-americană, Dilexi te va fi cu siguranță un text indispensabil pentru a reflecta asupra misiunii noastre ecumenice și înculturate în continentul moreno al speranței integrale.

Marcello Figueroa

(După L'Osservatore Romano, 27 februarie 2026)

Traducere de pr. Mihai Pătrașcu




Urmărește ercis.ro on Twitter
Caută pe site

Biblia on-line

Breviarul on-line


Liturgia Orelor
Magisteriu.ro


Documentele Bisericii
ITRC "Sf. Iosif"


Institutul Teologic Iași
Vaticannews.va


Știri din viața Bisericii
Catholica.ro


știri interne și externe
Pastoratie.ro


resurse pentru pastorație
Profamilia.ro


pastorația familiilor
SanctuarCacica.ro


Basilica Minor Cacica
Centrul Misionar Diecezan

Centrul de Asistență Comunitară "Sfânta Tereza de Calcutta"

Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS)
tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro
design și conținut copyright 2001-2026 *  * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat