© Vatican Media

Papa Leon al XIV-lea: Sfânta Liturghie în duminica a VI-a din timpul de peste an (Parohia "Santa Maria Regina Pacis a Ostia Lido" [Roma], 15 februarie 2026)

Iubiţi fraţi şi surori,

Este pentru mine motiv de mare bucurie să fiu aici şi să trăiesc cu comunitatea voastră gestul de la care îşi ia numele "duminica". Este "ziua Domnului" pentru că Isus Înviat vine în mijlocul nostru, ne ascultă şi ne vorbeşte, ne hrăneşte şi ne trimite. Astfel, în Evanghelia pe care am ascultat-o astăzi, Isus anunţă "noua sa lege": nu numai o învăţătură, ci forţa pentru a o pune în aplicare. Este harul Duhului Sfânt care scrie în mod indelebil în inima noastră şi duce la împlinire poruncile Vechiului Legământ (cf. Mt 5,17-37).

Prin Decalog, după ieşirea din Egipt, Dumnezeu stabilise legământul cu poporul său, oferind un proiect de viaţă şi o cale de mântuire. Cele "Zece cuvinte" sunt aşadar situate şi înţelese în cadrul drumului de eliberare, graţie căruia un grup de triburi divizate şi asuprite se transformă într-un popor unit şi liber. Acele porunci apar astfel, în drumul lung prin deşert, ca lumina care arată calea; iar respectarea lor este înţeleasă şi realizată nu atât ca o împlinire formală a preceptelor, cât mai degrabă ca un act de iubire, de corespundere recunoscătoare şi încrezătoare faţă de Domnul legământului. Prin urmare, legea dăruită de Dumnezeu poporului său nu este în contrast cu libertatea sa, ci dimpotrivă este condiţia înfloririi acesteia.

Astfel, prima lectură, luată din cartea lui Ben Sirah (cf. 15,16-21), şi Psalmul 118, cu care am cântat răspunsul nostru, ne invită să vedem în poruncile Domnului nu o lege opresivă, ci pedagogia sa pentru omenire care caută plinătatea vieţii şi a libertăţii.

În acest sens, la începutul constituţiei pastorale Gaudium et spes, găsim una dintre cele mai frumoase expresii ale Conciliului al II-lea din Vatican, în care simţim aproape cum inima lui Dumnezeu bate prin inima Bisericii. Conciliul spune: "Bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa oamenilor de azi, mai ales ale săracilor şi ale tuturor celor care suferă, sunt şi bucuria şi speranţa, tristeţea şi angoasa ucenicilor lui Cristos şi nu există nimic cu adevărat omenesc care să nu aibă ecou în inimile lor" (Conciliul Ecumenic al II-lea din Vatican, Constituţia pastorală Gaudium et spes, 1).

Această profeţie de mântuire este exprimată din abundenţă în predica lui Isus, care începe pe ţărmurile Mării Galileei cu vestirea Fericirilor (cf. Mt 5,1-12) şi continuă demonstrând sensul autentic şi deplin al legii lui Dumnezeu. Domnul spune: "Aţi auzit că s-a spus celor din vechime: «Să nu ucizi!» Dacă cineva comite o crimă, va fi condamnat la judecată. Dar eu vă spun că oricine se mânie pe fratele său va fi condamnat la judecată. Dacă cineva îi spune fratelui său «prostule!», va fi condamnat de Sinedriu. Dacă cineva îi spune «nebunule!», va fi condamnat la focul Gheenei" (Mt 5,21-22). El indică astfel, ca drum spre împlinirea umană, o fidelitate faţă de Dumnezeu întemeiată pe respectul şi grija faţă de ceilalţi în sacralitatea lor inviolabilă, care trebuie cultivată, chiar înainte de gesturi şi cuvinte, în inimă. Acolo, de fapt, se nasc cele mai nobile sentimente, dar şi cele mai dureroase profanări: închiderile, invidiile, geloziile, încât cine gândeşte rău despre fratele său, nutrind sentimente rele faţă de el, este ca şi cum în inima lui l-ar ucide deja. Nu întâmplător Sfântul Ioan afirmă: "Cine urăşte pe fratele său este un ucigaş" (1In 3,15).

Cât de adevărate sunt aceste cuvinte! Şi când şi nouă ni s-ar întâmpla să-i judecăm pe alţi şi să-i dispreţuim, să ne amintim că răul pe care îl vedem în lume îşi are rădăcinile tocmai acolo, acolo unde inima devine rece, împietrită şi săracă în milostivire.

Experimentăm asta şi aici, la Ostia, unde, din păcate, violenţa există şi răneşte, uneori prinzând rădăcini printre tineri şi adolescenţi, alimentată poate de abuzul de substanţe; sau din mâna organizaţiilor criminale care exploatează oamenii implicându-i în delictele lor şi urmărind interese nedrepte cu metode ilegale şi imorale.

În faţa acestor fenomene, vă invit pe toţi, drept comunitate parohială, împreună cu celelalte realităţi virtuoase care acţionează în aceste cartiere, să continuaţi să vă dedicaţi cu generozitate şi curaj pentru a semăna în străzile voastre şi în casele voastre sămânţa bună a evangheliei. Nu vă resemnaţi cu cultura samavolniciei şi a nedreptăţii. Dimpotrivă, răspândiţi respect şi armonie, începând prin a dezarma limbajele şi apoi investind energie şi resurse în educaţie, în special pentru copii şi tineret. Da, fie ca ei să înveţe în parohie onestitatea, primirea, iubirea care depăşeşte graniţele; să înveţe să-i ajute nu numai pe cei care le răspund şi să-i salute nu numai pe cei care salută, ci să se adreseze liber şi gratuit tuturor; să înveţe coerenţa dintre credinţă şi viaţă, aşa cum ne învaţă Isus când spune: "Aşadar, dacă îţi aduci darul la altar şi acolo îţi aminteşti că fratele tău are ceva împotriva ta, lasă acolo, darul tău, în faţa altarului, du-te, împacă-te mai întâi cu fratele tău şi apoi, venind, oferă-ţi darul!" (Mt 5,23-24).

Acesta să fie, preaiubiţilor, scopul eforturilor şi activităţilor voastre, spre binele celor de aproape şi de departe, pentru ca şi cei înrobiţi de rău să-l poată întâlni, prin voi, pe Dumnezeul iubirii, singurul care eliberează inima şi ne face cu adevărat fericiţi.

Acum o sută zece ani, Papa Benedict al XV-lea a voit ca această parohie să fie dedicată lui Santa Maria Regina Pacis. A făcut-o în toiul Primului Război Mondial, gândindu-se totodată la comunitatea voastră ca la o rază de lumină pe cerul plumburiu al războiului. Din păcate, la distanţă de timp, mulţi nori încă întunecă lumea, odată cu răspândirea unor logici contrare Evangheliei, care exaltă supremaţia celui mai puternic, încurajează prepotenţa şi alimentează seducţia victoriei cu orice preţ, surde la strigătele celor care suferă şi ale celor lipsiţi de apărare.

Să contracarăm această derivă cu puterea dezarmantă a blândeţii, continuând să cerem pacea şi să-i primim şi să-i cultivăm darul, cu tenacitate şi umilinţă. Sfântul Augustin învăţa că "nu este greu să posezi pacea [...]. Dacă [...] vrem să o avem, ea este acolo, la îndemâna noastră şi o putem poseda fără niciun efort" (Sermo 357, 1). Şi aceasta pentru că pacea noastră este Cristos, care se obţine lăsându-ne cuceriţi şi transformaţi de el, deschizându-ne inima către el şi deschizând-o, cu harul său, către cei pe care el însuşi îi pune pe drumul nostru.

Faceţi aceasta şi voi, dragi surori şi dragi fraţi, zi de zi. Faceţi asta împreună, ca o comunitate, cu ajutorul Mariei, Regina Păcii. Fie ca ea, Maica lui Dumnezeu şi Maica noastră, să ne păzească şi să ne protejeze mereu. Amin.

LEO PP. XIV

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu