![]() |
![]() |
![]() |
|
Consacrații/consacratele astăzi: mesageri de pace și de bine Scrisoarea "Profeția prezenței: viața consacrată unde demnitatea este rănită și credința este pusă la încercare", trimisă de Dicasterul pentru Institutele de Viață Consacrate și Societățile de Viață Apostolică pentru a 30-a Zi Mondială a Vieții Consacrate, care se celebrează luni, 2 februarie 2026, oferă coordonate care îndeamnă la o reflecție serioasă. Scrisoarea subliniază puternica dimensiune profetică a consacraților/consacratelor, în pofida faptului că trăiesc adesea în situații complexe. În societățile în care se revelează fragilități, la nivel politic, social sau instituțional, viața consacrată este de fapt un semn elocvent al lui Dumnezeu care nu abandonează pe nimeni. Având în vedere diferitele forme de consacrare, scrisoarea reafirmă ceea ce îi unește pe toți consacrații/consacratele: "O singură profeție prinde contur: a rămâne cu iubire, fără a abandona, fără a rămâne tăcuți, făcând din propria viață Cuvântul pentru acest timp și pentru această istorie". Este o invitație de a ne examina parcursul. Cum trăim noi consacrații/consacratele cu fidelitate față de Cristos și față de evanghelie? Cum depășim dificultățile și ce aspecte ale vieții noastre suntem chemați să aprofundăm sau să convertim? Privind situația de astăzi, uneori riscăm să credem că multe lucruri nu funcționează. Dacă interpretăm evenimentele cu credință, activând inima și mintea, putem defini aceasta ca un timp de tranziție, de criză, adică de trecere sănătoasă. Este o posibilitate care ne este dăruită, pentru ca noi consacrații/consacratele, revizitând rădăcina vocației, să ne recentrăm din nou cu pasiune în Cristos și în evanghelie. Se vorbește astăzi despre fragilitatea umană care străbate mai mult sau mai puțin existența tuturor. Cum o gestionăm? Dacă este recunoscută, primită și gestionată, poate fi de fapt transformată într-o resursă, într-o energie pozitivă pentru sine și pentru ceilalți. Atunci când afectează viața persoanei, adesea făcând-o invalidantă, este pentru că individul se lasă absorbit numai de rănile sale, fără a recunoaște în sine o vastă gamă de potențialități animate de Duhul lui Dumnezeu. Când o persoană conectează toate nivelurile care o compun - biologic, psihologic, spiritual sau existențial -, aceleași răni nu mai pot condiționa drumul său personal sau comunitar, deoarece sunt recunoscute într-un spațiu delimitat care rămâne circumscris în limite foarte precise. Atunci când individul primește propriile răni, activează toate energiile și devine un semn de speranță, pentru că "fragilitatea ne face umani" (Papa Francisc, 4 ianuarie 2023). Unificarea profundă are loc atunci când persoana redescoperă sensul vieții sale, pe Cristos și evanghelia, și se acceptă așa cum este, fără a se idealiza. Apoi, își reia cu pasiune drumul de consacrat/ă, se reconciliază cu sine și cu ceilalți și alege să trăiască evanghelic fără a poseda nimic, să slujească pe toți în mod liber, fără evadări individuale, fără a ocupa spații de putere. Unificându-se în profunzime în Cristos, descoperă prezența concretă a celorlalți, apropiați și îndepărtați, și deschide cu ei procese de dăruire și de generativitate fără competiții, chiar dăruindu-și viața. Consacratul/consacrata, punându-l pe Isus Cristos și evanghelia în centrul existenței sale, angajează toate resursele pentru a păstra comuniunea și binele comun. Nu renunță la propria gândire, la propriile sentimente, la propria acțiune, la planurile personale, ci alege în mod constant să facă vizibilă prezența lui Cristos prin comportamentele și prin atitudinile umane și evanghelice, întotdeauna și pretutindeni, așteptând cu speranță și timpurile de maturizare personală și a celorlalți. Nu urmăresc idealisme sau programări detașate de realitate, ci își conectează întotdeauna propria viață, comunitatea, societatea cu Isus Cristos. Trăind continuu în prezența sa, fac credibilă iubirea Domnului și Evanghelia. Paul afirmă că fiecare este templu al lui Dumnezeu (cf. 1Cor 3,17). Ce ne ajută să ne unificăm viața în Cristos, fără a privatiza timpul și spațiul, și să fim deschiși la ascultarea Domnului și a femeilor și bărbaților din timpul nostru? Utilizarea nereglementată a rețelelor de socializare ocupă atât de mult din ziua noastră. Tăcerea profundă care ne pune în comunicare cu Dumnezeu este adesea subminată, iar relațiile sunt zădărnicite. Auzim, dar nu ascultăm, ne lăsăm prinși în multiplicarea atâtor știri fără a verifica sursa, ne lăsăm distrași de pseudo-cultura care ne conduce la o viață superficială. Cum putem îngriji relația noastră cu Domnul și în ce mod să cultivăm viața spirituală? Astăzi pare să fi fost eliminat din vocabularul nostru sensul misticii, care înseamnă a fi conștienți că trăim încontinuu în inima lui Dumnezeu, prin care învățăm arta trăirii umane și creștine, și sensul ascultării, care înseamnă a permite celor cărora li s-a încredințat drumul nostru să verifice concret împreună fidelitatea noastră personală și fraternă față de Isus și Evanghelie. Întoarcerea la Cristos înseamnă a prezenta din nou chipul uman și divin printre oamenii pe care îi întâlnim, înseamnă a redescoperi calea pentru a regăsi contactul autentic cu ceilalți și a împărtăși cu ei bucuriile și suferințele, fără a recurge numai la mesaje scrise sau vocale, care erodează încetul cu încetul sentimentul de apropiere și, prin urmare, de relație. Acesta este un timp crucial, pentru că Isus Cristos ne invită să ne regăsim orientarea pentru a fi martorii săi autentici astăzi, căci este o nevoie urgentă de a-l face pe Dumnezeu vizibil pe străzile lumii, trăind și întrupând evanghelia... Lumea are nevoie de mesageri de umanitate care să comunice vizibil pacea și binele! Sr. Diana Papa (După Agenția SIR, 2 februarie 2026) Traducere de pr. Mihai Pătrașcu
|
|
![]() |
Episcopia Romano-Catolică de Iași * Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 26, 700064 - Iași (IS) tel. 0232/212003 (Episcopie); 0232/212007 (Parohie); e-mail: editor@ercis.ro design și conținut copyright 2001-2026 * * toate drepturile rezervate * găzduit de HostX.ro * stat | ![]() |