Roman: Întâlnirea Mișcării Focolarelor
Sâmbătă, 31 ianuarie 2026, la Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Assisi" din Roman a avut loc întâlnirea membrilor și a simpatizanților Mișcării Focolarelor din Moldova. Au fost prezente persoane din Iași, Roman, Bacău, Săbăoani, Onești, Horgești, Valea Mare, Huși, Bâra, Piatra Neamț, Cluj-Napoca. De asemenea, ne-am bucurat să fim împreună toți: preoți, familii, copii, adolescenți și tineri, focolarini și voluntari, ca o mare familie în Biserică.
Adolescenții și copii, au deschis întâlnirea printr-un moment de bucurie împreună cu adulții, moment în care au cântat împreună despre pace și au prezentat "Videojurnalul copiilor" despre anul care a trecut, după care s-au retras într-o altă sală unde au continuat program lor special.
Pentru a face o conexiune cu tot ceea ce s-a trăit de la ultima întâlnire comună: Mariapolisul din vara anului trecut (2025), au fost aduse în fața celor prezenți ecourile și impresiile de Mariapolis, cât și de la Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Pr. Iosif Dămătăr și Iuliana Petruț ne-au oferit câteva impresii si mărturii de la Mariapolis și din modul cum au trăit ei Octava de rugăciune pentru unitatea creștinilor. Idealul Chiarei Lubich a fost unitatea, dorința de a face posibil testamentul lui Isus: "Ca toți să fie una!". Acest ideal este și azi ghidul care însuflețește fiecare întâlnire a membrilor Mișcării Focolarelor, iar iubirea este singura cale ce poate face posibilă această unitate; numai în Cristos putem fi una!
Cipriana ne-a pregătit pentru meditația plină de învățături a Chiarei - Iubește-l pe aproapele tău!. Cristos ne conduce să ieșim din noi înșine tot mai mult ca să ne dăruim și să-i slujim pe alții, să depășim capacitatea de a iubi în mod pur și simplu uman ca să iubim asemenea lui, făcând primul pas în a-l iubi pe aproapele fără a exclude pe nimeni. Pare un lucru greu de făcut în ziua de astăzi cu atâtea provocări în familie, la locul de muncă, în comunitate, dar nu imposibil dacă cerem ajutorul Domnului. Aproapele nu mai pare un obstacol, ci un mod de a pune în practică iubirea lui Isus pentru a ne apropia de Dumnezeu, de a ne uni cu el. Discipolul Domnului se distinge tocmai prin faptul că reflectă chipul iubirii lui în lume.
Zarul iubirii este un mijloc pe care Chiara ni l-a lăsat să ne ghidăm pentru a învăța arta iubirii.
"Să-i iubim pe toți" ne amintește că nu putem alege între cel simpatic și cel antipatic, cel tânăr ori cel vârstnic, compatriotul sau străinul, cel alb sau cel negru sau cel galben, europeanul sau americanul, africanul ori asiaticul, ci trebuie să iubim fără deosebire, așa cum îi iubește Dumnezeu.
"Să iubim primii" este cel mai angajant pas, care ne invită să vedem aproapele ca pe un dar și să luăm mereu inițiativa de a iubi primii fără să așteptăm ca celălalt să facă primul pas.
"Să-l iubim pe celălalt ca pe noi înșine" este așa numita "Regulă de Aur" și este suficientă pentru a transforma lumea întreagă într-o mare familie.
"Să te faci una" cu celălalt ne învață cum să punem în practică iubirea adevărată față de ceilalți prin împărtășirea bucuriilor și a suferințelor sale.
"Să-l iubesc pe Isus în fiecare semen" ne îndeamnă să-l vedem pe el în aproapele pentru că Isus consideră că lui i-am făcut orice bine sau rău pe care-l facem semenului nostru.
"Iubirea reciprocă" ne invită să pătrundem în sufletul fratelui deoarece cu cât mai mult pătrund în sufletul fratelui cu atât mai mult pătrund în Dumnezeu înlăuntrul meu. Doar prin "calea fratelui" ajungem la Domnul, idealul nostru.
Andre și Maria ne-au împărtășit experiența lor de iubire și comuniune pe care au simțit-o în momentele dificile și cum durerea noastră pentru plecarea în Mariapolisul Ceresc a lui Csaba, focolarin căsătorit, să se transforme în izvor de speranță pentru veșnicie. Exemplul lui de viață trăită ca focolarin ne-a inspirat pe toți să ne străduim să oferim suferințele noastre pentru aproapele care este în nevoie și să fim recunoscători pentru toate binecuvântările primite de la Domnul.
A urmat apoi comuniunea în grupuri mici unde s-a discutat pe baza câtorva întrebări despre iubirea aproapelui și exemplele pe care Isus ni le-a lăsat pentru a ne ghida în implinirea Regulii Iubirii.
Copii și adolescenții împreună cu responsabilii și asistenții lor au pornit în descoperirea frumuseții dăruirii și împărtășirii și au vizionat episodul înmulțirea pâinilor și au constatat că dăruind puținul pe care le avem, Isus poate să facă minuni, dar este nevoie de partea noastră pentru aceasta. Apoi aceștia s-au împărțit în grupe pentru a putea continua aventura lor de descoperire. Astfel s-a continuat cu descoperirea bogăția talentelor fiecăruia și modul în care acestea pot să fie un dar pentru ceilalți și un răspuns la suferințele societății din jurul nostru. Au căutat mottoul: Isus ne ajută mereu - prin rebus și cunoașterea unei experiențe de dăruire din Iran: Zidul bunătății. Cei mici au avut și un atelier de pictat măști pentru carnaval. Pentru crearea unei bune comuniuni au avut, de asemenea în program, jocuri de cunoaștere și de mișcare.
După o mică pauză am participat cu toții la Sfânta Liturghie, care este culmea iubirii lui Isus. La final copiii și adolescenții au spus o rugăciune de mulțumire pentru această întâlnire frumoasă și rodnică. Dumnezeu ne-a însoțit cu iubirea și providența sa și după Sfânta Liturghie în cadrul agapei fraterne. Ne-am urat rămas bun cu dorința de a ne revedea la întâlnirea Mariapolis din luna mai de la Durău.
Mulțumim tuturor participanților pentru contribuția adusă la buna desfășurare a acestei întâlniri și mai ales gazdei noastre, Liceul Teologic Romano-Catolic "Sfântul Francisc de Asissi", pentru ospitalitatea și disponibilitatea cu care ne-au primit de fiecare dată.
Mihaela Vârgă
Mișcarea Focolarelor
* * *
Mai multe imagini de la acest eveniment puteți vedea în Albumul foto:
31 ianuarie: Roman: Întâlnirea Mișcării Focolarelor