© Vatican Media

Papii şi anul nou, timp de mulţumire şi de speranţă

Pe măsură ce se apropie anul 2026, prezentăm câteva reflecţii ale pontifilor despre această perioadă de tranziţie dintre sfârşitul anului 2025 şi zorii noului an. Ele sunt o invitaţie de a reflecta asupra valorii timpului, de a nu încheia anul fără a-i mulţumi lui Dumnezeu, de a rămâne pelerini ai speranţei, de a scrie o nouă pagină albă încrezându-ne în Domnul, de a redescoperi bunătatea, de a construi casa care nu se dărâmă.

Un an se apropie de sfârşit şi un altul este pe cale să înceapă. Privirea Bisericii asupra acestei "ştafete cronologice" între două perioade de timp distincte, dar apropiate, este întotdeauna legată de Evanghelie. Şi se extinde de-a lungul unui dublu orizont: cel al recunoştinţei faţă de Dumnezeu şi al încrederii în Domnul. Recunoştinţa şi speranţa devin cheile pentru a interpreta trecutul abia trăit şi pentru a primi viitorul, cu oportunităţile sale precum şi incertitudinile sale.

Semnificaţia timpului

Momentul de "tranziţie" de la o pagină aproape terminată la una încă neîncepută este o invitaţie la reflecţie asupra timpului. Papa Paul al VI-lea, la Angelus din 2 ianuarie 1972, ne-a îndemnat să luăm în considerare valoarea sa. "Înainte de a intra în noul an, este momentul să-i dedicăm un pic de reflecţie".

Timpul este măsura, s-ar putea spune, a evenimentelor care se succed. Este măsura vieţii noastre prezente. O măsură care inspiră frică, pentru că ne face să vedem că ieri nu mai există, că mâine nu există încă; există numai astăzi; ba chiar, pentru noi există numai momentul prezent: trăim numai pe un punct în mişcare, o singură clipă trecătoare... Şi asta ne învaţă să trăim cu o intensitate rezonabilă acest moment prezent, de care numai noi suntem stăpâni şi în care constă singura noastră experienţă a vieţii prezente. Adică, ne învaţă valoarea timpului.

A nu încheia anul fără a-i mulţumi Domnului

Cuvintele papilor în acest moment al anului însoţesc în primul rând cântarea Te Deum-ului. Papa Benedict al XVI-lea, în celebrarea primelor vespere de la solemnitatea Mariei Născătoare de Dumnezeu, la 31 decembrie 2011, a vorbit tocmai despre acest spaţiu temporal specific: "Un alt an se apropie de sfârşit, aşteptând unul nou". Anxietatea, dorinţele şi aşteptările nu pot fi separate de lauda adusă Domnului.

Biserica ne sfătuieşte să nu încheiem anul fără să-i mulţumim Domnului pentru toate binefacerile sale. În Dumnezeu trebuie să se încheie ultima noastră oră, ultima oră a timpului şi a istoriei. A uita acest scop al vieţii noastre ar însemna să cădem în gol, să trăim fără sens. Din acest motiv, Biserica ne pune pe buze vechiul imn Te Deum. Este un imn plin de înţelepciunea multor generaţii de creştini, care simt nevoia să-şi înalţe inimile, ştiind că suntem cu toţii în mâinile pline de milostivire ale Domnului.

A rămâne pelerini ai speranţei

Începutul anului 2026 marchează şi încheierea Anului Sfânt al Speranţei. Această virtute nu este o uşă care se închide. Speranţa nu moare şi este "generativă", a subliniat Papa Leon al XIV-lea la audienţa jubiliară din 20 decembrie 2025.

Jubileul se apropie de sfârşit, dar speranţa pe care ne-a dat-o acest an nu se termină: vom rămâne pelerini ai speranţei! Am auzit de la Sfântul Paul: "Căci în speranţă am fost mântuiţi" (Rom 8,24). Fără speranţă, suntem morţi; cu speranţă, ieşim la lumină. Speranţa este generativă. De fapt, este o virtute teologală, adică o forţă de la Dumnezeu şi, ca atare, generează; nu ucide, ci provoacă naştere şi renaştere. Aceasta este adevărata forţă. Ceea ce ameninţă şi ucide nu este forţa: este aroganţa, este frica agresivă, este răul care nu generează nimic. Puterea lui Dumnezeu provoacă naştere. Din acest motiv, aş vrea să vă spun în sfârşit: a spera înseamnă a da naştere.

O foaie albă

Anul nou, care se află de acum în faţa noastră, ni se prezintă dintr-o perspectivă necunoscută. La 1 ianuarie 1986, Papa Ioan Paul al II-lea ne-a invitat să oferim Domnului "această nouă etapă şi această foaie încă albă".

Anul Nou ni se prezintă ca o mare necunoscută, ca un spaţiu pe care va trebui să-l umplem cu un conţinut, ca o perspectivă de evenimente necunoscute şi de decizii care trebuie luate. Ca o nouă etapă şi un nou spaţiu în lupta dintre bine şi rău la nivelul fiecărei fiinţe umane şi în acelaşi timp la nivelul familiei, societăţii, naţiunilor: al omenirii întregi.

A recupera bunătatea

Pentru a scrie pe această foaie albă de hârtie, trebuie mai întâi să ne inspirăm din tezaurul virtuţilor. Una dintre acestea, indicată de Papa Francisc pe 31 decembrie 2022, are puterea de a umaniza raporturile şi de a dizolva indiferenţa:

Iubiţi fraţi şi surori, cred că recuperarea bunătăţii ca virtute personală şi civică poate contribui foarte mult la îmbunătăţirea vieţii în familii, în comunităţi, în oraşe. Prin urmare, în timp ce privim spre noul an pentru oraşul Roma, aş dori să le urez tuturor celor care trăiesc aici să creştem în această virtute: bunătatea. Experienţa ne învaţă că, dacă devine un stil de viaţă, poate crea o convieţuire sănătoasă, poate umaniza raporturile sociale prin dizolvarea agresivităţii şi a indiferenţei.

A construi casa care nu se prăbuşeşte

A privi spre viitor înseamnă a privi şi către cei care ne însoţesc în viaţa noastră: familia, colegii de muncă, aproapele. O urare specială pentru Anul Nou a fost adresată de Papa Ioan al XXIII-lea în mesajul său din 10 ianuarie 1960, familiilor creştine cu ocazia sărbătorii Sfintei Familii.

Un spirit de prudenţă şi sacrificiu în creşterea grijulie a copiilor: şi întotdeauna, în orice circumstanţă, o preocupare de a ajuta, de a ierta, de a arăta compasiune, de a acorda altora încrederea pe care am dori să ni se acorde nouă. Aşa construim casa care nu se prăbuşeşte. Urarea senină pentru această siguranţă, care este garanţie a păcii veşnice, vine din inima Noastră pentru a ajunge la fiecare dintre voi, pentru a vă însoţi pe tot parcursul noului an: este susţinută de o rugăciune specială, pe care o înălţăm cu ardoare spre cer pentru familia fiecăruia care Ne ascultă, în special pentru cei cărora lipsa de mijloace, de muncă, de sănătate, îi expun la privaţiuni dureroase.

Din aceste cuvinte ale Papei Roncalli şi din reflecţiile pontifilor, se desprinde o urare şi în acest timp apropiat de acum de anul 2026: fie ca noul an să fie un timp propice pentru toţi pentru a construi o "casă care să nu se prăbuşească", în pofida rănilor şi incertitudinilor vieţii, în pofida ororilor războiului care încă zguduie familia umană în diferite şi prea multe regiuni ale lumii.

De Amedeo Lomonaco

(După Vatican News, 31 decembrie 2025)

Traducere de pr. Mihai Pătraşcu